Civilizația care ucide: Un post-scriptum la cazul Alfie Evans

0 440

Nu ne-am învrednicit să scriem despre cazul lui Alfie Evans și ar putea părea tardiv că o facem acum, după ce copilul a murit.

https://youtu.be/EVNPMOJv2CE

Pentru el, într-adevăr, este prea târziu. Pentru noi însă, ca martori ai agoniei unuia dintre cei pe care Hristos i-a numit „frați ai Mei prea mici”, este momentul potrivit să re-afirmăm acele câteva adevăruri esențiale pe care le-am tot spus din prima clipă de existență a asociației noastre.

#AlfieEvans a fost omorât. Omorât de un sistem medical tiranic, care confundă viața omului cu proprietatea guvernului și sufletul cu funcțiile neuronale.

Ca și într-un alt caz foarte cunoscut, cel al americancei Terri Schiavo, linia de demarcație între cele două principale sisteme filosofice contemporane din Occident este clară ca lumina zilei. Abordarea secular-ateistă (mecanicistă) și cea creștină asupra bioeticii reflectă, în fapt, concepții antropologice (privind omul și originea sa) nu doar opuse, dar incompatibile.

Faptul că copilul a fost lăsat 28 de ore fără hrană după oprirea ventilației mecanice dovedește, la fel ca și la Terri Schiavo, nu doar intenția de a-i curma viața, care a continuat mult după cele „3 minute” acordate de medici, ci mândria drăcească a medicilor și judecătorilor fără Dumnezeu (la propriu și la figurat) care au decis că ei trebuie să aibă dreptate cu orice preț.

Suntem profund mișcați de tragedia și injustiția care s-a petrecut sub ochii noștri. Domnul să îl odihnească în pace pe Alfie și să mângâie pe părinții săi.

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php