NICOLAE PURCĂREA a fost condus pe ultimul drum. Funeraliile unui legionar. Ultimul supravieţutor al Grupului celor 13 care au reînfiinţat Partidul „Totul pentru Ţară”.

2 1.485

DSCN3162Ieri, luni 28 septembrie 2015, a fost condus pe ultimul drum cel care va rămâne în istoria Braşovului, dar şi a României, efigie a demnităţii şi mărturisirii creştine, luptătorul anticomunist NICOLAE PURCĂREA.

O mulţime impresionantă, alcătuită în cea mai mare parte din tineri, au înfruntat ploaia şi frigul pentru a petrece la locul de odihnă pe cel ce le-a fost reper moral, îndrumător, lider spiritual, profesor şi legământ de credinţă.

DSCN3194Desfăşurată la biserica Sf. Treime din Schei Braşovului, ceva mai la deal de casa desprinsă din basme a renumitului sculptor popular, slujba de înmormântare s-a desfăşurat într-o astmosferă solemnă, dominată de un isihasm desprins parcă din temperamentul şi trăirea celui condus pe ultimul drum. Pe tot timpul slujbei, tineri îmbrăcaţi în costume naţionale cu drapele tricolore au înconjurat catafalcul acoperit de drapelul patriei, preotul paroh evidenţiind în cuvântul său ponderea covârşitoare a tineretului, neobişnuită pentru înmormântarea unui nonagenar. De altfel, pe tot parcursul celor 4 zile şi nopţi de priveghi, în ciuda oboselii, aceşti tineri nu se dezlipiseră de sicriul cu rămăşiţele pământeşti ale bătrânului legionar, citind încontinuu psaltirea şi alte rugăciuni.

DSCN3174Părintele a prezentat o scurtă schiţă biografică a celui plecat în veşnicie, exprimându-şi convingerea că parohia sa cunoaşte o zi istorică. S. sa a apreciat că Nicolae Purcărea a reprezentat un reper de integritate morală, rolul său în viaţa spirituală a multor tineri de pe întregul cuprins al ţării fiind covârşitor.

DSCN3152Preşedintele Asociaţiei Foştilor Deţinuţi Politici Luptători Anticomunişti, dl Octav Bjoza, colaborator asiduu al lui Nicolae Purcărea în cadrul AFDPR, a elogiat statura integră pe care acesta a păstrat-o în lunga sa perioadă de detenţi politică, mărturisind că de la Nicolae Purcărea şi camarazii săi a învăţat, în închisorile comuniste, să respecte oamenii indiferent de apartenenţă etnică, religioasă sau politică, deprinzând deopotrivă spiritul toleranţei, dar şi acela al demnităţii şi intransigenţei morale. Octav Bjoza a deplâns faptul că, la 25 de ani de la căderea comunismului, pârghiile politice şi economice ale societăţii româneşti se află în continuare în mâinile foştilor comunişti, care au falimentat România şi au umilit polpulaţia acestei ţări, ajungând să elaboreze legi prin care oameni ca dl Purcărea sunt din nou condamnaţi şi aruncaţi oprobiului politic.

DSCN3172A urmat unul din consilierii bisericii, un apropiat al lui Nicolae Purcărea, care a dat citire unei poezii impresionante, special create pentru acest eveniment.

DSCN3164Seria cuvântărilor a fost încheiată de Florin Dobrescu, secretarul Fundaţiei Ion Gavrilă Ogoranu, al cărui iniţiator a fost, printre alţii, şi Nicolae Purcărea. Acesta a evocat anii de după Revoluţia din Decembrie 1989, când supravieţuitorii conducerii Mişcării Legionare din întreaga ţară se adunau cu regularitate în casa din Scheii Braşovului a lui Nicolae Purcărea, acolo având loc toate întrunirile şi întocmindu-se documentele ce au stat la baza reînfiinţării Partidului „Totul pentru Ţară”, la iniţiativa grupului de 13 alcătuit din grade legionari şi foşti lideri ai Frăţiilor de Cruce în frunte cu dr. Nistor Chioreanu şi av. Virgil Mateiaş. Florin Dobrescu a arătat că aceşti oameni nu au făcut în realitate niciodată politică şi că adevăratul scop al înfiinţării acestui partid a fost acela de a educa un eşantion de tineri, transmiţându-se valorile şi principiile moralei creştine în viaţa publică, pentru care ei luptaseră şi suferiseră. De aceea, a apreciat Dobrescu, cei care au aşteptat de la acest partid performanţe electorale, l-au judecat greşit neînţelegându-l. Numărul mare de tineri prezenţi în biserică ne îndreptăţeşte să credem că Nicolae Purcărea şi camarazii săi şi-au îndeplinit misiunea, iar neamul românesc mai are încă o şansă, a încheiat fostul preşedinte executiv al TPT.

DSCN3223Purtat pe umeri de tineri îmbrăcaţi româneşte, Nicolae Purcărea a fost dus în cimitirul de pe dealul de deasupra Scheilor Braşovului, fiind coborât în mormânt în timp ce întreaga asistenţă cânta Imnul legionarilor căzuţi. „Drum de foc şi biruinţă pentru Garda ta”, a răsunat cimitirul de pe care încă se ridicau ceţurile.

IMG_00005227Întreaga ceremonie s-a încheiat cu o masă în memoria celui de care vremelnic ne-am despărţit, totul realizându-se de către fiica lui Nicolae Purcărea, Zina Burloiu Manesă şi ginerele său, Sorin, cei care i-au fost mai mult decât nişte copii, lor transmiţându-le marele creator popular ştafeta artei sale care a depăşit de mult frontierele României, fiind cunoscută pe întregul mapamond.

Reporter: Arcadie Ursachi

IMG_00005228

DSCN3145

2 Comments
  1. calin eugen says

    M-am bucurat mult de prezenta la funeralii a d-lui Bjoza Octavian.Toti fosti detinuti politici una sunt,in lupta .anticomunista.De acolo unde sunteti,rugati-va neincetat,d-le Nicolae Purcarea sa ne putem duce pana la capat Crucea,asa cum Dvs,ales marturisitor,a-ti dus-o cu atata demnitate!Pierderea ptr. noi toti ramane f.,foarte grea…

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php