Noapte bună, Basarabia!

6 117

sarma-ghimpatade Florin DOBRESCU

Dragă Bunicule,

Îți scriu, acolo unde ești, și de unde nu îmi mai poți răspunde. Cel puțin pentru o vreme…
Pe la noi, pe aici, e bine în general. Doar că trag niște nori întunecați și reci pe mai multe laturi ale cerului, și vremea nu arată deloc bine. Dar e toamnă târzie, la ce să ne asteptăm?

Peste Prut au fost alegeri. Tocmai s-au încheiat…

Îmi amintesc cum mi-ai vorbit despre Basarabia, pe când eram incă mic copil, cum mi-ai arătat, pe harta aceea tinută ascunsă multă vreme, cetătile lui Ștefan cel Mare de la Nistru… Țin minte că, de câte ori vorbeai despre ținutul dintre Nistru și Prut, plângeai, așa cum plângeai atunci când auzeau vești de pe frontul din Transnistria…

Acum ești într-un loc unde nu sunt lacrimi, și de aceea îți pot scrie adevărul.

În noaptea aceasta, Basarabia s-a pierdut. Din nou…

Nu că ar fi fost, în ultimii ani, romanească din nou. Dar măcar licărea o lumina. Mii și mii de tineri deschideau ochii pe slova romanească, pe adevărul istoric. Chiar dacă oligarhii produși de comunism spoliau tărisoara, neamul se deștepta. Malurile Prutului se apropiau tot mai mult. Știi sârma aceea ghimpată de pe Prut? Ei bine, nu mai este.
Dar în noaptea asta s-a ridicat pe Prut ceva mai rău decât sârma ghimpată de altădată… Mai mult: în mințile oamenilor s-a pus o beznă s-o tai cu cuțitul. Nu-i judec. Mizeria, suferința și lipsurile acute i-au disperat pe oameni. Iar cincizeci de ani de teroare bolșevică au lăsat răni adânci în conștiința lor natională. Și pe acest teren propice, propaganda noului NKVD, care acum se numește FSB, s-a insinuat ca o reptilă rece și fetidă, corupând suflete, ucigând conștiințe…

Știi, Bunicule? Astăzi războaiele nu se mai poartă așa cum știai dumneata. Nu mai există tancuri, ostași, katiuse și mine. Acum există Sputnik și omuleți verzi-un soi de oameni ca toți oamenii care fac politică, scriu în presă, sunt analiști politici și sociali… Dar fac mai rău decât păduchioșii intrați cu tancurile în 1944…

Ei ucid conștiințele și lasă trupurile vii, pentru a sluji pe moșia viitoare a lui Putin-omul care a repus steaua pe Kremlin.

Și în noaptea asta, acești omuleți verzi, ei și candidatul lor cu chip de kolhoznik aburit de votka au câștigat. Au câștigat în mințile obosite de hărțuială ale moldovenilor. Au câștigat purtând cu autobuzele mase de cazaci din Transnistria și Gagauzia, înfierbântați de alcool, votând de zeci, sute de ori, prin toate satele și târgurile Basarabiei.

Iar acum, au învins. La Kremlin cred că s-au deschis deja șampaniile. Armata a 14-a Rusă, la Tiraspol, jubilează. Pe aici, pe la noi, tot felul de foști premieri, jurnaliști și alte specii juisează, felicitându-l pe kolhoznik.

Dar în Basarabia e noapte… O noapte adancă, rece și umedă, ce nu se va mai sfârși. Mâine nu vor mai fi zori. Pentru că Basarabia s-a întors înapoi cu câteva zeci de ani. În întuneric, sărăcie și promiscuitate spirituală… Sub cizmă calmuca… Sub seceră și ciocan…

Și când văd împrejurul meu câți idioți utili se bucură că la Chişinău și la Sofia, în această noapte, rânjetul fatidic al Moscovei a învins, amenințând o Românie penetrată de „omuleți verzi” și ametită de Vocea Sputnikului, așteptând să o readucă și pe ea pe tavă calmucului de la Kremlin, mai că-mi vine să te urmez acolo, în mormântul rece și întunecos.

De rușine, de necaz și de silă.

Noapte bună, Basarabia… Fie-ți somnul ușor…

14.11.2016, ora 3,oo

6 Comments
  1. gaf says

    pai, nu! Acum n-o sa-l mai bata „jandarmul roman pe bunelul” din Basarabia. Ca asta le-a promis Dodon. Si am auzit-o asta la mii de basarabeni si mai cu seama la intelectuali. Knutul bolsevic si pistolul e mai bun pentru un om mankurtizat de mult.

  2. DAN BOGHIU says

    Comunistii au castigat alegerile ,cu propaganda lor , unde minciuna si frica a demonstrat din nou reaua credinta fata de popor. Aceste douaregiuni istorice au apartinut si apartin Romaniei Din pacate rusii si-au adus odraslele dupa cel de al doilea rasboi mondial despopuland regiunea si trimitand in Siberia bastinasii.Isi mai amintesc politicienii sau au uitat cand Stalin a despopulat BASARABIA , dorind sa aiba controlul asupra gurilor DUNARII ?Stalin a botezat Basarabia cu numele de REPUBLICA SOVITICA MOLDOVENEASCA ca asa sa fie controlata de ei.Multi dintre bastinasi ,astazi sunt prietenii MOLOHULUI SOVIETIC.Noul ales reprezinta corcitura care va controla Basarabia si Bucovina si poate va adce din nou formarea unei republici sovietice, tentand sa ingroapa trecutul strabunilor bastinasi ai acestei regiuni DAN BOGHIU.

  3. AxA says

    De vină sunt și occidentalii și politica promovată de Obama care au neglijat această zonă din Europa,
    La fel și în perioada anilor “40 Balcanii au fost lăsați pradă bolșevismului

    Balcanii lăsaţi pradă bolşevismului – Fapte, documente, voci din presă
    link
    :http://amaradia.blogspot.ro/2014/04/balcanii-lasati-prada-bolsevismului_2607.html

  4. calin eugen says

    Am incremenit cand l-am auzit pe Igor vorbind de limba moldoveneasca si de rautatea jandarmilor romani.Intr-adevar.Noapte buna ,Basarabie!

  5. Itu says

    Ne f…tem pe noi fara sa ridicam vocea ca natiune. Romania trebuie sa revendice, zi de zi si in orice loc, tinuturile ei istorice. Noi o aburim cu proiecte, dezvoltarea regionala, programe transfrontaliere si alte cretinisme. Eu nu as fi recunoscut statul moldovenesc, ca asa trebuie sa recunosti maine si statul teleormanean. Cand lasi (fara lupta) veneticul sa-ti fure pamantul in care odihnesc inaintasii, Dumnezeu te pedepseste crunt.

  6. dan boghiu says

    bolsevismul nea a dus numai o catastrofa programata de judaismul international. el a spalat creierul in timp de mai bine de 50 de ano.El aintriodus frica de asi putea expresa vointa si dorinta fara a nu fi pedepsit, -Am ajuns de rasul lumei moderne,Dupa sa zisa revolutie,coeziunea poporului si nationalismul a fot inghetat.Frica dea avea o opinie la fel C ala un teatru de papusi tara juca dupa comanda Asa a fost crescut viitorlul unui intreg popor.Reperrcusiunea acestor streine indoctrinari o simtim si o vom simti inca un anumit timp.Am ajuns sa jucam ca ursul cand simte cadura insoportabila in talpile sangerande……P e cat timp inca vom suporta aceste marsevii fata de un patriotism nascut???Visul de a veni prin farmec un VLAD TEPS cre va pedepsi pe acesti marsavi???DUMNEZEU STIE cand DAN BOGHIU

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php