Ziua Rezistenţei Anticomuniste din Banat

0 59

În fiecare an, în 16 iulie sunt comemoraţi luptătorii rezistenţei anticomuniste din Banat, după ce în 16 iulie 1949 a avut loc execuţia grupului de rezistenţă, la Pădurea Verde de lângă Timişoara.

13_resize

După 23 august 1944, s-a declanşat o puternică mişcare de rezistenţă împotriva ocupaţiei sovietice. De la ţărani din mediul rural, la angajaţi din industrie şi universităţi, tot mai mulţi români au criticat regimul şi direcţia în care se îndrepta ţara. Odată cu accelerarea procesului de colectivizare, ţăranii au început să se împotrivească tot mai ferm regimului. Au avut loc mici răscoale, înnăbuşite de autorităţi, iar ţăranii s-au alăturat grupurilor de rezitenţă deja constituite, refugiindu-se în munţi.
În partea de sud a Banatului, Mişcarea Naţională de Rezistenţă l-a avut ca iniţiator şi organizator pe profesorul Filon Verca din Caransebeş, ajutat în acţiunile sale de organizaţiile regionale Frăţiile de cruce ale elevilor şi studenţilor. Primele lor acţiuni au constat din întocmirea planurilor de rezistenţă şi din procurarea armamentului necesar. Ei s-au retras în munţi, aflându-se sub urmărirea Siguranţei, care era pe punctul de a-i descoperi. Această primă organizaţie anticomunistă, din anul 1945, îndrumată întâi de Filon Verca şi apoi de Teodor Roman zis Bubi, a constituit germenele mişcărilor care au urmat. Din acelaşi an, la Teregova activa în această organizaţie avocatul Spiru Blănaru, unul dintre liderii marii mişcări din anii următori.
Grupurile formate în 1948 în preajma Teregovei erau conduse de avocatul Spiru Blănaru, moldovean de origine, de colonelul în retragere Ion Uţă, fostul prefect al judeţului Severin, comandorul aviator în retragere Petre Domăşneanu din Iablaniţa („botezat” de autorităţi Domoşneanu) şi notarul Gheorghe Ionescu din Teregova. Ei au răspândit de la început manifeste şi au conceput acţiuni de ocupare a unor instituţii publice. Aceste grupuri au colaborat între ele în lupta comună pe care o duceau, iar apoi au ajuns chiar să fuzioneze. Membrii mişcării de rezistenţă au iniţiat diverse acţiuni, unele cu efecte mai mari, altele cu efecte mai mici, fiind ajutaţi de oamenii de la sate, care le ofereau găzduire, îi ascundeau, le duceau mâncare, haine şi alte lucruri necesare. Chiar dacă nu au reuşit să răstoarne regimul, era evident că îl deranjau.
În februarie-martie 1949, Securitatea a reuşit să captureze 12 lideri ai mişcării de rezistenţă din Banat. Grupul celor 12 acuzaţi din procesul de la Timişoara era primul grup important capturat de autorităţile comuniste. Anchetarea lor s-a prelungit până în iunie 1949, când procesul a putut fi instrumentat. Cei 12 sunt: Spiru Blănaru, Domoşneanu Petre, Vernichescu Aurel, Tănase Ion, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Ghimboaşe Nicolae, Puşchiţă Petre zis Mutaşcu, Mariţescu Romulus şi Luminosu Gheorghe.
Într-un proces trucat, procurorul a solicitat Tribunalului militar condamnarea la pedeapsa capitală a tuturor acuzaţilor, cu o singură excepţie: „În numele tuturor oamenilor muncii cinstiţi din ţara noastră, în numele întregului popor muncitor, Parchetul militar, reprezentant al acestuia, vă cere să condamnaţi pe fiecare după faptele sale. Cerem condamnarea la moarte a următorilor acuzaţi: Spiru Blănaru, Domoşneanu Petre, Vernichescu Aurel, Tănase Ion, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Ghimboaşe Nicolae, Puşchiţă Petre zis Mutaşcu, Mariţescu Romulus, iar lui Luminosu Gheorghe să-i aplicaţi maximum de pedeapsă prevăzută în articolul 209 partea III-a C.P.”
Scânteia de a doua zi publica Sentinţa în procesul bandei subversive-teroriste:
„Tribunalul militar din Timişoara, deliberând în secret, în unanimitate de voturi a găsit vinovaţi pe Spiru Blănaru, Domoşneanu Petre, Vernichescu Aurel, Tănase Ion, Popovici Gheorghe, Ungureanu Teodor, Smultea Gheorghe, Puşchiţă Petre zis Liber, Puşchiţă Petre zis Mutaşcu, Ghimboaşe Nicolae zis Micluţ, Mariţescu Romulus şi Luminosu Gheorghe, pentru faptele prevăzute în ordonanţa de trimitere în judecată şi în consecinţă, în numele legii hotărăşte:
Spiru Blănaru, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Domoşneanu Petre, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Vernichescu Aurel, condamnat la muncă silnică pe viaţă, confiscarea averii şi 5.000 lei amendă.
Tănase Ion, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Popovici Gheorghe, condamnat la muncă silnică pe viaţă şi confiscarea averii.
Ungureanu Teodor, condamnat la 20 ani muncă silnică, confiscarea averii şi 10.000 lei cheltuieli de judecată.
Smultea Gheorghe, condamnat la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, 5.000 lei amendă şi confiscarea averii.
Puşchiţă Petre zis Liber, condamnat la 15 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică, confiscarea averii şi 5.000 lei cheltuieli de judecată.
Ghimboaşe Nicolae zis Micluţ, condamnat la 20 ani muncă silnică, 10 ani degradare civică şi 5.000 lei amendă corecţională şi confiscarea averii.
Puşchiţă Petre zis Mutaşcu, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare şi confiscarea averii.
Mariţescu Romulus, CONDAMNAT LA MOARTE prin împuşcare, confiscarea averii şi 5.000 lei amendă.
Luminosu Gheorghe, condamnat la 10 ani închisoare corecţională, 5 ani interdicţie corecţională şi 20.000 lei amendă, drept cheltuieli de judecată.”

Comuniştii au instigat muncitorii şi alte categorii sociale, care i-au privit pe condamnaţi ca pe „duşmanii ţării şi ai poporului”, intoxicările comuniste având efectele scontate.
În ziua de 16 iulie 1949, cei cinci condamnaţi la moarte de către tribunal (Spiru Blănaru, Petre Domoşneanu, Ion Tănase, Petre Puşchiţă zis Mutaşcu şi Romulus Mariţescu) au fost ridicaţi din închisoarea de pe strada Popa Şapcă şi duşi în zona Pădurea Verde de la marginea Timişoarei, unde au fost împuşcaţi. Ceilalţi şapte primiseră condamnări la închisoare sau la muncă silnică. Cu toate acestea, curând după primele execuţii, la 2 august 1949, au fost ridicaţi şi ei şi asasinaţi în acelaşi loc. În certificatele de deces, care le-au fost întocmite abia în 1957, aceştia au fost trecuţi ca fiind victime ale feluritor boli (afecţiuni cardiace, insuficienţe circulatorii sau TBC pulmonar), toţi în aceeaşi zi şi aproximativ la aceeaşi oră.
După 44 de ani, în data de 16 iulie 1993, la Pădurea Verde din Timişoara, cei 12 martiri ai rezistenţei armate anticomuniste din Munţii Banatului au fost pentru prima oară comemoraţi în mod public, iar ulterior pe locul în care au fost executaţi, filiala Timişoara a Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici a înălţat un impresionant monument în amintirea lor. Din acel an, în fiecare zi de 16 iulie sunt comemoraţi luptătorii rezistenţei armate anticomuniste din Banat.

sursa: Procesul partizanilor anticomunişti din Banat, de Mircea Rusnac
via Vestul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php