Tămâie şi praf de puşcă – miresmele Liturghiei din Siria şi Irak

0 166

Situația prin care trece creştinismul din Siria şi Irak este critică. În doar trei ani de război civil, 100.000 de oameni au fost uciși, conform statisticilor ONU. În realitate, numărul aproape se dublează. Toate acestea sunt doar o fărâmă din ceea ce se petrece sub ochii noștri, în anul 2016, într-o lume care acordă asistență juridică și socială până și animalelor de companie. Frații din Siria şi din Irak nu speră la o viață mai bună, ci doar la dreptul la viață – un sentiment pe care noi, occidentalii, l-am uitat de mult timp.

Incă aducem Ţie această slujire cuvântătoare şi fără de sânge şi te chemăm şi te rugăm şi cu umilinţă la Tine cădem: Trimite pe Duhul Tău cel Sfânt peste noi şi peste aceste Daruri, ce sunt puse înainte. Şi fă, adică, pâinea acesta, Cinstitul Trup al Hristosului Tău. Iar ceea ce este în potirul acesta, Cinstitul Sânge al Hristosului Tău. Prefăcându-le cu Duhul Tău cel Sfânt. Amin. Amin. Amin.”

Acesta este miezul, momentul în care preotul îşi pleacă genunchii, pe cei fizici şi pe cei ai inimii – Epicleza euharistică sau rugăciunea de invocare a Duhului Sfânt peste pâinea şi vinul aşezate pe dumnezeiescul Altar. Prezenţa lui Hristos, în sensul deplin al cuvântului, se realizează prin minunea care se săvârşeşte în fiecare dumnezeiască Liturghie, sub ochii noştri, ai credincioşilor – prefacerea darurilor de pâine şi vin în Trupul şi Sângele Mântuitorului.

Este momentul care schimbă lumea. Acel „peste noi” reprezintă rugăciunea Bisericii pentru întreaga lume, aşa cum o percepem fiecare, deşi în sens restrâns se referă la comunitatea prezentă în biserică la acel moment. Pentru că dumnezeiasca Liturghie uneşte. Uneşte oameni şi comunităţi.

Când noi, creştinii, ne bucurăm de liniştea şi bucuria venirii Duhului Sfânt la momentul epiclezei, spune Patriarhul Ioan al X-lea al Antiohiei şi al Întregului Orient în cuvântul său de la Buna Vestire, „să avem conştiinţa că sunt biserici în care venirea Duhului Sfânt este cu multe lacrimi. Cu multă durere”.

Abdeslam. Barakaoui. Atentate. Stat Islamic. Marea Moschee. Sunt cuvinte care sperie pe orice european. Panică, fum şi teroare. Toate statisticile arată că Europa este într-una dintre cele mai învolburate perioade din istoria recentă. Dar cui îi mai pasă de statistici, atunci când ne gândim că suntem victimele acestui război declarat bătrânului continent?… Şi, totuşi, în Europa și în bisericile noastre, viaţa continuă liniştită.

Mesaj în Mosul – „Acest om a fost potrivnic musulmanilor”

Situația în care își desfășoară viața de zi cu zi creștinii din Siria şi din Irak este calea unui martiriu trecut sub tăcere de agențiile de presă occidentale. În zonele ocupate din Siria, mulți dintre creștini și-au abandonat casele, migrând în Liban sau Europa. Dar, nu toți au plecat. Conform ultimelor statistici, în nord-estul Siriei încă mai locuiesc aproximativ jumătate de milion de credincioși aparținând Bisericii Ortodoxe, Bisericii Siriene Iacobite și celei Apostolice Armene. Veștile care vin din acea parte de lume sunt îngrijorătoare pentru soarta creștinilor. Ultima mărturie aparține unui copil armean, locuitor al unui sat ocupat din nordul Siriei, care a reușit să evadeze din mâinile soldaților jihadiști. Mărturia prezentată de cotidianul Al Jazeera este cutremurătoare: „Pe noi, copiii creștini, ne foloseau ca să-și satisfacă plăcerile sau să probeze armamentul nou. Ne obligau să mergem de cinci ori pe zi la moschee. Când mergeam spre rugăciune încolonați, am văzut capete tăiate, puse pe un gard de piatră. Apoi, de Ramadam, am văzut un tânăr care nu a respectat  postul lor, pe care l-au răstignit timp de trei zile. Am văzut  și o femeie ucisă cu pietre…”.

Da, în anul 2016! Erau creștini răstigniți, întocmai ca Mântuitorul nostru! Cu lejeritate, un grup jihadist fundamentalist a revendicat răstignirea a doi creștini sirieni. Pe una dintre Cruci era pusă și vina: „Acest om a fost potrivnic musulmanilor”. Adică, a urmat până la capăt lui Hristos!

Situația prin care trece creştinismul din Siria şi Irak este critică. În doar trei ani de război civil, 100.000 de oameni au fost uciși, conform statisticilor ONU. În realitate, numărul aproape se dublează. Toate acestea sunt doar o fărâmă din ceea ce se petrece sub ochii noștri, în anul 2016, într-o lume care acordă asistență juridică și socială până și animalelor de companie. Frații din Siria şi din Irak nu speră la o viață mai bună, ci doar la dreptul la viață – un sentiment pe care noi, occidentalii, l-am uitat de mult timp.

Tămâie şi praf de puşcă

Una dintre pietrele preţioase din lada de comori arhitectonice ale Siriei este mănăstirea Saydnaya. Acest loc este numit „inima în care pulsează creştinismul sirian”. De fapt, este un oraş de biserici. Sau mai bine zis, a fost. Existau nu mai puţin de 40 de Sfinte Altare. Rugăciune, frumuseţe, arhitectură, istorie şi ruine… Un loc în care creştinii s-au rugat de 1500 de ani, un loc în care femeile musulmane veneau şi ele, pentru a rămâne însărcinate.

Aşa cum informează agenţia de presă rusă ITAR-TASS, citând surse locale, în dimineaţa zilei de 27 septembrie 2013, rebelii au devastat mai multe sfinte altare, au furat obiecte bisericeşti şi au bătut maicile vieţuitoare de la Saydnaya. Mănăstirea a fost arestată în sensul propriu al cuvântului. Fără alimente şi apă, fără electricitate, fără căi de comunicare, fără cele necesare vieţii, maicile de aici au îndurat.  Astăzi este ruină la Saydnaya, însă maicile nu au plecat şi nici nu au intenţia de a pleca, pentru că se află acasă!

Peste graniţă, în Irakul devastat, mănăstirea Sfintei Ecaterina se încăpăţânează să străpungă istoria. Este în zona ocupată. Veştile vin greu. Jurnalistul american de origini egiptene copte, Raimond Ibrahim, confirmat și de televiziunea Al Jazeera scria, la data de 25 noiembrie 2015, despre drama mănăstirii irakiene. Câteva maici înfruntau moartea și împărtășeau credința Răstignitului într-o lume potrivnică.

De cel puțin trei ani se aflau în teritoriul cucerit de către Statul Islamic. Cu toate acestea, maicile nu și-au părăsit casa, nici Sfânta ocrotitoare! În noaptea prăznuirii Sfintei Mari Mucenițe Ecaterina din anul 2015 au primit cununa ocrotitoarei lor. „Dealul de pietre”, colina pe care era așezată mănăstirea, a fost luat cu asalt. Cupola bisericii închinată Maicii Domnului și chiliile au fost bombardate, ruina așternându-se pe ceea ce odinioară era o mănăstire înfloritoare. Soarta micilor din mănăstirea Sfintei Ecaterina s-a putut doar intui atunci.

Astăzi, în martie 2016, episcopul chaldeean de Bagdad şi Mosul a postat o informaţie despre întoarcerea maicilor la mănăstirea de Sfintei Ecaterina. Deşi autoritatea eclezială le-a solicitat să plece de acolo pentru că nu li se poate garanta viaţa, ele au refuzat. Slujesc fiecare dumnezeiască Liturghie ca şi cum ar fi ultima. Tămâie şi praf de puşcă. Euharistie şi moarte… Viaţă în Împărăţia lui Dumnezeu!

de Nicolae Pintilie Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php