Cum a pierdut celebritatea bogatul nemilostiv

0 63

Evanghelia Duminicii a XXII-a după Rusalii (Bogatul nemilostiv):

Zis-a Domnul: Era un om bogat care se îmbrăca în porfiră şi în vison, veselindu-se în toate zilele în chip strălucit. Iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului; dar şi câinii, venind, lingeau bubele lui. Şi a murit săracul şi a fost dus de către îngeri în sânul lui Avraam. A murit şi bogatul şi a fost înmormântat. Şi, în iad, ridicându-şi ochii, fiind în chinuri, el a văzut de departe pe Avraam şi pe Lazăr în sânul lui. Şi el, strigând, a zis: Părinte Avraam, fie-ţi milă de mine şi trimite pe Lazăr să-şi ude vârful degetului în apă şi să-mi răcorească limba, căci mă chinuiesc în această văpaie! Dar Avraam a zis: Fiule, adu-ţi aminte că tu ai primit cele bune ale tale în viaţa ta, şi Lazăr, asemenea, pe cele rele; şi acum aici el se mângâie, iar tu te chinuieşti. Şi, peste toate acestea, între noi şi voi s-a întărit prăpastie mare, ca aceia care voiesc să treacă de aici la voi să nu poată nici cei de acolo să treacă la noi. Iar el a zis: Rogu-te, dar, părinte, să-l trimiţi în casa tatălui meu, căci am cinci fraţi, să le spună lor acestea, ca să nu vină şi ei în acest loc de chin. Şi i-a zis Avraam: Au pe Moise şi pe prooroci; să asculte de ei. Iar el a zis: Nu, părinte Avraame, ci, dacă cineva dintre morţi se va duce la ei, se vor pocăi. Şi i-a zis Avraam: Dacă nu ascultă de Moise şi de prooroci, nu vor crede nici dacă ar învia cineva din morţi. (Luca XVI, 19-31)

Nemaifiindu-i foame, nu mai ştie cum e să-i fie. Îmbrăcându-se mereu, nu mai ştie cum este să-i fie frig. Săracii sunt mereu prea mulţi ori prea vinovaţi de starea lor, ca să mai merite preţioasa lui atenţie. Într-o lume a high-life-ului celor cu bani, se găsesc mereu cerşetori şi câini care să infecteze igienica lume a celor sătui. Bolile acestor cerşetori sunt de la sine înţelese, fără a fi nevoie de neglijenta privire a bogatului sau de – Doamne fereşte! – atotputernica lui bogăţie. Ar putea face mult dar, pentru puţinătatea sufletească şi necredinţa lui, nu face nimic. Pentru ce ar face? E risipă prea multă iar economia are mai multă putere în sufletul lui decât credinţa în Cel ce ne învaţă că „cine nu adună cu Mine, risipeşte” (Matei 12, 30). Cât de tare poate fi necredinţa unui asemenea om? Nici dacă ar învia cineva din morţi, nu va crede.

Cuvintele lui Hristos nu sunt spuse la întâmplare nici în vremea aceea, nici în cea de astăzi: „cerul şi pământul vor trece dar cuvintele Mele nu vor trece” (Matei 24, 35). Au ascuțimea unui bisturiu pentru sufletele bolnave de patima banilor, a bogăţiilor, şi nu numai. Iisus Hristos cunoaşte în adânc sufletul uman. Nimic nu-i este ascuns. Omul, în fuga lui de Dumnezeu, uită că Cel ce L-a creat nu rămâne indiferent nici la patima celui cuprins de febra iubirii de arginţi, dar nici la cel care stă umilit în poarta lui, aşteptând fărâmiturile de pâine cuvenite, de obicei, câinilor. Între câini şi om se înfiripă, de cele mai multe ori, o prietenie mai durabilă decât aceea care ar putea fi între oameni: „iar un sărac, anume Lazăr, zăcea înaintea porţii lui, plin de bube, poftind să se sature din cele ce cădeau de la masa bogatului, iar câinii venind îi lingeau bubele lui…”. Foamea, setea, oboseala, suferinţa celuilalt au devenit simple statistici pentru cei obişnuiţi cu neîncrederea şi neiubirea faţă de cei din apropierea lor. Nu-i mai impresionează oamenii, ci cifrele. Zerourile conturilor sunt mai valoroase decât a iubi şi a-i ajuta pe cei din poarta lor.

Pilda evanghelică a bogatului nemilostiv şi a săracului Lazăr (Luca 16, 19-31) ne descoperă perspectiva dumnezeiască şi veşnică a vieţii umane pentru care moartea nu e decât o trecere, un Paşte în Iisus Hristos Domnul. Toate se văd altfel prin lentila curată a iubirii desăvârşite. Sfântul Maxim Spune că „Dragostea desăvârşită nu sfâşie firea cea unică a oamenilor luându-se după părerile şi înclinările diferite ale voii lor. Ci privind pururea la ea, iubeşte pe toţi oamenii la fel: pe cei buni şi strădalnici ca pe prieteni, iar pe cei leneşi ca pe duşmani, făcându-le bine, răbdând îndelung şi suferind cele ce-i vin de la ei. Ea nu ia în seamă câtuşi de puţin răul de la aceştia, ci chiar suferă pentru ei, dacă vremea o cere, ca să şi-i facă şi pe ei prieteni de este cu putinţă; iar de nu se poate, cel puţin să nu cadă din dragostea proprie faţă de ei, arătând pururea, la fel, roadele iubirii faţă de toţi oamenii. De aceea şi Domnul şi Dumnezeul nostru Iisus Hristos, arătându-Şi dragostea Sa faţă de noi, a pătimit pentru toată omenirea şi tuturor le-a dăruit la fel nădejdea învierii, chiar dacă atârnă pe urmă de fiecare să se facă vrednic fie de slavă, fie de chinuri.” (Filocalia II, Capetele despre dragoste, 71)

Cu alte cuvinte, bogatul ar fi putut, dacă ar fi vrut, să ajungă la fel de celebru ca şi săracul Lazăr. Neiubirea lui a făcut diferenţa sau prăpastia adâncă dintre el şi cel ce se odihneşte în sânul lui Avraam.

 

sursa: Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php