Sfântul Irineu de Lyon

Între marii Părinţi ai Bisericii, un loc de cinste îl ocupă Sfântul Irineu de Lyon, atât prin viaţa sa pilduitoare, cât şi prin opera sa teologică, rămânând un simbol al epocii patristice şi un nume vrednic de aleasă cinstire pentru întreaga creştinătate. Sfântul Irineu este unul dintre Părinţii bisericeşti cei mai des citaţi de către Eusebiu şi de alţi scriitori patristici şi e studiat atent de teologia modernă, ca unul din izvoarele de primă importanţă pentru cunoaşterea istoriei şi culturii creştine din secolul al II-lea. Aproape la tot pasul, istoricul primelor secole îl întâlneşte pe Sfântul Irineu. Fie că studiază ereziile, teologia, dogma, problema Sfintei Scripturi, a Sfintei Tradiţii sau organizarea Bisericii, va recurge la Sfântul Irineu neputând să treacă peste mărturiile lui. Episcopul de Lugdunum este punctul principal al gândirii creştine pentru secolul al doilea, punctul de ,,trecere obligatorie”, legătura între perioada de început a Bisericii creştine şi perioada în care creştinismul şi-a format deja conştiinţa de sine şi o ierarhie foarte bine conturată. Tradiţia creştină când se referă la Sfântul Irineu de Lyon, mărturiseşte că acest ierarh este unul din conducătorii deosebiţi ai Bisericii, credincios păzitor al ortodoxiei Tradiţiei Apostolice şi un binecuvântat păstrător al păcii în vremurile dificile.

Ortodoxia doctrinei lui, viaţa lui curată, lupta lui îndârjită contra ereticilor, opera sa de încreştinare a galilor de sud, echilibrul sau în momente grele pentru Biserică şi rolul său important în diverse împrejurări ale istoriei vremii sale i-au creat o autoritate de prim ordin şi un prestigiu aparte. La acestea contribuiau şi originea sa orientală, el venind la Lyon din mediul Sfântului Policarp, ucenicul Sfântului Apostol şi Evanghelist Ioan.

Irineu a scris câteva cărți, dar cea mai importantă care s-a păstrat până în zilele noastre este lucrarea în cinci volume Despre depistarea și combaterea așa-numitelor gnoze, cunoscută mai ales sub numele de Adversus Haereses („Împotriva ereziilor”). Din originalul în limba greacă există numai fragmente, dar există o copie completă tradusă într-o latină de lemn, făcută la scurt timp după publicarea acesteia în grecește, iar volumele IV și V există într-o traducere literară în armeană.
Scopul cărții Adversus Haereses a fost să combată învățăturile diverselor grupuri gnostice. Până la descoperirea Bibliotecii din Nag Hammadi în 1945, Adversus Haereses era cea mai bună descriere care a supraviețuit a gnosticismului. În plus, descrierile lui Irineu privind învățăturile gnostice au fost mult timp puse sub semnul întrebării de către savanți ca fiind produsul unei exagerări polemice, dar descoperirile de la Nag Hammadi au confirmat descrierile lui Irineu prin cuvintele gnosticilor înșiși.
Irineu citează din majoritatea canonului Noului Testament, dar și din lucrări ale Părinților apostolici, Clement Romanul și Păstorul lui Herma. Totuși el nu face referiri la epistolele Filimon, II Petru, III Ioan și Iuda, ceea ce nu este o surpriză deoarece canonul Sfintelor Scripturi nu fusese încă definitivat. Irineu a fost primul scriitor creștin care a catalogat toate cele patru și exact patru Evanghelii canonice, ca fiind inspirate de Duhul Sfânt, probabil ca reacție la ediția publicată a lui Marcion a Evangheliei după Luca, pe care Marcion o considera ca fiind singura și adevărata Evanghelie.
Lucrările lui Irineu au fost publicate în engleză în 1885 în colecția Părinți pre-nicenieni.

Credința în Sfânta Treime este în teologia Sfântului Irineu principiul credinței creștine căci după el „cei ce sunt din biserică urmează o singură cale care pătrunde lumea întreagă pentru că are tradiția puternică venind de la Apostoli, oferindu-ne imaginea unei singure și aceleași credințe la toți căci toți cred într-un singur și același Dumnezeu, primind aceeași iconomie a întrupării Fiului lui Dumnezeu, recunoscând același dar a Sfântului Duh”.

sursa: Citate Ortodoxe