COMEMORARE LA PREDEAL. Legionarii executaţi sumar la 21/22 septembrie 1939 nu sunt uitaţi.

10 204
1012522_629772030380594_674062623_n
Predeal, oct. 1940. Ceremonie religioasă de înhumare a legionarilor executaţi în 21/22 sept. 1939. Imaginea are caracter strict documentar şi istoric.

Urmaşii celor 252 de militanţi ai Mişcării Legionare, executaţi sumar în noaptea de 21/22 septembrie 1939 şi reînhumaţi în toamna anului 1940 la schitul Sf. Niculae din Predeal, vor fi pomeniţi în cadrul unei slujbe religioase DUMINICĂ 18 SEPTEMBRIE 2016, la orele 12.

Iniţiativa, desfăşurată în fiecare an, aparţine familiilor celor executaţi, precum şi unor organizaţii civice, şi are caracterul privat al unei ceremonii religioase de pomenire.

dscn0732
Ceremonie de pomenire la Predeal, septembrie 2013. Imaginea are un caracter strict documentar şi istoric.

În noaptea de 21/22 septembrie 1939, la ordinul şefului regimului de dictatură regală, Carol al II-lea, 252 de lideri şi membri marcanţi ai Mişcării Legionare au fost executaţi sumar, în cadrul unei campanii de represalii ca urmare a atentatului organizat în ziua anterioară împotriva premierului Armand Călinescu, coordonatorul asasinării lui Corneliu Codreanu şi a alţi 200 de lideri legionari. În noaptea de 21/22 septembrie 1939, urmare a unui ordin transmis de guvern către prefecturi şi structurile Jandarmeriei, în fiecare judeţ al ţării au fost executaţi între 3 şi 5 legionari marcanţi, alte zeci de militanţi fiind executaţi, pe baza unor liste primite de la Bucureşti, în lagărele de concentrare. De pe paturile Spitalului Militar din Braşov au fost ridicaţi legionarii aflaţi în tratament şi executaţi şi ei la Râşnov.

2_asasinarea_lui_armand_calinescu_8
Expunerea publică a cadavrelor legionarilor executaţi sumar. Extras din presa regimului Carol II.

Episodul a fost relatat şi de personalităţi ale culturii româneşti, aflate la acel moment în lagărele regimului carlist pentru adeziunea lor la legionarism, precum Mircea Eliade şi Ernest Maftei.

Trupurile celor împuşcaţi au fost expuse pe străzile şi în pieţele oraşelor cu inscripţii gen „aşa vor păţi trădătorii de ţară”, iar elevii din şcoli şi licee au fost duşi, în mod organizat, să vadă acele orori, fiind semnalate numeroase cazuri de copii care au leşinat, rămânând marcaţi psihic pentru toată viaţa.

executie-razbunatori-sept-1939
Expunerea publică a cadavrelor legionarilor executaţi sumar la Bucureşti. 22 septembrie 1939. SURSA: Arhivele Naţionale – cercetător Victor Dogaru

În unele locuri, autorităţile au procedat la spânzurarea cadavrelor, în vederea expunerii lor publice. Printre cei executaţi s-au aflat inclusiv preoţi.

După ce autorităţile s-au asigurat că represaliile fuseseră executate, în zorii zilei următoare ordinul a fost revocat strategic, pentru a asigura circumstanţe atenuante decidenţilor, într-o situaţia unei viitoare răsturnări a situaţiei politice şi tragerii lor la răspundere penală. Oricum, masacrul era săvârşit.

La momentul acestui masacru pe tot întinsul României, în Germania încă nu fusese inaugurată seria marilor masacre pe criterii etnice şi politice. Holocaust înainte de Holocaust…

legio-asasinati-in39c1d
Masacrul din 21/22 septembrie 1939. Desen din presa vremii. Octombrie 1940.

 

v-med_legionari-morminte-2_resize
Soţii ale celor executaţi, plângându-şi soţii la cimitirul legionar din Predeal.

 

%cf%89-predeal_cimitir-legionar
Urmaşii celor executaţi îşi plâng morţii. Cimitirul legionar din Predeal, oct 1940.
%cf%80-legionarimartiri
Inaugurarea cimitirului legionar din Predeal. Oct 1940

 

 

10 Comments
  1. calin eugen says

    Daca a existat holocaustul nazist sau nu ,trebuie argumentat stiintific de ambele parti.La noi ,nu mai e nici-un dubiu.Cum a fost posibil,Diamne?

  2. gaf says

    legionarii nu au fost „executati”. Executia presupune o sentinta de condamnare la moarte pusa in aplicare. or, nici unul din ei nu era condamnat la moarte prin sentinta definitiva (adica ramasa asa inclusiv dupa cererea de gratiere). Ei au fost asasinati. ceea ce e cu totul atceva. atentie la folosirea termenilor. Codreanu nu a fost „executat”, asasinat a fost. cartile de dinainte de 89 foloseau termenul pentru manipulare, adica sugerau cititorului ca legionarii fusesera condamnati prin sentinte si, deci, asasinarea era prezentata ca o „executie”. Ceea ce e un fal istoric si juridic. deci, atentie!

    1. Alabama kid says

      Au fost asasinati in mod las si mizerabil !Cine spune „executati” minte cu nerusinare.Acest moment tragic si rusinos din istoria noastra a fost ocultat de oculta .

  3. Florin Dobrescu says

    Se numeste executie sumara. Adica executia unor persoane fara sentinta judecatoreasca, in mod arbitrar.

  4. Adrian says

    Vom ajunge oare să depășim orgoliile și mândria din sufletele noastre, care au condus la asemenea atrocități, uciderea de români de către români ?

    1. Dan says

      UCIDEREA romanilor de catre JIDANI, cu mina romaneasca!

      1. Oana says

        Prea putini legionari ucisi…legiunea trebuia starpita pana la a treia generatie.bine v-au facut la aiud si alte inchisori,tot respectul pentru eroii clasei muncitoare si cei mai buni fii ai lor-ofiterii de securitate!

        1. iancu says

          Probabil esti odrasla de comunisti sau securisti, criminalii cei care ne-au chinuit bunicii si parintii, numai asa imi explic tampeniile pe care le scrii,esti o imbecila !

  5. iulian says

    Dumnezeu sa ii odihneasca pe martiri si sa mantuiasca sufletele lor de crin.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php