Legea „defăimării”, vot final în Parlament. Libertatea de exprimare, sub asediu

1 540

Controversata lege a „defăimării sociale” iniţiată de Liviu Dragnea este la un pas să treacă în Parlament, în ciuda nemulţumirii profunde venite din partea societăţii civile, care a denunţat „politica pumnului în gură” promovată de şeful PSD.

Liviu-Dragnea-legea-defaimarii

Legea „defăimării” aşteaptă miercuri votul final în Camera Deputaţilor şi, cel mai probabil, va fi adoptată, în contextul în care PSD, UNPR şi ALDE au anunţat deja public că vor susţine iniţiativa, ignorând astfel apelurile societăţii civile

Dacă va trece de Parlament, legea lui Dragnea riscă să fie atacată la Curtea Constituţională de liberali care, prin vocea Alinei Gorghiu, şi-au anunţat deja această intenţie acuzând că avem de-a face cu „o lege a cenzurii prin care PSD vrea să reducă la tăcere online-ul”.

Reamintim că preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a iniţiat un proiect legislativ ce prevedea amenzi uriaşe pentru „defăimare socială”. Iniţiativa, pe care liderul social-democrat a încercat să o prezinte drept una „europeană”, a „toleranţei”, a fost percepută de opinia publică drept o tentativă inacceptabilă de a institui cenzura în mediul online.

În urma criticilor stârnite de iniţiativa sa şi, la scurtă vreme, după ce şi ambasadorul SUA i-a criticat legea, Dragnea a decis să scoată din textul legii conceptul de „defăimare socială”, act pe care şeful PSD voia să-l pedepsească cu amenzi de până la 100.000 de lei, şi ulterior şi sancţiunile şi amenzile.

Dragnea a cerut şi schimbarea titlului legii în „Legea privind asigurarea toleranţei faţă de diferenţele de grup”, linie ce pare în conformitate cu „spiritul” aşa-zisei corectitudini politice, considerată un flagel ce macină din interior ţările occidentale.

De altfel, legea şefului PSD a fost inspirată de documentul programatic al unui ONG înfiinţat de Aleksander Kwasniewski, fost preşedinte al Poloniei, şi Moshe Kantor, Preşedintele Congresului Evreiesc European.

Modelul propus de acel ONG şi din care s-a inspirat PSD-ul a fost catalogat în presa internaţională drept unul care va conduce la crearea unui program de supraveghere în masă a cetăţenilor europeni, sub pretextul eliminării intoleranţei. Mai multe informaţii pe acest subiect intraţi aici

sursa: Epoch Times

1 Comment
  1. ionut moraru says

    Si uite asa asemenea lui Crin Antonescu, dl Dragnea a luat-o pe sub mustacioara, s-a facut de c…t cu o lege care nu a fost votata si ptr care a fost premiat anticipat de iudei.
    In doi ani de zile nu vom mai auzi de el decat la fel de des cum auzim acum de Crin Antonescu. Dumnezeu nu doarme.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php