Efectele multiculturalismului: „Va trebui să ne obișnuim cu terorismul”

0 347

Afirmația din titlu îi aparține primului ministru al Franței, domnul Manuel Valls, și a fost făcută după atacul terorist din Nisa soldat cu peste 80 de morți și peste 100 de răniți. Mai întâi trebuie să precizăm că, pentru a fi corectă, afirmația premierului francez ar fi trebuit să sune cam așa: „Va trebui să ne obișnuim cu terorismul islamic„.

terorism islamic

Doar în cursul zilei de ieri Europa s-a confruntat cu două asemenea atacuri. În Franța, un musulman a înjunghiat într-o stațiune turistică o mamă și cele trei fiice ale sale pentru că, în opinia teroristului, acestea nu erau îmbrăcate decent. În Germania, un refugiat musulman din Afganistan în vârstă de 17 ani, înarmat cu o toporișcă și un cuțit, a înjunghiat cinci pasageri într-un tren de călători înainte de a fi împușcat de forțele de ordine.

Și premierul Franței spune că europenii nu au ce face ci vor trebui să se obișnuiască să trăiască cu spectrul terorismului islamic deasupra capului. În ritmul acesta nu cred că va trece prea mult timp până când europenii se vor obișnui și cu asta. Doar că eu nu pot înțelege cum de un premier al unei țări europene poate declara așa ceva. Mai bine și-ar da demisia dacă știe că guvernul pe care-l conduce nu poate asigura siguranța cetățenilor țării sale.

Pentru că, prin declarațiile pe care le face, joacă pentru adversar. Europa nu trebuie să se obișnuiască cu terorismul islamic, Europa trebuie să lupte împotriva terorismului islamic. Trebuie să se termine odată cu corectitudinea politică și cu utopia multiculturalismului și să se realizeze faptul că Europa este sub asediu și că dacă nu se vor lua măsuri cât se mai poate Europa pe care o cunoaștem va fi istorie. Așa cum doar în cărțile de istorie mai citim astăzi despre Constantinopol și despre Catedrala Sfânta Sofia.

de Tudor Marincu RostOnline

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php