Crosul memorial „Ion Gavrilă Ogoranu“, la Recea. A 7-a ediție a inițiativei profesorului NELU AVRAM.

0 386
VIDEO. Crosul Ion Gavrilă Ogoranu, ediția a VII-a.

S-a făcut multă mişcare astăzi în satul Recea! Ediţia a șaptea a crosului memorial „Ion Gavrilă Ogoranu“ a adunat şi de această dată aproape 400 de participanţi de la cei mai mici, la cei mari. Aşadar, încă de la primele ore ale dimineţii s-a dat startul la alergat primelor grupe, cele formate din copiii preşcolari.

Chiar dacă sunt mici, unii abia au împlinit 3 ani, au reuşit să parcurgă cu bine traseul organizat pentru ei de un kilometru. Organizarea acestui eveniment important a devenit deja tradiţie în comuna Recea iar de la an la an s-au înscris tot mai mulţi participanţi şi nu doar din Recea, ci şi din tot județul.
La această ediţie au participat 380 de sportivi iar grupele mai mari de vârstă au avut un traseu de 6 kilometri. Ei au pornit de la Mănăstirea de la Berivoi şi până în faţa căminului cultural din Recea.

Doamnele Ioana Iosu și Nuți Vlad au 50 respectiv 60 de ani și au participat cu foarte multă plăcere la crosul de la Recea. La finalul competiţiei cei mai buni au primit cupe, medalii şi diplome. Însă cu toţii au plecat cu o diplomă de participare şi cu o experienţă frumoasă pe care cu siguranţă nu o vor uita.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php