Libertatea și armele

1 57

Motto: Este vreme de pace şi este vreme de război (Ecclesiastul) 

S-a început în SUA o mare luptă pentru a se lua armele cetăţenilor. Logica oficială este că de vreme ce sunt multe incidente tragice cu arme acestea trebuie luate de la cetăţeni. Dar cât de adevărată este o asemenea logică? Mie mi se pare că ridică o serie de probleme extrem de serioase.

Libertatea și armele

În primul rând, dată fiind obligaţia legală de acordare a prezumţiei de nevinovăţie, autorităţile americane săvârşesc un act foarte grav promovând ideea că toţi cetăţenii americani sunt criminali şi trebuie dezarmaţi.

În al doilea rând, dezarmarea cetăţenilor oneşti îi va lăsa la mâna autorităţilor, adesea abuzive sau indolente, dar şi la mâna infractorilor – care se vor înarma oricum.

Merită să ne gândim puţin la asta!

În recentul incident o femeie s-a pus în calea ateului criminal, încercând să-l oprească. Dacă ar fi avut o armă, ar fi avut mult mai multe şanse. Dacă şi alţi oameni din clădire erau înarmaţi, numărul de victime ar fi fost mult mai mic. Sau poate chiar ar fi fost nul, căci majoritatea criminalilor sunt laşi. Iar prezenţa armelor în şcoală l-ar fi făcut pe asasin să şovăie serios înainte de a comite actul.

De fapt mie mi se pare limpede că numărul de victime a fost mare tocmai pentru că nici măcar adulţii din liceu nu erau înarmaţi. Desigur, am dreptul să mă întreb ce au făcut paznicii liceului şi ce fel de arme aveau, de nu au fost în stare să oprească măcelul. Şi, bineînţeles, ce fel de pregătire aveau.

Este izbitor faptul că în această clipă sunt în război două concepţii total opuse: cea paternalistă şi adoratoare a clasei politice cu cea a libertăţii şi responsabilităţii personale.

Prima concepţie merge pe ideea statului şi respectiv a clasei politice care poartă de grijă cetăţenilor. Aceştia din urmă trebuie doar să voteze, eventual să comenteze moderat pe ici, pe colo, dar în rest trebuie să lase totul pe seama „celor de sus”.

A doua concepţie – paradoxal, dar cea pe care s-au întemeiat SUA… – spune că fiecare cetăţean este egal în drepturi cu oricare alt cetăţean, că preşedintele sau parlamentarii sunt în slujba cetăţenilor şi nu au autoritate absolută şi că fiecare om trebuie să poată să îşi poarte singur de grijă.

Aş putea vorbi despre o vreme în care şi americanii de stânga – precum Jack London – şi americanii de dreapta aveau exact această concepţie ca bază a vieţii şi gândirii lor. Da, felul în care se aplica această concepţie era disputat, uneori foarte dur, însă concepţia în sine era clară: libertate şi responsabilitate pentru fiecare.
Această ultimă concepţie nu este doar cea care a fondat SUA, dar este şi cea care a făcut-o atât de iubită în întreaga lume, cea care a ridicat-o atât de sus între ţările lumii.
Aşa cum, pe de altă parte, concepţia paternalismului şi adorării clasei politice – tipică regimurilor totalitariste – este cea care a transformat o ţară admirată şi iubită într-o ţară care, din păcate, este tot mai detestată şi dispreţuită în întreaga lume.
Dincolo de aceste aspecte, care pot părea subiective, rămâne totuşi întrebarea iniţială: este normal ca cetăţenii să posede arme.
Da, spun eu. Este firesc şi chiar obligatoriu ca cetăţenii să poarte arme, cu simţ de răspundere.

Elveţia este, în această privinţă, o pildă excepţională.

Marea majoritate a elveţienilor având între 20 şi 30 de ani – şi mulţi peste această vârstă – fac parte din miliţiile care asigură, la nevoie, apărarea ţării. Asemenea miliţii, moştenire a Imperiului Roman, au exista şi la români chiar până în 1989. Ba chiar, sub forma Gărzii Civice (deşi… dezarmată), există şi astăzi, pe bază de voluntariat. La elveţieni însă miliţiile sunt înarmate, fac antrenament de luptă şi armele se ţin acasă!

Cu toate acestea, incidentele cu arme de foc sunt foarte rare în Elveţia!

Mai rare decât în state americane în care procentul deţinătorilor de arme de foc este mai mic decât procentul elveţian!
Deosebirea provine din felul în care se raportează statul la cetăţeni.

Pentru SUA, politicienii au fost cândva fie reprezentanţi ai oamenilor, fie şmecheri care ştiau să-i păcălească pe oameni spre a fi aleşi. Dar, chiar din perioada interbelică, şi tot mai mult după 1945, lucrurile s-au schimbat. Politicienii americani sunt astăzi, în foarte mare parte, oameni de afaceri. Ei sunt reprezentanţii mai mult sau mai puţin direcţi ai unor firme, corporaţii şi grupări de interese. Cetăţenii sunt pentru ei doar „electorat”, doar oamenii care trebuie să îi voteze, dar nu stăpânii care trebuie slujiţi – aşa cum ar fi normal – şi nici măcar parteneri de dialog cu drepturi egale. Politicienii americani de astăzi, în cea mai mare parte, nu au nici o legătură cu poporul, în afara celor izvorâte din afaceri.

Ca urmare s-a mers pe îndobitocirea populaţiei, pe promovare televiziunii, sexului deşănţat şi, preferabil, cât mai pervers, şi a altor forme de înrobire. Minunata lume nouă s-a construit şi se construieşte în SUA mai mult sau mai puţin sistematic, în funcţie şi de nivelul de atenţie şi implicare al cetăţenilor americani dintr-un oraş sau altul, dintr-un stat sau altul.

Fenomenul este foarte important, pentru că explică retorica dezarmării populaţiei de către un (supra-)stat care se înarmează în permanenţă!

Contradicţia este uluitoare, cu atât mai mult cu cât numărul victimelor produse de reprezentanţii înarmaţi ai supra-statului american este mult mai mare decât al celor cauzate de civilii înarmaţi.

Un indiciu lămuritor este încercarea tot mai sistematică a statului de a-i dezarma şi pe soldaţi! Tendinţele de a-i înlocui pe aceştia cu drone, roboţi de luptă şi alte sisteme similare nu ţine de dorinţa de a ocroti oamenii, aşa cum îşi închipuie unii. Nici nu ţine de dorinţa reducerii cheltuielilor. Ţine de mecanismul tipic oricărei tiranii aflate la început: dezarmarea tuturor celor care nu pot fi controlaţi direct, personal, deplin şi păstrarea doar a unor unităţi fidele foarte bine înarmate.

Schimbarea poate fi justificată în fel şi chip, dar consecinţa este una:
În clipa în care cetăţenii sunt dezarmaţii iar statul deţine singurele forţe armate, acestea fiindu-i fidele lui, şi nu cetăţenilor, libertatea a dispărut.
Este evident că libertatea presupune responsabilitate. Altfel este haos.
1 Comment
  1. calin eugen says

    Am dorit si doresc ca fiecare roman sa poata avea o arma(desigur,cu exceptiile de ordin medical).

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php