Războiul familiei Bodnariu cu Barnevernet a ajuns la final. Toţi cei cinci copii se întorc acasă

1 425

Familia Bodnariu, ai cărei copii au fost luaţi în noiembrie anul trecut de Barnevernet, instituţia de protecţie a copiilor din Norvegia, şi-a găsit în sfârşit liniştea. Cei cinci copii ai lui Marius şi Ruth Bodnariu se întorc acasă.

Miting de susţinere a familiei Bodnariu, 16 aprilie 2016.

Familia Bodnariu a ajuns la un acord cu municipalitatea Naustdal pentru ca toţi cei cinci copii care au fost luaţi de protecţia copilului din Norvegia, Barnevernet să se întoarcă acasă, reiese dintr-un comunicat de presă remis publicat de familia Bodnariu şi semnat de pastorul Cristian Ionescu.

„Municipalitatea Naustdal s-a înţeles cu Marius şi Ruth Bodnariu să aducă toţi cei cinci copii acasă! Vă mulţumim tuturor pentru dragostea, susţinerea, rugăciunile şi implicarea activă în reunificarea acestei femilii! Domnul să vă binecuvânteze şi să vă răsplătească pentru tot ce aţi făcut ca să reunificaţi această familie!”, se arată în documentul citat.

În acelaşi timp, Familia Bodnariu a transmis că este foarte important pentru ei să le fie respectată nevoia de „linişte şi intimitate netulburată” în zilele următoare în contextul în care urmează „o perioadă de reintegrare şi reacomodare a copiilor în casa părintească”.

Reamintim că cei cinci copii ai românului Marius Bodnariu şi soţiei sale norvegiene Ruth, au fost luaţi de la părinţi de Serviciul de protecţie a copilului din Norvegia, Barnevernet, în noiembrie anul trecut, după ce două fete, cele mai mari din familie, ar fi spus la şcoală că primesc corecţii fizice de la părinţi. Părinţii ar fi suspectaţi că administrează corecţii fizice copiilor şi că îi îndoctrinează religios.

Cei cinci copii au fost plasaţi în trei familii-surogat şi a fost deschisă procedura adopţiei internaţionale pentru ei. Din noiembrie şi până acum, mii de români au ieşit în stradă, atât în ţară cât şi peste hotare, cerând reîntregirea familiei Bodnariu.

În urma numeroaselor demersuri şi a amplei mediatizări a situaţiei, cazul familiei Bodnariu din Norvegia, dar şi sistemul de protecţie a copilului din acest stat a ajuns atât în atenţia Parlamentul European, cât şi a Consiliului Europei, a căruia Adunare Parlamentară a adoptat un proiect de rezoluţie care vizează Norvegia şi care vine în sprijinul familiei Bodnariu.

sursa: Epoch Times

1 Comment
  1. Zarac says

    ai ereticilor ajung acasa , ai ortodocsilor Nan probabil niciodata

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php