FOTO. Peste 100 de liceeni în vizită la Fortul 13 Jilava.

1 662

FOTO: Florian Cristache

Circa 120 de liceeni au vizitat, vineri 31 martie 2017, temuta închisoare comunistă de la Fortul 13 Jilava, având ca ghid chiar pe unul dintre cei care au suferit în temniţa subpământeană: dl Octav Bjoza, preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici din România. Acţiunea face parte din campania educativ-culturală #AvemModele, iniţiată de Fundaţia Ion Gavrilă Ogoranu şi Asociaţia Gogu Puiu şi Haiducii Dobrogei.

O zi însorită, o zi minunată, în care bucuria exuberantă a tinereţii s-a întâlnit cu Istoria, cunoscând suferinţele, demnitatea şi eroismul care i-au caracterizat pe alţi tineri care, în urmă cu 70 de ani, au îndrăznit să înfrunte terorismul comunist, instaurat de ocupaţia sovietică, sacrificându-şi tinereţea şi, uneori, chiar viaţa…

Prin spărtura turelei de pe cupola Reduitului, lumina ce spărgea întunericul temniţei era acum însoţită de florile albe ale pomilor crescuţi pe marginea prăpastiei. Şi atunci ne-am amintit de versurile poetului-deţinut, rămas – din păcate – anonim: „Doamne, mare fie-Ţi slava, / C-ai trimis, cu sfânt temei, / Rândunele la Jilava / Şi la Gherla porumbei…” (Autor necunoscut, din temniţele comuniste)

Mulţumim voluntarilor noştri, care au făcut posibilă această acţiune – Elena şi Eugen Sechila, Florian Cristache, Andrei Trifu, Sile Iordache, Florin Dobrescu şi – în mod special – Stella Antoci, care a asigurat achiziţionarea pompei de apă fără de care Fortul 13 ar fi fost şi astăzi inundat şi, deci, nevizitabil.

„Doamne, mare fie-Ţi slava, / C-ai trimis, cu sfânt temei, / Rândunele la Jilava / Şi la Gherla porumbei…” (Autor necunoscut, din temniţele comuniste)
1 Comment
  1. calin eugen says

    Tineretul trebuie sa stie,ptr. ca ceea ce a fost sa nu mai fie, niciodata!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php