S-au săturat „tinerii frumoși și liberi” de tehnocrați? Fiasco total la un miting de susținere pentru Dacian Cioloș. Câte persoane și-au făcut apariția

2 386

Deși peste 500 de oameni și-au anunțat prezența pe Facebook, numai 14 admiratori ai prim-ministrului au fost prezenți sâmbătă în fața guvernului. Dezamăgiți de eșecul întâlnirii, aceștia au plecat după numai un sfert de oră.
Imagini pentru ciolos soros

Circa 2400 de oameni s-au declarat interesați de un eveniment pe Facebook în care se celebra un an de guvernare tehnocrată, iar peste 500 dintre ei chiar au declarat că vor participa la mitingul din Piața Victoriei. La ora anunțată, ora 15.00, în Piața Victoriei erau adunați doar jurnaliștii care doreau să transmită de la eveniment, conform B1.ro.

Circa un sfert de oră mai târziu, în fața Palatului Victoria au apărut primii trei tineri. Aceștia s-au arătat surprinși de lipsa susținătorilor premierului și au decis să aștepte și alți oameni. O oră mai târziu, timp în care a plecat până și mașina Jandarmeriei, în Piața Victoriei se adunaseră doar 14 susținători ai premierului. Cei 14 oameni au mai discutat aproximativ un sfert de oră, după care au plecat, fiecare spre treburile sale.

Între timp evenimentul care anunța manifestația a fost șters de pe Facebook.

sursa: ActiveNews

2 Comments
  1. Dacul Liber says

    La fel o sa fie și prezența la alegeri a susținătorilor cozilor de topor sorosiste.Sper ca in sfarsit Românii sa se trezească!

  2. Ionut Moraru says

    Ce-ai facut ma nene, ma??? Ce-ati facut praduitorilor??? 14 martafoii?? Rusinica, rusinica!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php