Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca: despre o întâlnire theandrică pentru mântuirea neamului

3 126

Cred că orice creştin român este foarte curios ce au discutat Valeriu Gafencu, cunoscut ca Sfântul Închisorilor, şi Arsenie Boca, stareţul charismatic al Mănăstirii Brâncoveneşti Sâmbăta de Sus, recunoscut astăzi ca Sfântul Ardealului, la întâlnirea clandestină din vara lui 1946. A fost o întâlnirea theandrică, despre care se vorbeşte şi astăzi foarte puţin.

Valeriu-Gafencu-si-Parintele-Arsenie-Boca-Marturisitorii-Ro

Încă în documentele Securităţii nu au apărut rapoarte şi informări despre întâlnirea dintre deţinutul Valeriu Gafencu, aflat închis într-un regim semi-deschis, într-o colonie de muncă la Galda de Jos, în anii de pseudo-libertate, 1945/1946, şi Arsenie Boca, până când au pus comuniştii mâna de fier pe puterea ca să conducă ţara cu o voinţă diabolică împotriva bisericii şi neamului creştinesc. Din scrisorile către familie, trimise de Valeriu Gafencu către surorile şi mama sa aflăm că părintele stareţ Arsenie Boca era un personaj central în preocupările sale privind mântuirea sa, a celor dragi şi a neamului. În acea vreme Arsenie Boca avea ucenici şi o aură de mărturisitor al creştinismului la Mănăstirea „Sâmbăta de Sus”, îndreptându-se spre el mii de credincioşi români, care căutau cu sete să bea din apa vie a credinţei într-un moment istoric când comunismul se lăsa ca o noapte grea şi sufocantă peste ţară. Teologul şi poetul Nichifor Crainic ne-a lăsat o mărturie plastică a fenomenului creştinism popular legat de Arsenie Boca la Sâmbăta de Sus: „A fost o vreme când te-am ştiut pictor de suflete după modelul Domnului nostru Iisus Hristos. Ce vreme înălţătoare când toată ţara lui Avram Iancu se mişca în pelerinaj, cântând cu zăpada până la piept, spre Sâmbăta de Sus, ctitoria voievodului martir! O fi fost aşa de la Dumnezeu ca toată acea bulboană spirituală uriaşă să se dezumfle la comandă ca şi cum n-ar fi fost? Ceea ce am admirat la Sfinţia Ta e că nu te-ai lăsat. Din zugrav de suflete, fericite să se modeleze după Domnul tuturor, iată-te zugrav de biserici, adică al celor ce poartă pe chipurile cuvioase reflexul desăvârşirii Fiului lui Dumnezeu.” Popularitatea lui Arsenie Boca nu putea trece neobservată de către partidul comunist şi securitate. Duhovnicul de la Sâmbăta de Sus era urmărit şi pentru legăturile sale cu mişcarea de rezistenţă din Munţii Făgăraş, faptul că-i ajuta cu alimente şi îi asista moral pe partizanii anticomunişti, unii dintre ei fiind paraşutaţi cu comandantul legionar Filon Verca din Germania, la ordinul Guvernului Naţional de la Viena. Arsenie Boca a simţit acut această presiune a Securităţii. Ştia că este urmărit şi de aceea a renunţat la chilia sa din peştera de la Fereastra Mare din Munţii Făgăraş, care trebuie să devină o biserică în stâncă, pentru a nu fi acuzat de legături cu elementele duşmănoase guvernului comunist dr. Petru Groza. În acest context istoric complicat, tânărul Valeriu Gafencu aflat închis la Aiud se apropie spiritual de Arsenie Boca ca model de rezistenţă la păcat şi comunism prin isihia şi credinţa în Iisus Hristos.

 

Părintele Arsenie Boca nu trăia într-un glob de cristal, ci era inter-conectat la problemele prin care se zbătea neamul şi enoriaşii ce-l vizitau. IPS Antonie Plămădeală ne-a lăsat o mărturie despre un Arsenie Boca ca luptător nu numai pe frontul credinţei mântuitoare, dar şi pe cel al salvării libertăţii neamului din ghearele hidrei bolşevice: „Deci, eu am fost martor cum Părintele Arsenie le transmitea şi le dădea traistele acestea pline cu alimente pentru cei din munţi. Eu am fost martor, de mai multe ori, la convorbirile Părintelui Arsenie cu Nicolae Pătraşcu, cel care a fost după Codreanu şi după Sima, conducătorii Mişcării Legionare din România, şi cel care a făcut pactul cu Teohari Georgescu în legătură cu încadrarea legionarilor în noua societate. Sigur, era un pact de formă, pe care nu l-au respectat şi pentru care Pătraşcu a fost după aceea arestat şi a şi murit în închisoare, dar eu am asistat la convorbirile lui Pătraşcu cu Părintele Arsenie Boca. Eu am asistat la convorbirile pe malul lacului ale Părintelui Arsenie cu cei paraşutaţi prin anii aceia din Germania, care veneau să organizeze rezistenţa românească. Cred că printre ei era şi Vică Negulescu, cel care a scris, de curând, o carte şi nu spune că Părintele Arsenie era legionar cumva. Nu! El o făcea în numele credinţei creştine şi în numele datoriei lui îi ajuta pe cei persecutaţi.” Sigur că Arsenie Boca ca preot şi duhovnic a ales calea rezistenţei prin mărturisirea evanghelică a lui Hristos, singura cale mântuitoare pentru poporul român. Această credinţă theandrică se poate observa în cartea „Cărarea Împărăţiei” scrisă în acei ani în care l-a cunoscut şi pe Valeriu Gafencu, ca reprezentantul cel mai curat şi cel mai feciorelnic al generaţiei sacrificate pe altarul suferinţei, în vremurile de restrişte comunistă şi de stăpânire prin forţă şi cruzime a ateismului de sorginte sovietică. Valeriu Gafencu închis la Aiud pentru credinţa în Hristos şi mântuirea neamului, îşi îndruma familia să-l viziteze şi să se spovedească sau să ia cuvânt de învăţătură de la Arsenie Boca, la Sâmbăta de Sus. Iată ce scria într-o scrisoare adresată mamei şi surorilor sale: „În ceea ce priveşte căsătoria: O, să n-aveţi nici o grijă, dar absolut nici o grijă, căci se găsesc atâtea suflete dornice de a întâlni suflete curate de fecioare, pentru a se uni cu ele şi a zidi un cămin creştin fericit. Dacă voi aţi înţelege acest adevăr pe care vi-l mărturisesc, v-aţi convinge mai târziu, că dragostea de Dumnezeu este Esenţialul, v-aţi convinge de adevărul spus de Mântuitorul : «Căutaţi Împărăţia Cerurilor, şi toate celelalte vi se vor adăuga vouă». Cine împlineşte Cuvântul lui Hristos, realizează Maximum, Totul! Port o dragoste întreagă şi încredere neţărmurită în Părintele Boca. Prin voi îi comunic: «Toată iubirea sufletului în Domnul nostru Iisus Hristos, îi sărut mâinile şi tare mult doresc să-l cunosc». Vă rog foarte mult să vi-l faceţi Duhovnic. Să vă spovediţi lui, căci e un preot unic. Mama îndeosebi. Din când în când mergeţi pe la Sâmbăta şi vă spovediţi Părintelui Boca. În toate situaţiile grele consultaţi-vă cu el, cereţi-i sfatul”. (Aiud, 15 mai 1946). Valeriu Gafencu îi trimitea pe cei dragi la Arsenie Boca ca să le devină duhovnic şi sfătuitor, dar şi ca să-i transmită „toată iubirea sufletului în Domnul nostru Iisus Hristos, îi sărut mâinile şi tare mult doresc să-l cunosc”.

 

Valeriu Gafencu era conştient de valoarea charismatică, de povăţuitor şi mijlocitor al neamului, a lui Arsenie Boca. Cel numit încă din viaţă ca Sfânt al Închisorilor dorea să-l cunoască pe Arsenie Boca, pe care îl percepea ca un model drept de urmat pe calea Crucii mântuitoare. Valentina Gafencu care îl vizita des pe Valeriu Gafencu la Galda de Jos se îndrăgosteşte de prietenul acestuia Ioan Ianolide, care era închis şi el pentru aceeaşi tărie în credinţa izbăvitoare. Iată cum ne descrie sora lui Valeriu Gafencu o „iubire penitenciară” asumată în vremuri de prigoană comunistă: „Mergând să-l vizitez pe Valeriu, prin toate puşcăriile prin care a trecut, l-am cunoscut pe cel mai bun prieten al lui, pe Ioan. La Galda, ei s-au aflat o perioadă într-un fel de semi-libertate. Cunoscându-l mai bine pe Ioan, după o vreme, am hotărât să ne logodim. Logodna s-a petrecut în biserica din colonia de la Galda, înaintea preotului. A fost şi mama, au fost şi părinţii lui Ioan. Mama, săraca, a spus aşa, ca pentru sine: «Doamne, încă un puşcăriaş în familia noastră!». Ioan, ca să fim în siguranţă, ne-a trimis la Dobroteşti. Am predat acolo limba română, locuind în casa mătuşei lui Ioan. Avea două case, de fapt”. Ştim că Valentina Gafencu a cerut sfat şi binecuvântare de la Arsenie Boca, pe care îl iubea aşa de mult Valeriu Gafencu. În vara lui 1946 datorită unui regim penitenciar semideschis, Valeriu Gafencu avea să se întâlnească cu modelul său spiritual Arsenie Boca. Taina întâlnirii acestor doi mucenici întru Hristos ai neamului nostru ne-a fost mărturisită de fostul deţinut politic Virgil Maxim: „Dornici să cunoaştem marile spirite creştine ale neamului nostru făceam escapade duhovniceşti cu îndrăzneală temerară, care ne-ar fi putut costa sancţiuni grele sau execuţia, căci puteau fi interpretate ca evadare. Părintele Arsenie Boca, ctitorul Filocaliei româneşti, cum îl numeşte părintele profesor (doctor) Dumitru Stăniloaie, ne trimisese prin cineva primele volume ale Filocaliei; voiam să-l vedem şi să-i mulţumim, împărtăşindu-ne şi din cuvântul lui de învăţătură. Din colonia de la Galda de Jos Valeriu Gafencu, Ion Ianolide şi Marin Naidim au plecat într-o sâmbătă dimineaţa, tăind munţii şi pădurile în linie dreaptă până la Sâmbăta, pe jos. Cu Nicu Mazăre şi Iulian Bălan am trecut peste culmile Trascăului până la Râmeţ, unde părintele Oţea reconstruia din albia râului Geoagiu Mânăstirea ortodoxă distrusă de armatele Mariei Tereza, aşa cum i se descoperise în vedenie la Sfântul Munte Athos, ca şi părintelui Arsenie Boca pentru Mânăstirea Sâmbăta. După întoarcere, Valeriu căpătase o stare de armonie interioară, de pace – vizibilă în manifestările lui pline de linişte şi blândeţe, – ajungând la o suportare tăcută şi la o umilinţă nedisimulată, firească în tot ce făcea. (…) Ceea ce a făcut şi ceea ce a trăit Valeriu de-a lungul anilor de detenţie, pentru fiecare suflet cu care a venit în contact, e greu de imaginat, necum de exprimat în cuvinte. E suficient răspunsul pe care l-au dat toţi cei ce l-au cunoscut. A fost un sfânt. Este un sfânt”. (Virgil Maxim – Imn pentru crucea purtată, Ediția a II-a, Editura Antim, București, 2002, pp. 179-185). Nu avem mărturii ce au discutat cei doi stâlpi ai ortodoxiei româneşti, care căutau „Cărarea Împărăţiei” în vremuri de restrişte şi dictatură atee comunistă, dar sunt sigur că a fost o revelaţie pentru amândoi, o metanoia a sufletului în comuniune şi mântuitoare.

 

Întâlnirea de „gradul zero” a ortodoxiei noastre a fost precedată de o scrisoare transmisă lui Arsenie Boca de către Valeriu Gafencu, pe 19 mai 1946. Posibil ca răspunsul la această scrisoare să fi fost o invitaţie la Mănăstirea de la Sâmbăta de Sus pentru a discuta despre Crucea pe care trebuia să o poarte neamul în acele vremuri de încercări, de sorginte satanică şi ocupaţie străină de credinţa strămoşească. Scrisoarea lui Valeriu Gafencu reprezintă un document testamentar şi un îndrumar ortodox pentru toţi creştinii care au ales calea îngustă şi dreaptă spre mântuire, care nu poate fi individuală, ci în comuniune şi sobornicie cu neamul: „Hristos a înviat! Prea Cucernice Părinte iubit de sufletul meu, În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Şi-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinţei, ca prin ea să ne purificam de păcate, să ne învăţăm a renunţa cu bucurie la tot ce-i trecător şi să ne îndreptăm cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru. În suferinţă m-am putut cunoaşte pe mine însumi, mi-am putut cunoaşte goliciunea şi nimicnicia. Azi mă văd un păcătos, cel mai păcătos om. Şi când am privit în adâncul inimii mele, am găsit acolo darul nepreţuit al Iubirii, Izvorul tuturor virtuţilor, pe care Dumnezeu l-a sădit în om spre cultivare şi desăvârşire. Şi eu, ca un rob ticălos, am nesocotit o viaţă întreagă acest dar (…).Azi mulţumesc din tot sufletul pentru toate suferinţele şi umilinţele prin care mi-a fost dat să trec, căci ele m-au adus la conştiinţa păcatului şi m-au făcut să înţeleg că singura cale care duce la mântuirea Neamului este Calea evanghelică: Hristos. Cu fiecare mică jertfă de iubire trăiesc o bucurie mare, unică. Din renunţări îmi culeg mulţumirea şi sufletul mi-i însetat de dăruirea totală pentru Hristos (…). De multă vreme am luat hotărârea de a trăi curat, în Duh creştin. Sunt fericit, căci dacă mi-i îngrădită libertatea fizică de către legile omeneşti, prin zidurile închisorii, în schimb Dumnezeu mi-a dăruit libertatea sufletului prin trăirea Iubirii – şi această libertate este bunul suprem pe care l-aş fi putut câştiga în lumea aceasta plină de deşertăciuni (…). Numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească. Căci unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de bună voie pentru Iubire şi Adevăr. V-am mărturisit, Părinte, gândurile acestea, cu bucurie a inimii mele. Ştiu că sufletul Sfinţiei Voastre le primeşte pe toate cu bucurie şi mulţumire în Domnul (…). Gândul meu de iubire vi-l transmit cu toată căldura sufletului, căci în rugăciunile Sfinţiei Voastre îmi găsesc odihna. Aici, în Galda, suntem vreo 70 de deţinuţi. Printre ei sunt oameni care şi-au pus la modul cel mai serios problema mântuirii. În Aiud, anii aceştia de suferinţă şi de grele încercări au contribuit in chip unic al zidirea lăuntrică a neamului a omului nou: Creştinul. Numai Dumnezeu ştie. Aici la Galda sunt tocmai cei care înţeleg şi stăruiesc pe calea mântuirii. Ar fi o bucurie sufleteasca rară dacă Sfinţia Voastră ar veni într-o duminică aici. Ne-am folosi mult toţi de cuvântul pe care ni l-aţi mărturisit. Cu dragoste în suflet, Vă sărut mâinile, Valeriu Gafencu. Galda, 19 Mai 1946”.

descărcare

În scrisoare se poate observa tăria de foc a credinţei şi curăţia lui Valeriu Gafencu, precum şi făurirea sufletului omului nou prin cuptorul suferinţei, doar prin încercări grele, pentru mântuire. Valeriu Gafencu era pe deplin conştient că numai „unul singur e drumul care duce la Înviere: Golgota, jertfa de buna voie pentru Iubire şi Adevăr”, iar aceasta nu poate fi singulară, ci „numai în măsura în care slujim lui Dumnezeu contribuim la salvarea neamului, la înnoirea lui sufletească”. Scrisoare e un avant la lettre la „Jurnalul Fericirii” a lui Nicolae Steinhardt, o putem numi „scrisoarea fericirii”, pentru că trasează un adevărat curent teologic şi o paradigmă a gândirii creştine din gulagul românesc: „În lupta cu puterile întunericului, cu gândul la Dumnezeu, mi-am găsit pacea în rugăciune. Şi-ntotdeauna mă gândesc că Bunul Dumnezeu, în dragostea-I nemărginită pentru oameni, ne trimite încercarea suferinţei, ca prin ea să ne purificăm de păcate, să ne învăţăm a renunţa cu bucurie la tot ce-i trecător şi să ne îndreptam cugetele spre Domnul Iisus Hristos, Mântuitorul nostru”. Arsenie Boca nu dă curs invitaţiei lui Valeriu Gafencu să oficieze o liturghie la colonia de muncă de la Galda de Jos, posibil ca să nu se expună inutil pe el şi pe cei închişi, dar îl invită pe Valeriu Gafencu la Sâmbăta de Sus, lucru care nu putea scăpa Securităţii. Întâlnirea celor doi bărbaţi frumoşi ai ortodoxiei româneşti, cu siguranţă, a fost emblematică şi zguduitoare. S-au discutat taine mântuitoare în aşteptarea înfrigurată a Judecăţii de Apoi şi despre calea Crucii, singura mântuitoare pentru neamul românesc greu încercat în viforul acelor momente. Poate timpul va scoate la iveală mărturii noi despre discuţia la ceas de taină între Arsenie Boca şi Valeriu Gafencu. Sfinţenia face legătura dintre om şi Dumnezeu, dintre umanitate şi cer. Sfântul este Chipul lui Dumnezeu. Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca sunt două personalităţi theandrice ale creştinismului românesc. Sfântul Închisorilor i-a purtat până la plecarea la Domnul o dragoste neţărmurită lui Arsenie Boca. În 14 mai 1948, după slujba religioasă de Izvorul Tămăduirii (7 mai), Arsenie Boca e ridicat de securitate de la Sâmbăta de Sus în lotul legionarilor şi închis la securitatea din Braşov, unde este bătut de colonelul comandant Ştefan Koller, circa o lună şi jumătate. Arsenie Boca rezistă demn şi îşi declară iubirea faţă de oameni şi torţionari. Este eliberat şi Koller refuză (sau nu mai poate) să-l bată. Iubirea hristică faţă de oameni era liantul ce-i lega pe cei doi mucenici ai ortodoxiei româneşti: Arsenie Boca şi Valeriu Gafencu. Omul nou creştin se împlinise ca o pâine a vieţii în sufletele celor doi. Despre iubirea de oameni şi calea de spini a mântuirii neamului au fost poate cele două subiecte discutate de Valeriu Gafencu şi Arsenie Boca la întâlnirea cea de taină de la poalele Munţilor Făgăraş în noaptea de vară a anului 1946.

de Ionuţ Ţene NapocaNews

3 Comments
  1. Praia da Vitória says

    „Pătraşcu a fost după aceea arestat și a murit în închisoare..??
    ………………………….
    Nicolae Pătraşcu a fost eliberat în 1964
    În ziua de 29 octombrie 1968 a fost ucis de Securitate în propria locuința din Sibiu.

  2. calin eugen says

    Multi,foarte multi romani il veneraza pe Arsenie Boca.Merg la mormantul lui si cer ajutor.Cartile lui sunt larg raspandite.Aproape nimeni dintre credinciosi nu se indoieste de sfintenia lui.Nu ne lasa Sf.Parinte !

  3. calin eugen says

    Fi cu noi si Sf.Valeriu Ga fencu,Sfantul inchisorilor!

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php