Sophia Kuby, ADF International (Bruxelles): „Cei care pretind că un cuplu de acelaşi sex şi unul format din bărbat şi femeie ar trebui tratate identic trebuie să demonstreze că nu este cel mai bine pentru copii să fie crescuţi de mama şi de tatăl lor”

1 462

Găsiţi mai jos clipul video în limba engleză şi traducerea integrală în limba română a discursului ţinut de d-ra Sophia Kuby, Director EU Advocacy ADF International (Bruxelles), la Conferinţa Internaţională “Referendumul pentru Familie: Analiză şi Implicaţii” organizat la Parlamentul României pe 25 aprilie 2017 (sublinierile şi intertitlurile aparţin site-ului Știri pentru viață ).

 

Dumneavoastră, poporul român, veţi avea curând ocazia de a vă pronunţa cu privire la modul în care căsătoria ar trebui definită în Constituţia dumneavoastră.

 

Statutul căsătoriei şi al dezbaterii despre căsătorie în Europa

Dezbaterea referitoarea la căsătorie – adică discuţia despre modul în care căsătoria ar trebui definită – a început acum aproximativ zece ani în Europa. Aşadar, primul lucru pe care e  bine să-l ştiţi este că nu sunteţi o excepţie: dezbaterea are loc pretutindeni şi este pretutindeni la fel de dificilă.

Cu toate acestea, unele rezultate ale dezbaterii s-ar putea să vă surprindă. Din cele aproximativ 200 de ţări ale lumii, 24 – de fapt, ar trebui să spun că numai 24 – au redefinit căsătoria (adică au legalizat „căsătoria” între persoane de acelaşi sex).

Europa este împărţită cu privire la această chestiune, care se numără printre principalele subiecte de dezbatere din Europa. Vă voi prezenta imediat harta, unde se vor vedea următoarele: ţările colorate cu roşu au redefinit căsătoria; cele colorate cu galben au permis uniuni civile deopotrivă pentru persoane de acelaşi sex şi de sexe opuse, dar nu au redefinit termenul de „căsătorie”; iar ţările colorate cu verde au definit căsătoria ca uniune între un bărbat şi o femeie.

Aşadar puteţi vedea într-o ilustrare geografică modul în care Europa este semnificativ divizată cu privire la subiect. În principal, în privinţa acestei chestiuni, continentul se poate spune că este divizat între Europa Centrală şi de Est şi democraţiile occidentale. Nicio altă chestiune nu a mai divizat atât de mult Europa.

Nu este nici pe departe o dezbatere marginală. Este de fapt o chestiune fundamentală, care va determina în mod direct felul în care le putem asigura viitoarelor generaţii cele mai bune condiţii de creştere, în contextul declinului general al căsătoriei.

În România se pare că lucrurile stau puţin mai bine, dar în restul Europei procentul căsătoriilor a scăzut, a crescut numărul cuplurilor care coabitează, tot mai mulţi copii se nasc în afara căsătoriei, iar divorţurile sunt tot mai dese.

În unele dintre cele mai mari oraşe europene, unul din două cupluri căsătorite divorţează, iar consecinţa este că tot mai mulţi copii cresc în familii monoparentale, cel mai adesea fără tată.

Modul în care putem creşte noua generaţie în mod benefic şi sănătos devine aşadar o problemă socială de importanţă majoră.

 

Fiecare ţară are dreptul de a proteja căsătoria

Dorinţa de a consfinţi în Constituţia ţării definiţia căsătoriei ca uniunea dintre un bărbat şi o femeie, exprimată în mod democratic de către 3 milioane de cetăţeni români, va include România în rândul naţiunilor europene care au făcut acelaşi lucru în ultimii ani.

13 ţări din Europa au inclus definiţia căsătoriei în Constituţiile lor, adică au făcut exact ceea ce voi, românii, încercaţi acum: au scris în Constituţie definiţia căsătoriei ca uniune între un bărbat şi o femeie.

Fiecare naţiune europeană este liberă să facă acelaşi lucru, după cum în mod corect a subliniat şi colega mea, Adina Portaru: fiecare naţiune europeană este liberă să facă la fel fără nici un amestec din partea instituţiilor supranaţionale sau internaţionale. Uniunea Europeană nu are competenţă în definirea căsătoriei, iar Curtea Europeană a Drepturilor Omului a susţinut în mod constant  în jurisprudenţa sa că nu există un aşa-zis „drept la căsătoria între persoane de acelaşi sex”. În consecinţă, nu există nicio obligaţie de a redefini căsătoria. Fiecare stat este liber a defini căsătoria ca relaţie exclusiv între un bărbat şi o femeie.

Atât oponenţii, cât şi partizanii referendumului şi ai înţelegerii căsătoriei ca relaţie între un bărbat şi o femeie au ceva în comun – pretutindeni, nu numai în România, dar şi în România: cu toţii sunt de acord că instituţia căsătoriei este importantă; cu toţii sunt de acord că înţelesul dat noţiunii de căsătorie nu este lipsite de importanţă, ci este crucial pentru întreaga ţesătură socială.

 

Ce legătură are guvernul cu căsătoria?

Aşadar, să vedem de ce căsătoria este atât de importantă. În legislaţia internaţională şi naţională, o singură relaţie interumană are statut instituţional şi se bucură de protecţie specială. Iar această singură relaţie este cea din cadrul căsătoriei.

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este un tip unic de relaţie. Nu este doar o înţelegere privată cum ar fi prietenia. Este un angajament public între un bărbat şi o femeie de a forma o uniune pe viaţă cu scopul de a creşte copii împreună.

Aceasta face din relaţia celor doi ceva diferit de orice altă relaţie interumană. Nicio alta nu mai cere angajamentul public al părţilor. Nu este vorba despre aprobarea guvernului pentru relaţia de dragoste dintre doi adulţi.

Dacă ar fi doar o înţelegere privată între doi oameni care se iubesc, nu ar fi – şi nici nu ar trebui să fie – problema guvernului. Guvernul nu are de ce să fie interesat de viaţa amoroasă a cetăţenilor. Dar societatea şi guvernul trebuie să fie interesaţi să creeze un mediu social  propice pentru naşterea şi creşterea noilor generaţii în cele mai bune condiţii posibile.

Şi care sunt aceste condiţii? Care sunt cele mai bune condiţii posibile? Nenumărate cercetări arată că familia bazată pe căsătorie şi formată din părinţii biologici ai copilului prezintă cele mai benefice consecinţe atât pentru copii, cât şi pentru adulţi.

Ştiinţele sociale – indiferent de coloratura lor filosofică sau ideologică – confirmă în mod unanim că cel mai benefic mediu pentru copii este familia formată din părinţii lor biologici uniţi prin căsătorie şi cu rate mici de conflict domestic.

O societate nu-şi poate permite să accepte – cu atât mai puţin să promoveze – structuri familiale care duc la creşterea numărului de copii care cresc în afara căsătoriei şi/sau lipsiţi de unul din cei doi părinţi biologici.

 

Ştiinţa actuală dovedeşte legătura dintre căsătorie şi bunăstarea economică

Căsătoria este un bun social important asociat cu un spectru extrem de larg de consecinţe pozitive pentru copii şi adulţi. Voi cita doar câteva.

  • UNICEF, agenţia ONU pentru copii, în raportul referitor la sărăcia copiilor, afirmă următoarele: din punct de vedere statistic, copiii care cresc în alte medii decât cel format din părinţii lor biologici căsătoriţi – mai ales copiii din familii monoparentale şi cei cu părinţi recăsătoriţi – prezintă riscuri mai mari referitoare la bunăstarea lor: risc de abandon şcolar, risc de a pleca de acasă la o vârstă fragedă, risc de a avea o sănătate mai proastă, risc de a nu dobândi suficiente aptitudini şi risc de a primi o plată mai proastă în câmpul muncii.
  • The Harvard Journal of Law & Public Policy a publicat rezultatele unei cercetări realizate de preşedintele Fundaţiei pentru Legea Căsătoriei (The Marriage Law Foundation), Monte Neil Stewart, în 2009. Acesta scrie că toate studiile sociologice riguroase arată cu certitudine faptul că forma familială este importantă şi că cel mai bine pentru bunăstarea copiilor este ca aceştia să fie crescuţi de mama şi tatăl lor aflaţi într-o relaţie de căsătorie cu rată scăzută de conflict domestic.
  • Până şi think-tankul de coloratură liberală Brookings Institute – care nu sprijină poziţia noastră în ceea ce priveşte căsătoria – a constatat o corelaţie directă între căsătorie şi sărăcie, concluzionând că mariajele stabile şi procentul ridicat de căsătorii reprezintă cele mai eficiente programe de combatere a sărăciei într-o societate.

Dovezile sociologice sunt unanime şi arată că un procentaj înalt de căsătorii la nivel naţional, precum şi stabilitatea căsătoriilor ridică nivelul economic atât al copiilor cât şi al părinţilor lor. O rată mică de căsătorii şi destrămarea familiilor duc la o creştere a sărăciei. Cel mai bun mediu de creştere pentru copil este alături de părinţii săi biologici căsătoriţi.

Căsătoria aduce nu numai beneficii economice clare, ci şi beneficii de ordin social, permiţându-le copiilor să se dezvolte şi să se bucure de mai mult succes în realizările lor decât dacă ar creşte în alte condiţii.

Căsătoria este de o importanţă covârşitoare mai ales pentru clasele sociale de mijloc şi de jos.  În toate ţările occidentale, grupurile cu cel mai înalt statut socio-economic prezintă o probabilitate mai mare de a trăi în cadrul căsătoriei şi a creşte copii decât grupurile socio-economice de jos. Între familie şi sărăcie există o legătură importantă.

Cu cât familia funcţionează mai slab, cu atât oamenii se simt descurajaţi să se mai căsătorească şi să stea împreună – şi cu atât mai săraci devin.

Sărăcia scade şansa de căsătorie, dar căsătoria – dimpotrivă – scade riscul de sărăcie.

Familiile monoparentale sunt de peste două ori mai predisupse să trăiască în sărăcie constantă decât familiile formate din ambii părinţi ai copiilor.

O treime din copiii ai căror părinţi sunt necăsătoriţi şi nu locuiesc cu taţii lor pierd orice legătură cu tatăl înainte ca ei să împlinească 3 ani.

Căsătoria dintre un bărbat şi o femeie este esenţială pentru dezvoltarea psihosocială a copilului

Unul dintre efectele imediate ale slăbirii instituţiei căsătoriei (iar cea mai eficientă metodă pentru a o slăbi este redefinirea ei) este că tatăl cel adesea nu mai este implicat în creşterea copilului.

Cel mai puternic stimulent pentru ca tatăl să se păstreze în legătură şi interacţiune cu copilul este căsătoria.

O metaanaliză realizată în 2008 asupra studiilor longitudinale cu privire la influenţa tatălui în dezvoltarea copilului arată că implicarea acestuia are rezultate pozitive asupra aptitudinilor sociale şi comportamentale şi asupra capacităţilor psihologice ale copilului.

În plus, sociologia mai arată că în general copiii crescuţi în mariaje stabile sunt mai puţin predispuşi să sufere de sărăcie în copilărie, de abuzuri sexuale şi fizice, să aibă probleme de sănătate fizică şi mentală, să facă abuz de droguri, să comită infracţiuni, să abandoneze şcoala, să aibă probleme în a-şi găsi un loc de muncă, să divorţeze şi/sau să devină părinţi singuri sau părinţi necăsătoriţi.

 

Căsătoria, o instituţie creată pentru a proteja copiii

Aşadar, dintre toate relaţiile interumane – fie ele de natură sexuală sau non-sexuală – numai căsătoria îi asigură copilului o mamă şi un tată care şi-au făcut un angajament public şi oficial  de fidelitate reciprocă.

Aceasta nu înseamnă că instituţia căsătoriei a fost creată doar pentru copii sau că oamenii se căsătoresc doar ca să aibă copii. Se presupune că, în mod normal, oamenii se căsătoresc fiindcă se iubesc. Dar  copiii sunt principalul motiv pentru care guvernul este interesat să reglementeze căsătoria.

De ce ar trebui să menţionăm în Constituţie viaţa amoroasă a cetăţenilor? Copiii sunt motivul pentru care guvernul este interesat de aceasta şi pentru care o menţiune în Constituţie este importantă. Tot copiii sunt principalul motiv pentru care politicile sociale sunt interesate de căsătorie. Aşadar copiii sunt principalul motiv pentru care căsătoria primeşte statut şi sprijin special.

Împrejurările îi pot văduvi pe copii de părinţii lor, prin moartea unuia sau a ambilor părinţi. Există diverse circumstanţe. Iar aceşti copii trebuie să primească sprijin.

Dar politicile sociale trebuie să aibă drept scop asigurarea condiţiilor optime pentru ca cei mai mulţi copii să fie crescuţi de un tată şi o mamă uniţi prin căsătorie.

Toate civilizaţiile istorice au dezvoltat instituţia căsătoriei în mod special în acest scop. Această viziune care plasează în centrul ei copilul este consfinţită  în articolul 16 al Declaraţiei Universale a Drepturilor Omului şi în articolul 2 al Convenţiei Europene a Drepturilor Omului.

Schimbarea definiţiei căsătoriei pentru a include şi alte forme în afara uniunii unice dintre un bărbat şi o femeie, un soţ şi o soţie, un tată şi o mamă, pentru a include şi alte tipuri de relaţii, inclusiv cupluri de acelaşi sex, ne conduce în mod logic la concluzia că pentru copii nu contează dacă sunt crescuţi sau nu de propria lor mamă şi de propriul lor tată.

Aceasta vine în contradicţie flagrantă cu enormul corpus de dovezi ştiinţifice care arată că atât mama, cât şi tatăl, au o importanţă crucială pentru copil.

Aşadar există o motivaţie raţională, bazată pe dovezi ştiinţifice, pentru a păstra instituţia căsătoriei dedicată uniunii unice dintre un bărbat şi o femeie şi pentru a o încuraja prin conferirea de statut unic şi protecţie specială.

Întrebarea-cheie care vi se va pune dumneavoastră, cetăţenilor români, la referendum, va fi (poate nu formulată exact aşa): vreţi să aveţi şi să protejaţi o instituţie care încurajează mamele şi taţii să-şi crească împreună copiii? Aceasta este miza de fapt. Iar această instituţie unică ar trebui tratată în mod unic, în mod deosebit faţă de orice altă relaţie interumană?

 Cei care pretind că un cuplu de acelaşi sex şi unul format din bărbat şi femeie ar trebui tratate identic – căci aceasta implică redefinirea căsătoriei – trebuie să demonstreze că nu este cel mai bine pentru copii să fie crescuţi de mama şi de tatăl lor

Pe scurt, trebuie să demonstreze că – mai ales în ceea ce priveşte copiii – nu există nicio diferenţă relevantă între cuplul bărbat-femeie şi cuplul de acelaşi sex, sau între cuplul bărbat-femeie şi orice altă formă de relaţionare. Aşadar există o motivaţie raţională şi bazată de dovezi ştiinţifice pentru păstrarea statutului căsătoriei de uniune între un bărbat şi o femeie, pentru păstrarea unicităţii acestei instituţii în societate.

Dintre toate tipurile de relaţii interumane, căsătoria este cea mai benefică pentru societate – mai ales pentru copii. Românii, ca multe alte naţiuni mai înaintea lor în anii din urmă, sunt liberi să păstreze unicitatea acestei instituţii unice.

Vă mulţumesc.

 

sursa: Știri pentru viață

1 Comment
  1. Ionut Moraru says

    Fac prsupunerea ca Sophia Kuby este fica Gabrielei Kuby pe care am cunoscut-o cu ani in urma la o conferinta tinuta in Aula Magna a Facultatii de Teologie Romano-Catolica din cadrul Universitatii Bucuresti. Sunt ortodox dar am tinut sa particip la lansarea cartii sale „Revolutia sexuala globala- Distrugerea libertatii in numele libertatii”. FABULOASA carte!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php