Părintele duhovnic Dometie – vas ales al Sfântului Duh

0 77

Străveche așezare duhovnicească din Munții Apuseni ai Transilvaniei, Mânăstirea Râmeți își trage numele de la eremiții (pustnicii) care se nevoiau pe aici altădată.

Bisericuța de piatră a mânăstirii este clădită pe Izvorul Tămăduirii, un izvor cu apă făcătoare de minuni care și astăzi se află în Sfântul Altar, înaintea Sfintei Mese, și de unde mulțime de credincioși vin și iau apă spre sfințire și spre tămăduire.

De-a lungul istoriei, mânăstirea a trecut prin multe greutăți și încercări, iar în timpul celui de-al doilea război mondial a rămas pustie.

Cel care a redat viață acestei așezări duhovnicești a fost părintele ieromonah Dometie, pe care l-am cunoscut personal. Mărunt la trup, cu chip de blândețe și inimă plină de bunătate, vas ales al Sfântului Duh, smerit și plin de dragoste de Dumnezeu și de oameni. A trăit puțin, 51 de ani; dar, cum spune paremia, în puțini ani a împlinit ani îndelungați.

Cu credința și râvna lui neobosită, în puțini ani a reușit să facă înfloritoare, duhovnicește și gospodărește, o mânăstire pustie și să lase pomenire veșnică până departe, în satele din jurul mânăstirii, cărora le-a fost părinte duhovnicesc. Mormântul lui din fața chiliilor călugărești este frumos împodobit cu flori și lumânări ce ard în jurul lui zi și noapte, aprinse de mulțimea de credincioși care vin și plâng la mormânt, îi cer sfaturi și i se spovedesc ca unei persoane vii, nemângâiați de pierderea celui ce le-a fost tuturor frate, părinte și păstor sufletesc.

Pe crucea de marmură de deasupra mormântului scrie: „Arhimandrit Dometie Manolache, 1924-1975. Aici odihnește în pace, în așteptarea Învierii, Arhimandrit Dometie Manolache, ctitorul și duhovnicul obștii monahale de călugărițe a Mânăstirii Râmeți, județul Alba, și părintele sufletesc al multor credincioși din împrejurimi…”.

După mai bine de 10 ani de la moarte, prezența lui se simte puternic în obștea Mânăstirii Râmeți și monahiile povestesc lucruri minunate din viața lui, dintre care cele ce urmează sunt îndestulătoare pentru a înfățișa icoana duhovnicească a părintelui Dometie.

„Într-o vară – povestește maica stareță Ierusalima – plouase mult și pârâul din fața mânăstirii era învolburat de ape. Nu era pod peste el, ci numai o punte. Era duminică și, după Sfânta Liturghie, credincioșii care veniseră la slujbă se întorceau la casele lor. Mai în urmă mergea și părintele Dometie în epitrahil și felon, ca să ducă Sfintele Taine unui bolnav din sat. Ajunși la punte, oamenii treceau încet, cu teamă, din cauza vâltorii apelor. Dar, cu toată grija, o femeie greoaie a alunecat și a căzut în apă. Cine s-o scoată? Fără să mai stea pe gânduri, părintele Dometie, îmbrăcat cum era, a sărit în apa învolburată, a ajuns femeia, a prins-o de păr și a scosc-o la mal.

– Cum de-ai sărit, părinte, în asemenea vâltoare? – l-au întrebat privitorii înspăimântați.

– Dar – zise el – cum să lași să se înece o mamă în urma căreia rămâneau nouă copii orfani?!

Era sfârșit de săptămână, vineri – povestește iarăși maica stareță. A doua zi, sâmbătă, trebuia să plătim lucrătorii care lucrau la repararea clădirilor mânăstirii. Ne trebuia suma de 5100 lei.

– Ce facem, Prea Cuvioase? – se tânguia maica stareță. Mâine este zi pentru plata lucrătorilor și noi nu avem nici un ban în casă.

– Nu fi necredincioasă – îi zise părintele Dometie; Maica Domnului, care ne-a ajutat de atâtea ori, nu ne va lăsa nici acum.

Sâmbătă dimineața, părintele Dometie pleca la târgul din apropiere pentru unele treburi. La plecare, maica stareță îl întrebă iarăși îngrijorată:

– Ce facem, Prea Cuvioase? Astăzi trebuie să plătim lucrătorii.

– Mergi la Maica Domnului în biserică – îi zise părintele Dometie plecând. Roagă-te ei cu credință și nu ne va lăsa.

Am mers la icoană și m-am închinat – povestește maica stareță – apoi am mers la treburi cu sufletul apăsat. La prânz, când părintele Dometie s-a întors la mănăstire, i-am ieșit înainte mâhnită.

– Te-ai închinat la Maica Domnului? – mă întrebă el venind spre mine.

– M-am închinat – îi răspund eu cu jumătate de gură -, dar rugăciunea mea este slabă și nu s-a întâmplat nimic.

Cum stăteam noi de vorbă, în drum, peste râu, în fața mânăstirii, se oprește o mașină mică roșie. Părintele zise bucuros:

– Ne-au sosit banii!

Din mașină a coborât o doamnă și a venit spre noi. Am făcut cunoștință. Era o doamnă din București, care ne-a spus următoarele:

– Am avut mari greutăți în familie. M-am rugat lui Dumnezeu cum am putut ca să-mi ajute, făgăduind să dau o sumă de bani unei biserici dacă voi scăpa din necaz. Dumnezeu a fost bun și m-a ajutat, și lucrurile s-au aranjat bine. Mă gândeam că suma făgăduită să o dau Mănăstirii Cernica, din preajma Bucureștilor. Noaptea însă, mi s-a arătat în vis o doamnă frumos îmbrăcată și mi-a zis: „Nu la Cernica, ci la Râmeți să dai banii, că acolo au nevoie de ei”.

Nu auzisem de Râmeți până atunci, dar m-am interesat unde sunt Râmeții și am venit să-mi împlinesc făgăduința.

A scos un plic și ni l-a dat zicând:

– Să-l deschideți după plecarea mea.

Am luat plicul și am mulțumit doamnei, care s-a urcat în mașină și a plecat. Am întins plicul părintelui Dometie, dar el nu l-a primit.

– Mergi și-l pune la Maica Domnului că ea ni l-a trimis.

Am mers împreună în biserică, am pus plicul la icoană și ne-am închinat, apoi l-am deschis. Erau în el 5000 de lei!

Cu lacrimi am mulțumit Maicii Domnului pentru ajutorul trimis. Aveam cu ce plăti lucrătorii. Ne mai trebuiau doar 100 de lei. Nu după mult timp însă, a venit un credincios din sat și a adus un pomelnic cu 100 de lei, și până seara am avut în casă suma de 5100 lei, adică exact cât ne trebuia pentru plata lucrătorilor.

Bunul Dumnezeu a făcut minunea pentru credința cea mare a părintelui Dometie și pentru adânca lui evlavie către Maica Domnului.

A murit la osteneala datoriei. Era iarăși apa mare și părintele Dometie mergea în sat cu mai multe surori, ca să ducă alimentele și cumpărăturile pentru obște, căci din cauza viiturilor mașina nu putea veni până la mănăstire. Pe drum a spus surorilor că în noaptea trecută a avut un vis frumos, dar nu le-a zis ce anume. Au ajuns în sat și au luat pachetele cu cumpărături. Părintele Dometie a luat două mai mari și le-a pus pe umeri și au plecat spre mănăstire. Când au ajuns la punte, părintele Dometie s-a așezat jos lângă apă și…nu s-a mai ridicat. L-au dus maicile acasă cu plângere și cu tânguire. La înmormântare a slujit PS Emilian de la Alba Iulia, cu un sobor de peste o sută de preoți, și au luat parte mii de credincioși care au trebuit să vină pe ocolite mare distanță, din cauza apelor mari, peste care nu se putea trece. Haine de îngropare i-au dat ceilalți doi duhovnici ai mânăstirii, căci el nu avea decât hainele de pe el. Dăduse totul milostenie la săraci.

Credință fierbinte, dragoste de Dumnezeu și de oameni până la jertfă, smerenie adâncă și inimă milostivă, cu acestea și-a împodobit sufletul părintele Dometie. Nu numai pentru obște, ci și pentru credincioșii din satele risipite prin munți, el le-a fost părinte săritor la nevoie, la boală și la necaz, pentru spovedit, pentru rugăciune, pentru povățuire creștinească, fără cruțare, fără odihnă, zi și noapte. S-a ostenit ca un bun slujitor al lui Hristos, iar acum se veselește împreună cu toți sfinții întru bucuria Domnului său.

(Pr. Petroniu Tănase – Icoane smerite din Sfânta Ortodoxie românească, Editura Bizantină, București, 2003, pp. 26-32)

via Fericiți cei Prigoniți

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php