AU APĂRUT „TERORIŞTII”! Urmează confiscarea…

0 49

DSC_1159 (2)Observând cum evoluează protestul, nu pot să nu-mi amintesc unul din momentele-cheie ale Revoluţiei furate din 1989. Este vorba de secvenţă din seara de 22 decembrie 1989, când mulţimea din faţa fostului CC a început să-şi radicalizeze mesajul, iar sloganul „Jos Ceauşescu” a fost înlocuit cu „Jos Comunismul” şi „Fără comunişti”.  Tindea să se repete, şi la Bucureşti, scenariul – altminteri firesc în ordinea sociologică a evenimentelor – petrecut în lunile anterioare la Berlin, Praga, Varşovia şi Budapesta. Comuniştii „cu faţă umană” din eşalonul doi fuseseră măturaţi de mulţimile care nu se mulţumeau doar cu plecarea unui dictator, ci doreau sfârşitul sistemului.

Numai că la Bucureşti exista deja un plan B al celor interesaţi ca măcar România să nu se rupă de sfera de influenţă sovietică. Aceştia fiind atât beneficiarii regimului comunist intern, cât şi Moscova, îngrozită că experimentul lui Gorbaciov scăpase de sub control. Pentru ruşi, România a fost şi va rămâne o platformă strategică indispensabilă, graţie aşezării ei.

Şi aşa au apărut… „teroriştii”… Nimeni nu a putut arăta, în 26 de ani, un astfel de „terorist”. Dar zile la rând, în acel Decembrie însângerat, au semănat diversiune şi armele lor au secerat peste 1000 de oameni. O naţiune întreagă s-a coagulat – evident, în jurul noii puteri – pentru a contracara pericolul ce ameninţa pe fiecare din noi. În acest timp, dincolo de perdeaua de fum, tovarăşii îşi cosmetizau structurile cu ambalaje democratice, pregătindu-se pentru o îndelungată domnie a abuzului, corupţiei şi cinismului. Care durează până azi…

M-am întrebat, încă din prima seară de protest: care vor fi „teroriştii” ediţiei 2015? De unde vor apărea? Cine va juca rolul pericolului pe al cărui resort se va produce deturnarea acestei neo-revoluţii fără ideologie, fără obiective clare, fără lideri? Demisiile lui Ponta şi Piedone au avut menirea execuţiei lui Ceauşescu în 25 decembrie 1989. Sistemul a sacrificat ţapii ispăşitori şi a aşteptat ca strada să tacă. Dar nu a fost aşa. Protestul s-a radicalizat şi s-a cerut înlăturarea sistemului. Deşi asta nu este o treabă care să se realizeze în câteva nopţi de protest. Şi nici nu se poate face din stradă. Strada poate fi, cel mult, un factor de presiune, dar nu un instrument politic.

Şi au apărut „teroriştii”. Alimentaţi ideologic şi nu numai de făcăturile lui Brukan & comp. şi de structurile lui Soros, indiferent că se numesc gds-işti, mungiu-pipizi, pârvuleşti şi alte grupări ambalate pompos în celofanul „societăţii civile”, ei au apărut cu tupeul caracteristic şi acţionează. Speculează fireştile – de altfel – resentimente ale unor segmente sociale faţă de derapajele unor reprezentanţi ai clerului, deturnând energii tinere şi inconştiente spre un discurs anti-Biserică. Capii BOR sunt introduşi, abil, în rândul reprezentanţilor sistemului, iar Bisericii i se stabilesc vinovăţii închipuite (gen „din cauza Bisericii, nu avem spitale”…). Mesajul acestor neo-terorişti este subcutanat cu o puternică componentă antinaţională. Încet, încet, morbul marxismului cultural pune stăpânire pe minţile lipsite de experienţă ale tinerilor ce au generat protestul. Garnisirea cu câteva galerii microbiste completează tabloul.

Prost consiliat de sfetnici recrutaţi din rândul aceleiaşi pepiniere ong-iste a miliţiilor spirituale şi ghedeseurilor, preşedintele Iohannis pozează în salvatorul neamului – un fel de Iliescu al anului 2015 – şi îşi arată disponibilitatea de a se consulta cu… societatea civilă. Sunt curios să văd cum va selecta preşedintele „societatea civilă” din puzderia de ONG-uri existente azi. Şi cum va selecta reprezentanţii pieţei, câtă vreme aceştia sunt departe de a prezenta o omogenitate şi o structuare pe care o cunoscuse, bunăoară, protestul Pieţei Universităţii din 1990. Pentru că spargerea societăţii civile în favoriţi pentru dialog şi

Oricum, în ultima seară, peste acalmia unei mulţimi care refuză, tăcut, să plece, plutea o apăsare grea, care nu prevestea nimic bun. O stare pe care am simţit-o şi în alte dăţi, când dincolo de evenimentele mediatizate, se făceau şi se desfăceau jocuri morbide…

Confiscarea protestelor de forţe ostile credinţei strămoşeşti şi suflului naţional ar însemna ruperea lor de spiritul Revoluţiei din 1989 şi al Pieţei Universităţii 1990. Revoluţia anticomunistă a avut un caracter dominant creştin şi naţional. Atunci, sute de mii de oameni îngenunchiam pe străzi şi rosteam „Tatăl nostru” într-un singur glas… Or huduirea rugăciunii şi aruncatul cu pietre în Biserici nu are nici o legătură cu Revoluţia noastră, ci mai degrabă cu revoluţia bolşevică şi brigăzile republicane din Spania lui 1936.

Şi aici apare ruptura. Pentru că noi, urmaşii celor ce au apărat credinţa străbună în munţi, cu arma în mână, vom fi obligaţi să reacţionăm. De aceea, nu optez pentru părăsirea protestelor. În fond, Piaţa Universităţii este şi a noastră. Ba chiar este mai a noastră decât a altora. Prezenţa în piaţă a fiecărui român şi creştin este importantă, căci forţe ostile intereselor României pândesc din umbră, pentru a-i răpi stabilitatea şi liniştea.

Aşa să ne ajute Dumnezeu!

Florin Dobrescu

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php