Rămășițele lui Iuliu Maniu, căutate de IICCMER cu un aparat de tip georadar

2 527

Osemintele lui Iuliu Maniu, cel ce a fost de trei ori prim-ministru al României şi una dintre cele mai importante personalităţi politice din perioada interbelică, vor fi căutate prin scanarea Cimitirului Săracilor din Sighetu Marmaţiei cu ajutorul unui modern aparat de tip georadar, graţie unei iniţiative a Institutului de Investigare a Crimelor Comunismului şi Memoria Exilului Românesc (IICCMER). Cercetările se bazează pe faptul că fostul politician avea o tijă metalică în picior, după ce a fost rănit, titrează EVZ.

După cel de-Al Doilea Război Mondial Iuliu Maniu a devenit simbolul rezistenţei anticomuniste, el fiind arestat în 1947, în urma “înscenării de la Tămădău”. Condamnat la închisoare pe viaţă, a fost trimis la penitenciarul din Galaţi, de unde a fost transferat, în 1951, la Sighet, închisoare unde a şi decedat, la 5 februarie 1953, cadavrul său fiind aruncat într-o groapă din Cimitirul Săracilor, de la marginea oraşului. Rămăşiţele sale nu au fost identificate nici până astăzi, chiar dacă au mai existat încercări, chiar şi în perioada regimului comunist, ca ele să fie aduse pentru a fi îngropate la Bădăcin, conform dorinţei testamentare a lui Iuliu Maniu.

“E un aparat, un fel de dronă, care practic scanează pământul până la adâncimea de doi metri (…) În zona Sighetului e vorba de vreo două-trei mii de cadavre îngropate acolo şi ar fi destul de complicat de găsit un anume cadavru din cele două-trei mii, pentru că acest georadar acţionează ca un fel de ecograf, care nu dă o imagine fidelă, ci o poză care trebuie interpretată de un specialist. Având certitudinea istorică a faptului că Iuliu Maniu avea acea tijă în picior, după rana din Primul Război Mondial, vom merge pe linia istorică şi vom căuta acea tijă cu acest aparat. Acest aparat este foarte util în speţa dată pentru că există particularitatea aceasta certă, a tijei. Noi am pornit demersurile. În principiu, în două săptămâni vom organiza echipa pentru cercetarea terenului şi pentru săpături. Terenul va fi cercetat într-o perioadă scurtă şi dacă vom reuşi să identificăm acea tijă se va săpa direct în zona respectivă”, a declarat, citat de Agerpres, într-o conferinţă de presă, avocatul Răzvan Prişcă, cel care a mijlocit semnarea unui protocol între Parohia Greco-catolică din Bădăcin şi IICCMER, care vizează şi aceste demers de căutare a osemintelor lui Iuliu Maniu.

via NapocaNews

2 Comments
  1. IO../gerules says

    Acest „nationalist”avea o secretara evreica dar convertita la ortodoxie,(in fapt ea tot evreica a ramas)Doamna Clara Romanos,care zicea ca e casatorica cu un grec,aiurea,si mai avea o ibovnica unguroaica.Eu nu sant impotriva nici unei natiuni,dar cand vezi ca borfasii se aleg dintre minoritatile conlocuitoare ale Romaniei nu poti ascunde acest fapt.Despre Doamna Clara se mai poate spune ca era prietena cu Puiu Coposu,ea a fost scoasa din inchisoare in 1962 si a fost trimeasa in USA cu familie cu tot,avea trei copii,doi baeti si-o fata,iar Maniu a fost omorat in Inchisorile comuniste iat Puiu a scapat.De aici se poate vedea cat de ramificata era miscarea evreiasca internationala si ce urmarea de fapt aceasta.

  2. calin eugen says

    Maniu l-a apreciat pe Capitan,iar Capitanul l-a apreciat pe Maniu.Maniu vedea rezolvarea situatiei pe cale politica,pe cand Capitanul lupta ptr. formarea omului nou.Doi giganti care umplu de respect pe toti Romanii!

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php