Putin cel ,,ortodox” compară COMUNISMUL cu CREȘTINISMUL şi MUMIA lui Lenin cu moaştele SFINȚILOR creştini

5 610

Preşedintele rus Vladimir Putin a asemănat comunismul cu creştinismul şi mumia lui Vladimir Ilici Lenin din mausoleul din Piaţa Roşie din Moscova, cu venerarea moaştelor sfinţilor creştini, scrie RT.

„Poate voi spune ceva care îi va deranja pe unii, dar aşa înţeleg”, a spus Putin în filmul documentar Valaam, din care postul de televiziune Rossia 1 a difuzat un fragment.

„În primul rând, credinţa ne-a însoţit întotdeauna, devenind mai puternici de fiecare dată când ţara noastră a trecut prin vremuri grele.

„Au fost acei ani de ateism militant atunci când preoţii au fost prigonţi, bisericile au fost distruse, dar în acelaşi timp s-a creat o nouă religie. Ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu cea a creştinismului, de fapt: libertate, egalitate, fraternitate, dreptate – totul este expus în Sfânta Scriptură, totul este acolo. „

Liderul de la Kremlin a subliniat că puterea sovietică „nu a inventat nimic nou, ci pur şi simplu şi-a adaptat la propria ideologie ceea ce umanitatea inventase deja cu mult timp în urmă”.

„Pe Lenin l-au pus într-un mausoleu. Cu ce este el diferit de relicvele sfinţilor pentru ortodocşi şi, în general, pentru creştini?”, s-a întrebat retoric şeful statului rus, care a declarat că partizanii înhumării mumiei lui Lenin îi spun că în lumea creştină nu există tradiţia de a nu îngropa rămăşiţele umane. „Cum să nu? Mergeţi la Muntele Athos şi veţi vedea că există relicve de sfinţi”, a susţinut el.

După ce Lenin a murit în 1924, trupul liderului bolşevic a fost îmbălsămat şi pus într-un mausoleu în Piaţa Roşie din Moscova. Cultul lui Lenin face parte din ideologia sovietică. Dezbaterea publică despre posibilitatea de a înhuma trupul lui Lenin a revenit în dezbatere în Rusia încă din primele zile de Perestroika, în anii 1980.

Potrivit mai multor sondaje, circa 60% dintre ruşi sunt în favoarea înhumării rămăşiţelor pământeşti ale fondatorului Uniunii Sovietice, însă Kremlinul asigură că înhumarea mumiei lui Lenin nu este un subiect pe agenda sa.

 

sursa: Ortodox.info

5 Comments
  1. ANTIPUTIN says

    Puterea i s’a ridicat la cap lui Putin.

    Minciuna, crima, mintea i’au mancat
    Se zvarcoleste ca’un vierme’n pat
    Plin II Pamantul Rusiei de moaste
    E fan de Lenin PUTIN si de’a lui oaste

  2. IO...gereules says

    Da,crestinismul,religie emanata din dragoste pentru Dumnezeu cu respectul total al legilor Sale si-a ingropat sfintii pe intregul Pamant,osemintele acestora devenind moasate sfinte.Comunismul religia emanata din ura pentru Dumnezeu si-a ingropat criminalii pe intregul pamant,osemintele acestora devenind modele de speriat generatiile viitoare prin teama si tortura spirituala.Lenin este un model diabolic de moaste ale diavolului.Acest personaj in viata sa nu s-a sfintit pe sine cu nici un act omenesc ci dimpotriva a trimis la moarte oameni cu singura lor vina ca au stat in calea buldozerului marxist care rupea lumea pentru introducerea noii ordini comuniste.Sant pareri care spun ca Uniunea Sonietelor cominterniste evreiesti au avut un rol deosebit in propasirea Rusie,lucru fals si deturnat dela adevar.Unianea Socialista Sovietica a jidanilor a avut un mare rol in intarirea puterii lor de organizare politica si economica ocultata lumii.Totul este la secret,ascuns prin Sanctuarele lumii incepand cu Vaticanul care cred ca este tot in mana lor.Ei au ajutat progresul Rusiei pentru ei,asa cum au ajutat la progresul Germaniei hitleriste.Rusii si nemtii au fost pusi la munca pentru ei,pentru intarirea capcitatilor comunismului si fascismului,care astazi se numeste Democratie,maine Globalizare iar poimanine din nou Comunism.O fila identica a istoriei este si cea a Romaniei lui Ceusescu.Iau lasat pe romani sa munceasca,sa se imbogateasca,dupa care au pus de-o revolutie(ca cea Franceza si ca Marea Revolutie Socialista din Octombrie din Rusia)in Romania dupa care au furat totul,aproape totul cu acordul tampit al romanilor.Caci nu am fost decat niste tampiti,himnotizati tot de ei.De aceia este necesara trezirea romanilor din himnoza comnista de trai bun sub aripile grijulii ale unui stat binefacator.

  3. IO...gereules says

    iar voluntarilor,stergeti tot;stergatorilor.

  4. Adrian says

    Să compari hoitul unuia dintre cei mai mari criminali din întreaga istorie a umanității – Lenin, cu Moaștele sfinților și apoi cea mai abjectă , anticreștină, criminală orânduire socială – comunismul, cu creștinismul mi se pare o enormitate de care numai acest lider muscal este în stare. Ciolovecul a dat cu bățu’n baltă.
    Rusia a fost , este și va fi dușmanul etern al României.
    Acest degenerat kaghebist scuipă pe sfintele moaște ale sfinților martiri ruși. În străfundul inimii lui spurcate este un antihrist.
    Atenție români !

  5. Ionut Moraru says

    Il credam mai destept pe Putin dar se dovedeste a fi idiot complet. „Ideologia comunistă este foarte asemănătoare cu cea a creştinismului, de fapt: libertate, egalitate, fraternitate, dreptate – totul este expus în Sfânta Scriptură, totul este acolo.” De asemanatoare ce este ideologia comunista cu crestinismul, comunistii asemanatori i-au masacrat pe crestini ca pe vite la abator. Comunismul este o religie in care Hristos a fost inlocuit cu satana. In rest „nici o diferenta”. Iat libertatea si egalitatea si fraternitatea au fost praf in ochi ptr idioti, ea neexistand in comunism decat in teoria ce dorea a pacali naivii.
    Lenin e atat de asemanator cu relicvle sfintilor incat a trebuit injectata cu solutii specile ca sa nuputrezeasca. Lenin miroase a formol nu a mir. Sfintii au fost ingropati si apoi s-a dovedit ca nu putrezesc. Lenin daca era ingropat putrezea imediat. Cam astea sunt „asemanarile” neasemanatoare.

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php