Opinie: A pune creștinismul lângă fundamentalismul islamist este o mare manipulare

2 505

După masacrul din Orlando toți ne întrebăm cine este vinovatul moral al acestei orori. Sau erori dacă avem în vedere faptul că autorul era sub supravegherea forțelor de ordine. Este vorba fără echivoc despre o crimă împotriva umanității și suntem alături de părinții și rudele celor ce și-au pierdut copiii în acest atentat!

orlando

Din păcate unii dintre noi au călcat însă pe aceste cadavre încercând să manipuleze încărcătura emoțională, imediat după eveniment, înspre zona lor predilectă. Printre aceștia și Remus Cernea.

În plină campanie electorală, deputatul de Constanța a sugerat într-un comunicat faptul că originea crimei din Orlando ar avea aceleași resorturi ca și demersul definirii familiei în Constituția României. Adică cei 3 milioane de români semnatari ar fi de fapt niște homofobi care ar fi cam pe aceeași frecvență cu Omar Saddiqui Mateenl. Iar fundamentalismul islamist ar fi la fel de nociv social ca și creștinismul acestora.

În primul rând Remus Cernea gafează impardonabil deoarece atentatorul de etnie afgană erahomosexual și client al acelui club. Conform psihologilor avem de-a face în cazul lui Omar cu o sociopatie, în spate existând și un dosar medical. De la „killing spree” urmărit cu înverșunare de tineri în jocurile de tip Counter Strike până la o sâmbătă seara în compania unei arme de asalt este distanță mică pentru o persoană dereglată psihic. Din păcate este ceea ce se întâmplă sezonier în școlile americane în condițiile unui regim al armelor prost reglementat.

În al doilea rând atacatorul avea „înclinații spre ideologia islamistă radicală”, potrivit FBI. A pune creștinismul lângă fundamentalismul islamist de tip ISIS este o mare manipulare, domnule Cernea!

Conform Human Rights Watch din 20 de țări în care libertatea de conștiință este încălcată, în 14 este vorba despre islamism radical iar în celelalte avem dictatură militară sau comunistă.

80% (optzeci la sută) din persecuțiile religioase în lume sunt orientate către creștiniiar Center for the Study of Global Christianity a calculat o medie de o sută de mii de creștini uciși în fiecare an pentru credința lor în ultimul deceniu. O medie de cinci creștini pe minut.

Mai amintesc faptul că anii 2014 și 2015 au fost ani de escaladare a violenței și am avut crime împotriva umanității peste tot în lume, cele din Irak sau Siria putând fi socotite drept genocid.

Ca semnatar al inițiativei cetățenești pentru familie îi iert încă o dată gafările domnului Cernea dar parcă sunt prea multe pentru o viață de parlamentar atât de scurtă. Poate ar fi cazul să ne convingă că pentru cei 17.500 lei cu cât îl plătim lunar este în stare să învețe ce este respectul și toleranța.

de Eduard Dumitrache Știri pentru viață

2 Comments
  1. Radicalul liber says

    A fost un lucru bun ca i-a masacrat pe curlangii, asa ar trebui sa procedam si noi si ar trebui sa incepem cu cernea si sa continuam cu cei mai vocali propagandisti ai lor , in felul asta mesajul va fi clar cu noi nu e de gluma! Si asa nici macar nu va mai fi nevoie de strangeri de semnaturi – pur si simplu problema nu se va mai pune. Greseala e a noastra ca stam la discutii cu astfel de nemernici! Iar cernea stie foarte bine ca nu-i asa caci daca 3 mil de oameni ar fi vrut sa-i ucida pe poponari in juma de ora dispareau toi bulangii din Romania in frunte cu javra asta ordinara de dipotat pro-curist! PS mateen nu era nici poponar nici islamist ci era doar satul de exhibitionismul acestor depravati si a luat masuri BRAVO lui VAI NOUA!

  2. Adrian says

    Mateen nu a fost homosexual domnule Eduard Dumitrache, de ce mințiți ?

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php