COMUNICAT: ZIUA COMEMORATIVĂ A ÎNFIINȚĂRII LEGIUNII ,,ARHANGHELUL MIHAIL,,

0 434

Am primit la redacție următorul comunicat, din partea Dlui Dan Boghiu (Elveţia), acesta fiind ultimul membru în viaţă al Consiliului Politic al Mişcării Legionare din Exterior şi gradul de comandant legionar acordat de Horia Sima:

Pe 24 iunie 2016, am comemorat 89 de ani de la înființarea de către Căpitan a Legiunii Arhanghelul Mihail.

Înainte de întemeierea Legiunii, Căpitanul a dat primele bătălii pentru apărarea neamului românesc când a trecut, în toamna lui 1919, pragul Universității din Iași.
Activitatea lui în faza denumită pre-legionară, a atras tineretul și masele țărănești răscolind sentimentele patriotice.
În 1922, în decembrie, a îndrumat mișcarea studențească spre țeluri politice naționale și
a participat la înființarea ,,Ligii Apărării Național Creștine,,
A fost achitat în complotul studențesc în 1923.

În mai 1924 a dat prima bătălie dând naștere cu muncă voluntară, unei cărămidării (destinate construcției unui cămin).
A participat la ridicarea Căminului Cultural Creștin din Iași.
La Turnu Severin în mai 1925 în conflictul avut cu Manciu Prefectul de poliție din Iași schingiuitorul studenților (când a acționat în legitimă apărare) are o achitare triumfală.
Așa devine o figură legendară cunoscută în toată țara.
Când a pus temeliile ,, Legiunii Arhanghelul Mihail,, dovedise că el este gata de orice sacrificiu pentru a scoate țara din mizerie și suferință.

Spre deosebire de criteriile ,,Ligii Apărării Național Creștine,, cu poziții strict defensive, el lărgește orizontul mișcării naționaliste, dându-i o fizionomie spirituală proprie cu ideea ,,Omului Nou,,
,,Țara asta, spunea Căpitanul, piere din lipsă de oameni,nu din lipsă de programe. Piatra unghiulară de la care pornește Legiunea este omul. Legiunea este o școală spirituală în care dacă va intra un om, de cealaltă parte trebuie să iasă un erou,,. Erou în sens războinic să poată să-și impună părerea prin luptă, social să fie incapabil de a exploata muncă altuia, erou al muncii, uriașul creator prin muncă al țării lui.

Mișcarea Legionară se naște dintr-un grup restrâns de studenți patrioți care devin legionari prin jurământul depus la Icoană. Din el făceau parte Radu Mironovici, Ilie Gârneață, Corneliu Georgescu, Ionel Moța și Corneliu Zelea Codreanu-Căpitanul.

Spunea Căpitanul: ,,Să vină în aceste rânduri cel ce crede nelimitat, să rămână în afară cel ce are îndoieli.
Cu această nouă doctrină dinamică și dragoste de țară Căpitanul pornește la cucerirea tineretului și a maselor populare. El vedea viitorul numai prin lupta contra comunismului și îndreptarea moralității politice; piatra unghiulară de la care pornește Legiunea, spunea Căpitanul ,este crearea Omului NOU ,,Reforma omului și nu reforma programelor politice,,. Acest om trebuia să înfrunte toate dificultățile deja prevăzute de Căpitan.

Corupția se întindea ca o pecingine peste țară și când statul nu ar mai fi putut finanța abuzurile, politicienii ar fi cedat bancherilor străini bogățiile pământului sugând vlaga țării și independența națională.

După primele manifestări Mișcarea devine din ce în ce mai cunoscută aderând la ea tineretul și masele populare, izbindu-se de zidul de ură și de mișelie al clasei conducătoare corupte.

Suntem și astăzi confruntați cu aceleași probleme, istoria se repetă, și sperăm ca tineretul de astăzi să acționeze în memoria tuturor martirilor care și-au iubit țara mai presus de toate.

Dan Boghiu

Comandant legionar

Membru în Consiliul Politic al Mișcării Legionare și al
Comitetului de construcție al Monumentului Moța-Marin

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php