Itinerariu spiritual 2017. Apelul Familiei tradiţionale pentru revizuirea Constituţiei
Propunerea legislativă a cetăţenilor de revizuire a art. 48 alin. 1 din Constituţie este adevărata pecete identitară a generației de astăzi și va reprezenta măsura după care ea va fi judecată de copiii de mâine.
Valoarea absolută a familiei „tradiționale” pentru existența omului și a persistenței societății în istorie este infailibilă, iar ca sursă de morală, de îmbogățire spirituală și materială, de demnitate, de sens ontologic, este indiscutabilă; la nivel apologetic spiritual, rămân simptomatice și exhaustive considerațiile păr. Dumitru Stăniloaie despre familia întemeiată pe căsătoria traditională, bazată pe iubirea dintre soți, ca un reflex la nivel uman al iubirii dintre Persoane [i].
În contextul actual, în care cel puțin 27 din 47 de state membre ale Consiliului Europei, cât și S.U.A. au luat măsuri de recunoaștere juridică privind formele de conviețuire unisex, se ridică problema stringentă a găsirii argumentului juridic infailibil, contrar, care să poată fi invocat de statele în care încă nu s-a recunoscut juridic nici o formă de astfel de conviețuire „modernă”, şi care doresc păstrarea căsătoriei tradiţionale (heterosexuale) pe teritoriul lor, ca unică formă de convieţuire recunoscută şi producătoare de efecte juridice.
Deci, având în vedere valoarea ontologică absolută a „familiei tradiționale” și aflată în contradicție totală din perspectivă socială, economică, morală, religioasă cu familia de tip nou, rezultă o provocare definitorie pentru noua generație afirmarea și păstrarea familiei tradiționale, constituindu-se în itinerariul său spiritual. Ab initio, nu considerăm că politica penală a statului ar trebui să fie preocuparea de căpătâi a noii generaţii, ci păstrarea pentru copiii săi a unui mediu care să nu se afle în contradicţie cu valorile familiei tradiţionale, izvor al vieţii.
În fapt, prin mecanisme juridice complexe se tinde și în România la recunoașterea legislativă si la reglementarea unor forme de conviețuire monosexuală, asemănătoare căsătoriei, în contextul noilor tendințe ale unor legislații europene; în acest sens, prin excepția de neconstituționalitate față de art. 277 alin. 2 și alin. 4 din Codul Civil, învocată în dosarul nr. 17411/302/2015 de la Judecătoria Sector 5, rezultând în dosarul nr. 78D/16 aflat pe rolul Curții Constituționale, se tinde la declararea ca neconstituțională a interdicției absolute de recunoaştere în România a căsătoriilor unisex încheiate în străinătate, prevăzută în art. 277 alin. 2, astfel încât această normă ar deveni caducă și eliminată din legislația românească. Amintim că această normă este corolar al concepției Codului Civil român despre căsătorie, ce nu ar putea fi încheiată decât heterosexual, iar interdicția căsătoriei între persoane de același sex este interzisă absolut, conform art. 277 alin. 1 din codul civil („este interzisă căsătoria dintre persoane de acelaşi sex”); or, art. 277 alin. 2 se referă și la cele încheiate în străinătate, unde astfel de căsătorii sunt posibile, tocmai pentru ca la nivelul legislației românești, legiuitorul să excludă aplicarea oricăror astfel de ipoteze posibile, şi pentru a da eficenţă absolută interzicerii sau echivalării unor forme de convieţuire cu căsătoria.
Citește și: Note juridice cu privire la caracterul necontractual al căsătoriei
Constatând trendul legislațiilor europene în materie, a jurisprudenței actuale a CEDO (exempli gratia Hotărârea din 2015 în cauza Oliari contra Italiei [ii], în care statul italian a fost condamnat de CEDO din cauza nereglementării situației juridice a conviețuirii persoanelor de același sex), și mai ales, desfășurarea cursului procesului la CCR, în dosarul nr. 78D/16, prin care instanța de contencios constituțional a ezitat în repetate rânduri să respingă excepția (deși avea la dosar depuse numeroase argumente juridice în sensul respingerii, atât formulate de părți cât și prin numeroase memorii Amicus Curiae), ci a considerat necesar ca, la termenul din 29.11.2016, să pună o întrebare preliminară la C.J.U.E., cu întrebări înaintate de reclamanți, e destul de previzibilă soluția finală. Din punct de vedere al tipologiei deciziei ce se preconizează, este important de observat și că, în ultima perioadă, C.C.R. a fost confruntată cu soluționarea unor excepții de neconstituţionalitate cu mare şi asemănător impact mediatic și social (precum Decizia privind darea în plată sau Decizia privind abuzul în serviciu) și a recurs la mecanismul adoptării deciziilor interpretative (admite excepția de neconstituționalitate, iar legea este Constituțională în măsura în care…).
În aceste condiții, credem că este foarte posibilă admiterea excepției de neconstituționalitate în dosar 78D/16 printr-o decizie interpretativă, care să dispună:
„Admite excepția de neconstituționalitate în sensul că dispozițiile art.277 alin. 2 și art. 277 alin.4 din Codul civil sunt constituționale în măsura în care nu îngrădesc vreun drept la libera circulație prevăzut prin actele enumerate la art. 148 alin. 2 din Constituție, respectiv, Tratatul de funcționare al Uniunii Europene, cât și Directiva 38/CE/2004”.
În considerentele unei astfel de decizii [iii] s-ar arăta că interdicția prevăzută de art. 277 alin. 2 nu ar fi compatibilă cu dispozițiile de liberă circulație la nivel UE, ce consideră ca membru de familie și soțul sau partenerul de acelaşi sex, cu care cetățeanul statului membru a încheiat o convenție civilă asimilată căsătoriei într-un alt stat membru, unde există această posibilitate juridică. Mai mult, prin considerentele unei astfel de decizii CCR s-ar putea susţine și ca fiind lipsit de previzibilitate art. 277 alin. 4, ce ar avea o reglementare prea generală şi vagă, fără a se putea preciza dacă se admit excepții sau nu, necesare mecanismului acestui articol privind libera circulație, ce ar excede interdicției din art. 277 alin. 2.
O atare decizie din partea CCR ar constitui un eșec total pentru familia tradițională astfel consacrată actualmente, în România, în mod expres la nivel legal (codul civil) și constituțional-implicit, iar Propunerea legislativă a cetăţenilor de revizuire a art. 48 alin. 1 din Constituţie, ce tinde să consacre expres și la nivel constituțional, condiția căsătoriei heterosexuale, ar deveni lipsită de interes practic și de conținut.
Astfel, considerăm că singura soluție juridică și cel mai bun argument juridic în dosarul 78D/16 pentru respingerea excepției de neconstituționalitate, cât şi faţă de noua direcţie de reglementare în domeniul familiei pe plan extern, ar fi soluţia modificării Constituției la art. 48, conform iniţiativei cetăţeneşti propuse în anul 2016, înainte de pronunțarea deciziei de către CCR, pe fondul dosarului 78D/16.
Totodată, credem că din punct de vedere procedural, Curtea Constituțională a găsit o cale ce îi este convenabilă, prin transmiterea întrebării preliminare la CJUE, deoarece a găsit un motiv de amânare pentru un termen mai îndelungat (probabil cam de jumătate de an / 10 luni, perioada ce a început să curgă din 29 noiembrie 2016, atunci când CCR a stabilit sesizarea CJUE); teoretic, ar fi suficient timp pentru modificarea Constituției prin consacrarea expresă a posibilității căsătoriei exclusiv heterosexuale [articolul a fost scris în luna februarie, n. red.]; faptul ar da temei constituțional solid art. 277 alin. 2 cod civil, și ar conferi CCR un motiv foarte temeinic pentru respingerea excepției de neconstituționalitate; iar dacă această revizuire a Constituției totuși nu se va petrece în timp util, atunci credem că CCR va obține argumente suficiente de la CJUE, care să legitimeze și să fundamenteze legal o soluție contrară, prin admiterea excepției, cel puțin printr-o decizie interpretativă (așa cum am arătat mai sus). De fapt, CCR-ul și-a „declinat” temporar competența de judecată și lăsând-o pe seama poporului român, a voinței noii generații, precum și pe umerii legiuitorului, însă, la scadență, CCR va judeca în drept, pe ceea ce i se va pune la dispoziție la dosar de CJUE și potrivit normelor europene „modern” dacă, nimeni reprezentativ nu va dori, în concret, altfel (adică „normalitatea”!)
Totodată, mai considerăm că, în cazul în care s-ar modifica Constituția în timp util, nu ar fi posibilă o soluție intermediară din partea CCR, deoarece, exprimarea clară prin Constituție că în statul român căsătoria este posibilă juridic doar cu respectarea condiției heterosexualității, atunci și efectele izvorâte din libera circulație vor trebui să se supună şi să se încadreze acestei reguli constituționale [iv], pentru ca două persoane să poată fi considerate în statul român că sunt căsătorite, sau că au calitatea de „soți” sau că au încheiat un act, în străinătate, apropiat căsătoriei, sau că au reşedinţa comună în România, pentru a produce efectele specifice pe teritoriul țării, garantate de lege persoanelor ce sunt căsătorite.
Vrem să evidențiem mai jos că instanțele de contencios european (CEDO, CJUE) consideră ca fiind motive temeinice pentru justificarea utilizării de către statele contractante a unei marje de libertate în reglementare, privitor la regimul juridic aplicabil formelor de conviețuire între persoane ce reclamă protecția dreptului la viață privată și familie (art. 8 CEDO), dreptul la căsătorie (art. 12 CEDO), interzicerea discriminării (art. 14 CEDO), sau art. 9 C.D.F.U.E., tocmai motive ce țin de existența în societate, a unei voințe clar exprimate de majorități de cetățeni, legal constituite, cât și a unei voințe certe a legiuitorului (cum ar fi, de exemplu, în cazul de față, o lege de modificare Constituție, aprobată prin procedura referendară de majoritatea cetățenilor).
În acest sens, se observă că în hotărârea din Oliari contra Italiei, unde CEDO a constatat încălcarea art. 8 din Convenție, deoarece statul italian a fost incapabil să reglementeze un cadru legal pentru recunoașterea parteneriatelor civile homosexuale și a vieții de familie rezultate din acestea, Curtea s-a axat pe voința unei majorități populare certe pentru recunoașterea și protecția respectivelor cupluri (para. 181 – „…a popular suport for their recognition and protection”). Spre deosebire, în România nu există o astfel de majoritate care să militeze pentru recunoașterea și protecția respectivelor cupluri, iar în prezent, există ocazia reală ca majoritatea populației să își exprime voința printr-un referendum de validare a modificării Constituției, conform art. 151 alin. 3 din Constituţie, în sensul reglementării căsătoriei heterosexuale exclusive prin Constituție.
Totodată, dacă în situația Italiei, legislativul a fost șovăielnic în materie (para. 183… „the italian legislature has been unable to enact the relevant legislation„), în România, Parlamentul are ocazia să voteze proiectul de modificare a Constituției conform art. 151 alin. 1 și 2, adoptând astfel o poziție clară în materie pentru existența în cadrul familiei doar a celei constituite prin căsătorie hetereosexuală.
Mai mult, spre deosebire de cazul Italiei, unde Curtea Constituțională făcuse apel la Parlament pentru recunoașterea uniunilor homosexuale (vezi, para. 180 Oliari), în România nu a existat o astfel de solicitare, ci, chiar Curtea Constituțională a României a ținut să precizeze expres, recent, prin decizia nr. 580/16 că, deși legiuitorul constituțional din 1991 nu s-a referit expres la căsătorie ca fiind cea heterosexuală, totuși, doar aceasta a fost avută în vedere la nivel constituțional. Astfel, se crează posibilitatea unei punți corecte și necesare între voința constituționalului de la 1991 și cea din 2017, pentru constatarea expresă în constituție a căsătoriei heterosexuale exclusive.
Deci, având în vedere existența elementelor de mai sus (o inițiativă cetățenească de modificare a Constituției susținută de un mare număr de cetățeni, un aviz favorabil al Curții Constituționale ce precizează expres că este constituțională propunerea de revizuire, dublat de inexistența unei decizii constituționale de îndrumare a Parlamentului să reglementeze situația conviețuirilor unisexuale) ce pot determina justificarea marjei de libertate a statului în reglementare în materia familiei, România nu se află într-o situație similară cu Italia; în continuare, există posibilitatea să opteze pentru asigurarea protecției familiei tradiționale, prin „precizarea” Constituției României, cu toate efectele juridice ulterioare rezultând din această revizuire; dar, situația s-ar putea schimba dacă ar interveni o decizie a CCR, înainte de adoptarea revizuirii Constituției astfel demarate în anul 2016.
Precizarea expresă în Constituție a familiei tradiționale conform inițiativei de revizuire avizată pozitiv de CCR în 2016, ar reprezenta afirmarea scopului legitim („legitimate aim”[v]) din partea statului român, ca argument în fața noii viziuni jurisprudențiale CEDO referitor la conceptul de „viață de familie”, și ar fi totodată, o consacrare a principiului heterosexualității ca normă de ordine publică în sistemul constituțional românesc [vi]. Tratamentul diferențiat față de persoanele aflate în relații homosexuale în legislația internă nu ar mai fi considerat discriminatoriu, din cauza nerecunoașterii lor juridice în România, fiindcă argumentul prevederii exprese, în Constituție a familiei tradiționale constituie o justificare obiectivă și rezonabilă, urmărind un scop legitim, respectiv protejarea familiei tradiționale [vii], pentru a justifica un tratament diferențiat din partea legiuitorului național.
Totodată, respectarea ordinii publice (constituționale) și a moralei, sunt fundamente ale ingerințelor acceptate de CEDO (art.8 alin.2 [viii]) pentru limitarea din partea statelor privind aria de întindere a noțiunii de viață de familie (protejată indistinct de art.8 alin.1 CEDO[ix]).
Așadar, dezideratul noii generații, ce solicită revizuirea Constituției, ar fi elaborarea răspunsului potrivit, ferm și just, față de noua direcție CEDO (de ex, a se vedea hotărârea din 24.06.2010, cerere nr. 30141/04, Schalk și Kopf c. Austriei), cât și CJUE (a se vedea hotărârea din 01.04.2008 cauza C-267/06 privind Tadao Maruko), astfel statul român înscriindu-se temeinic în prescripțiile juridice ale CEDO, pentru recunoaștereacazului de excepție, respectiv a faptului că în România, scopul protejării familiei în sens tradițional reprezintă un temei important și legitim de natură a justifica diferența de tratament juridic între căsătoria heterosexuală și alte forme de conviețuire între persoane.
Astfel, nouă generație și-ar exhiba expres standardul de moralitate, în domeniul familiei, moștenit cu grijă din părinți, bunici, și optând pentru demnitatea specifică familiei tradiționale, afirmând-o cert ca un etalon de morală publică (imperativă); procedura de revizuire de la art. 151 din Constituție, ar asigura exprimarea voinței unei majorități incontestabile a cetățenilor în favoarea protecției familiei tradiționale, cu efectul de-a fi neconfundată, sau asimilată sau echivalată cu alte forme de conviețuire contemporane; iar această generație, în fața vremurilor diversității, și-ar împune trăsăturile sale identitare în mod explicit, în actul normativ suprem, reușind un sincron organic cu drumul ce părinții lor l-au înțeles odată implicit [x], ca adevăr moral de netăgăduit. De asemenea, o majoritate a cetățenilor ce ar vota pentru adoptarea inițiativei de revizuire, ar avea semnificația exprimării unui argument incontestabil de morală publică, ce l-ar face incongruent cu orice recunoaștere normativă a unor formelor de conviețuire unisex, deci imposibil de adoptat în viitor de către stat.
Trebuie precizat că noua generație nu și-ar devoala admirația inefabila pentru diversitatea umanității, din perspectiva orientării sexuale, ci din perspectiva posibilităților creatoare infinite de viață ale omului – copiii – iar orice legislație cu caracter de limitare a diversității umane astfel înțeleasă este neavenită.
În final, observăm că și în Italia, ca și în România actuală, nu era specificată expres la nivelul Constituției condiția heterosexualității în domeniul familiei, ci doar la nivelul Codului Civil [xi], fapt ce credem că a fost deosebit de important în pronunțarea deciziei de condamnare a Italiei în cauza Oliari; de aceea, având în vedere și inițiativa de revizuire a Constituției României avizat de CCR în anul 2016, considerăm că materializarea sa ar semnifica un argument major, ce pledează de netăgăduit, în favoarea existenței familiei tradiționale, în mod exclusiv, evitându-se obligarea statului român (prin dispoziții CEDO – ca în Oliari contra Italiei, sau CJUE, sau eventualele considerente CCR – prin dosar 78D/16) de-a revizui legislația în sensul recunoașterii și reglementării unui regim juridic distinct, altor forme de conviețuire asemănătoare (aparent) căsătoriei.
În concluzie, recunoașterea familiei exclusiv heterosexuale constituie un interes public legitim exprimat în România, iar preconizata modificare a Constituției la art. 48 alin. 1 este absolut necesară, ca argument fundamental contrar situației din cauza Oliari c. Italiei. La o astfel de situație în România s-ar impune o judecată specifică, respectiv constatarea inexistenței obligației pozitive a legiuitorului pentru asigurarea unui cadru legal anume, a unui regim juridic pentru recunoașterea conviețuirii între persoane de același sex. În atari condiții, considerăm că, sub rezerva reușitei proiectului de revizuire, orice ulterioară decizie de limitare a exclusivității familiei tradiționale ar fi una despotică, incontrolabilă și arbitrară supremației Constituției române ce ar trebui să fie astfel revizuite în anul 2017.
Propunerea legislativă a cetăţenilor de revizuire a art. 48 alin. 1 din Constituţie trebuie să fie considerată adevărata pecete identitară a generației de astăzi și va reprezenta măsura după care ea va fi judecată de către copiii de mâine.
___________
[i] “Familia e sfântă. Sfinţii Părinţi au lăudat la fel de mult căsătoria ca şi monahismul. Pe de o parte se recunoaşte că Dumnezeu a creat omul bărbat şi femeie; omul întreg este bărbat şi femeie. Şi de fapt , în căsătorie se depăşeşte plăcerea trupească; vin atâtea griji, o mână de copii, ceea ce e trupesc este depăşit, dar totuşi este şi preţuirea asta; legătura completă. Eu cel puţin aşa am trăit-o… Nu mai e viaţa mea întreagă, nu mai e soţia mea; câtă sensibilitate, câtă iubire a unuia pentru altul… Se poate scrie o carte despre sfinţenia în căsătorie… În Occident se destramă, nu mai există căsătorie; ăsta-i Occidentul… li se pare importantă homosexualitatea. Nu mai înaintează omenirea. În Suedia numai 3% se căsătoresc, trăiesc aşa… În Olanda îi vezi în doi, bărbat şi femeie împerechindu-se în vitrină. În America au legiferat homosexualitatea, drogurile. De fapt unde-au ajuns ei?… N-au nici o înţelegere a tainei… Eu am scris în „Dogmatica” mi se pare; Sfântul Ioan Gură de Aur spune: „Omul întreg e bărbat şi femeie.” Bărbatul singur nu e om întreg; femeia singură nu e om întreg; numai împreună sunt omul întreg. Cât de împuţinat eşti după ce nu mai ai femeie… cât de neîntreg eşti… Cine te iubeşte; te iubeşte soţia cel mai mult; te iubeşte bărbatul cel mai mult; nu există altul care să te iubească aşa de mult… Nu mai socoteşti că ăsta e al meu, ăsta e al tău… atunci toate sunt comune. Acelaşi nume, toate lucrurile sunt comune, el are grijă numai de ea, ea are grijă numai de el… e imitaţia Sfintei Treimi într-un fel… e o fiinţă în două persoane. Toţi ceilalţi sunt destul de străini, chiar copiii; merg cu copiii lor acolo; dar soţia rămâne lângă bărbat, bărbatul lângă soţie, este o unitate deplină între unul şi altul. Oficializarea homosexualităţii poate fi acea urâciune apărută în faţa lumii din Apocalipsă; Sfântul Apostol Pavel în capitolul 1 din Epistola către Romani vorbeşte despre asta: „Asemenea şi bărbaţii lăsând rânduiala cea după fire a părţii femeieşti, s-au aprins în pofta lor unii pentru alţii, bărbaţi cu bărbaţi, săvârşind ruşinea şi luând răsplata cuvenită rătăcirii lor. Asemenea şi femeile lor au schimbat fireasca rânduială cu cea împotriva firii.” Noi trebuie să fim creştini şi să menţinem această rânduială, această unitate; nu mai eşti întreg… Treaba lor ce fac ceilalţi; noi trebuie să susţinem ceea ce este creştin şi să punem în aplicare: creştinismul ortodox.” Dumitru Stăniloae, Convorbire cu parintele Dumitru Staniloae, vezi la adresa: http://www.crestinortodox.ro/sfaturi-duhovnicesti/convorbire-parintele-dumitru-staniloae-68446.html
[ii] C.E.D.O., cauza Oliari și alții c. Italia, nr. 18766/11 și 36030/11, hotărârea din 21.07.2015.
[iii] Precizăm că valoarea juridică a considerentelor deciziilor CCR prin care s-au admis excepţii de neconstituţionalitate au aceeaşi valoare juridică cu dispozitivul respectiv sunt obligatorii. Vezi, în acest sens, Decizia Plenului Curtii Constitutionale nr. 1/1995 privind obligativitatea deciziilor sale pronuntate in cadrul controlului de constitutionalitate, s-a retinut ca „puterea de lucru judecat ce insoteste actele jurisdictionale, deci si deciziile Curtii Constitutionale, se ataseaza nu numai dispozitivului, ci si considerentelor pe care se sprijina acesta”.
[iv] Principiul supremaţiei Constituţiei se aplică şi reglementărilor internaţionale la care România este parte, respectiv tratatele comunitare sunt infraconstituţionale, fiind superioare doar legilor interne (art. 148 alin. 2 din Constituţie), cât şi dispoziţiilor CEDO (art. 20 alin. 2 din Constituţie). Aşadar, o prevedere expresă la nivel constituţional în sensul familiei întemeiate exclusiv pe căsătoria heterosexuală, ar obliga toate celelalte norme infraconstituţionale, inclusiv cele comunitare sau CEDO, să se încadraze, şi să îşi producă efecte juridice în măsura în care respectă dispoziţia constituţională.
[v] Potrivit Mata Estevez c. Spania, no. 56501/00, hotărârea din 10 mai 2001: „The Court reiterates that a difference in treatment is discriminatory under Article 14 if it “has no objective and reasonable justification”, in other words if it does not pursue a <legitimate aim>…”
[vi] În prezent, natura de ordine publică a caracterului heterosexualității este prevăzută expres doar la nivelul Codului Civil, conform doctrinei: „Caracterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică. În consecinţă, legiuitorul refuză recunoaşterea, pe teritoriul României, a căsătoriei încheiate sau contractate în temeiul legii străine între persoane de acelaşi sex, indiferent de cetăţenie. Efectele de natură personală – inclusiv posibilitatea de a adopta un copil pe temeiul calităţii de soţ – la fel şi cele de natură patrimonială – cum ar fi drepturile privitoare la locuinţa conjugală, la întreţinere sau cele derivând din regimul matrimonial legal sau convenţional, precum şi dreptul la moştenire – sunt lipsite de orice protecţie juridică. De asemenea, întrucât nu este recunoscută, căsătoria n-ar putea fi desfăcută în faţa autorităţilor judiciare sau administrative române, o atare cerere urmând a fi respinsă ca inadmisibilă.” (Flavius-Antoniu Baias, Eugen Chelaru, Rodica Constantinovici, Ioan Macovei, Noul Cod Civil – Comentariu pe articole). Astfel, dacă s-ar adopta revizuirea Constituției la art. 48 alin. 1, atunci atunci caracterul heterosexual al căsătoriei este de ordine publică inclusiv din punct de vedere constituțional.
[vii] Din considerentele deciziei pronunțate în cauza Karner c. Austria no. 40016/98, hotărârea din 24.10. 2003, para.40: „The Court can accept that protection of the family in the traditional sense is, in principle, a weighty and legitimate reason which might justify a difference in treatment (see Mata Estevez v. Spain (dec.), no. 56501/00, ECHR 2001-VI, with further references)…”
[viii] C.E.D.O. art.8 alin.2.: „Nu este admis amestecul unei autoritati publice in exercitarea acestui drept decât in masura in care acest amestec este prevazut de lege si daca constituie o masura care, intr-o societate democratica, este necesara pentru securitatea nationala, siguranta publica, bunastarea economica a tarii, apararea ordinii si prevenirea faptelor penale, protejarea sanatatii sau a moralei, ori protejarea drepturilor si libertatilor altora.”
[ix] C.E.D.O. art.8 alin.1: „Orice persoana are dreptul la respectarea vietii sale private si de familie, a domiciliului sau si a corespondentei sale.”
[x] Decizia Curții Constituționale a României nr. 580/2016 asupra iniţiativei legislative a cetăţenilor intitulată „Lege de revizuire a Constituţiei României”: „Prin înlocuirea sintagmei ‘între soți’ cu sintagma ‘între un bărbat și o femeie’, se realizează doar o precizare în privința exercitării dreptului fundamental la căsătorie, în sensul stabilirii exprese a faptului că aceasta se încheie între parteneri de sex biologic diferit, acesta fiind, de altfel, chiar semnificaţia originară a textului. În anul 1991, când Constituția a fost adoptată, căsătoria era privită în România în accepţiunea sa tradițională, de uniune între un bărbat și o femeie.”
[xi] Din situația de fapt a deciziei pronunțate în cauza Oliari și alții c. Italia, para. 13: „It noted that the Constitution did not establish the requirements to contract marriage, but the Civil Code did and it precisely provided that one such requirement was that spouses be of the opposite sex.”
de jr. Andrei Pietreanul Cultura Vieții
