Avocata Corina Săcrieru: Credem cu tărie că nu pune nimeni la îndoială suveranitatea poporului român, refuzând organizarea Referendumului pentru Familie. Nu mai există niciun impediment pentru organizarea referendumului solicitat de 3 milioane de români

0 104

Organizarea Referendumului pentru Familie rămâne o obligație neonorată a clasei politice românești față de cele trei milioane de oameni care au semnat pentru modificarea Constituției. În ciuda apelurilor repetate ale Coaliției pentru Familie, partidele rămân impasibile, amânând luarea unei decizii și sfidând astfel vocea legitimă a semnatarilor. Într-un text postat pe Facebook, avocata  Corina Săcrieru atrage scrie că „Referendumul este, potrivit art. 2 din Constituția României, formă de manifestare a suveranității poporului român, fiind mijlocul de consultare directă a poporului român”, iar în acest moment nu mai există absolut niciun impediment pentru organizarea referendumului solicitat de 3 milioane de români.
„Am asistat în ultimele 5 luni la un balans al inițiativei civice privind constituționalizarea definiției căsătoriei, inițiativă avizată de către Curtea Constituțională în urmă cu un an și jumătate și însușită sub semnătură de 3 milioane de români în urmă cu doi ani.
Balansul acestei inițiative civice – perfect democratice și avizate juridic – a avut loc între partide și, spuneam atunci când el a început, că este în acelasi timp și un balans între interese politice, între dispoziții legale – unele în vigoare, altele modificate, dar contestate tot de partidele politice”, scrie avocata Corina Săcrieru.
Cel mai grav, spune însă avocata, este că acest balans s-a resimțit între clasa politică și români.
„Ceea ce este cel mai important și mai grav pentru noi toți, este că acest balans a avut loc în acelasi timp și între adevăr și părți trunchiate de adevăr ori dezinformări. În fond, balansul s-a resimțit și se resimte cel mai mult între clasa politică și poporul român.
În acest context, Curtea Constituțională – potrivit mențiunii de pe site – a respins joi, 1 Februarie 2018, sesizarea formulată de PNL împotriva Legii 3/2000, legea de organizare a referendumului, așa cum a fost ea adoptată de Parlamentul României în data de 22 Decembrie 2017.
Așadar, în acest moment nu mai există absolut niciun impediment pentru organizarea referendumului solicitat de 3 milioane de români.
Referendumul este, potrivit art. 2 din Constituția României, formă de manifestare a suveranității poporului român, fiind mijlocul de consultare directă a poporului român.
În ciuda tuturor etichetărilor inadmisibile la care au fost supuși, în ultimii doi ani, cei 3 milioane de români – etichetări față de care nu am văzut luându-se poziție în numele păstrării democrației de către nicio instituție ori șef de partid politic – credem cu tărie că nu pune nimeni la îndoială suveranitatea poporului român, refuzând în continuare organizarea acestui Referendum.
Însă, numai punerea pe ordinea de zi a Senatului a legii de revizuire a art. 48 alin. (1) din Constituție care face obiectul celei mai largi inițiative cetățenești din istoria modernă a României și organizarea propriu-zisă a acestui referendum, ne mai poate dovedi acest lucru”, conchide avocata Corina Săcrieru.
sursa: ActiveNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php