INTERZICEŢI-L ŞI PE REAGAN !…

3 754

calciu-la-raegan (1) de Florin DOBRESCU

Chiar, când o veni şi vremea în care Institutul Elie Wiesel va cere, isteric, interzicerea cultului preşedintelui american?…
Cred că nu mai este mult până atunci, judecând după prieteniile politice ale intransigentului preşedinte care a îngenunchiat comunismul.
De mulţi ani circulă pe internet o fotografie înfăţişându-l pe preşedintele Ronald Reagan într-una din întrevederile sale cu preotul Gheorghe Calciu Dumitreasa, pe care mărturisea că adesea îl convoca la Casa Albă, pentru a se sfătui cu el în probleme legate de evoluţiile din Europa de Est.
Imaginea, prezentată alături, este o expresie a preţuirii pe care preşedintele Reagan o purta faţă de curajosul preot anticomunist.
„O tempora, o mores…” Nici America nu mai e ce a fost şi nici Casa Albă…
De aceea m-a pufnit râsul când am auzit că unor copii care produceau tricouri cu chipul părintelui Calciu Dumitreasa li s-a deschis dosar penal, la cererea Institutului Wiesel, pentru promovarea unor persoane vinovate de crime de război, genocid şi legionarism.
Bine, bine, domnilor… sau, mă rog, tovarăşi… Dar cu Ronald Reagan ce faceţi? Nu vedeţi ce cordial strângea mâna preotului Calciu în poza de alături? Nu vedeţi câtă simpatie în privirile preşedintelui şi cu câtă consideraţie îl gratula? Păi, îl interziceţi pe Calciu, şi pe Reagan, care-l aprecia şi se mai şi sfătuia cu el, îl lăsaţi aşa? Nu faceţi o sesizare şi la Departamentul de Stat, să se interzică cultul pro-legionarului Ronald Reagan, să fie desfiinţată fundaţia ce-i poartă numele, muzeul şi biblioteca omonime?
Mai ales că, se pare, preşedintele american care a reuşit să învingă, practireagan-simicin002-Copyc, colosul sovietic (mandatul lui Bush senior nefiind decât o continuare a politicilor lui Ronald Reagan) avea numeroase prietenii printre legionarii refugiaţi în SUA şi, culmea, protejaţi de autorităţile federale în calitate de refugiaţi politici…
O probă v-o furnizăm noi: o fotografie dedicată de preşedintele Reagan unuia din susţinătorii fervenţi ai săi şi ai Partidului Republican, Ion Simicin. Acesta era comandant legionar, unul din oamenii de încredere ai lui Horia Sima şi exponent activ al exilului legionar din America de Nord.
Ha? Acum să vă văd… Îl interziceţi şi pe Reagan?
Voi încheia cu un citat-avertisment, din gândirea acestui preşedinte care a militat şi a luat măsuri împotriva avortului, decadenţei şi corupţiei morale: „Fără Dumnezeu, democraţia nu va dura şi nu poate să dureze. (…) Libertatea prosperă când religia e vibrantă şi domnia legii sub Dumnezeu e acceptată.”
Şi tot Reagan spunea: „Nu suntem niciodată învinşi până nu renunţăm la Dumnezeu.” Eu îi dau dreptate. Pentru că, astfel, mă simt invincibil. Iar pe Dumnezeu chiar nu aveţi cum să-l interziceţi…

3 Comments
  1. Viorica says

    ===CEL CARE LUPTA, CHIAR SINGUR, PENTRU DUMNEZEU SI NEAMUL SAU, NU VA FI INVINS NICIODATA. !!!=== Doamne Ajuta ,TUTUROR.===

  2. […] Florin DOBRESCU – Buciumul […]

    1. HECTOR MORENO says

      Cea mai potrivită măsură pe care ar trebui să o ia Institutul Elie Wiesel,după atâtea decenii de la terminarea celui de-al doilea război mondial,ar consta în autodizolvare sau transformarea sa în organizație de binefacere !… Desigur,nici un om cu scaun la cap nu trebuie să uite consecințele antisemitismului, crimele împotriva umanității sau holocaustul,dar după atâtea decenii a cam sosit vremea ca acest institut să se reseteze și să treacă la alte activități mai apropiate de realitatea contemporană!…După umila mea părere,nu văd în ce extra- calitate sau ce fel de super- expertiză infailibilă dă dreptul acestui institut să stabilească,după trecerea a șaptezeci de ani de la condamnarea și pedepsirea autorilor holocaustului, ce persoană publică contemporană,născută după terminarea războiului, este pasibilă de condamnare sau de punere sub urmărire penală pentru holocaust sau crime de război !?…Oricum, cei prea mult strică !…

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php