Spre Rromânia…

via Marius Oprea Facebook

Prin promulgarea aşa-zisei Legi Antilegionare, nu mă îndoiesc că se aşează temelia unei Instituţii nemaivăzute în ţara noastră din anii stalinismului, o poliţie a gîndurilor, a convingerilor, a opiniilor. Se revine, ca în anchetele securităţii la prezumţia de vinovăţie, iar vinovaţii, chiar dacă şi-au ispăşit pedeapsa, continuă să plătească şi după moarte. De acum încolo există pericolul rescrierii istoriei noastre recente, după partitura Securităţii, care a aruncat de-a lungul existenţei ei cu eticheta „legionar” în stînga şi-n dreapta.
Devenită peste noapte infamantă şi chiar potenţială miză într-o incriminare penală şi socotită brusc, printr-un stufos dispozitiv de restrîngeri ale unor drepturi constituţionale, drept un serios atentat la siguranţa naţională, acuzaţia de legionarism tinde să se transforme într-un factor inhibitor inclusiv al diferitelor manifestări ale tradiţiei noastre naţionale. Ca să nu mai vorbim de comemorarea rezistenţei anticomuniste şi a eroilor ei, multora nemaiputîndu-li-se rosti numele şi omagia jertfa.
Legea a ciuntit în mod grav bruma de demnitate cu care o mînă de eroi a înţeles să moară apărîndu-şi credinţa şi ţara, decît să se supună ocupaţiei sovieto-comuniste, lipsindu-ne practic de acum încolo de pagini întregi ale rezistenţei anticomuniste – pentru că ele au fost scrise de foşti legionari.
Nimeni nu neagă nici holocaustul şi nici crimele săvîrşite de unii legionari şi nici antisemitismul şi xenofobia mişcării legionare, dar extinderea pedepsirii acestor excese din trecut sine die, „a pedepsirii unui extremism prin alt extremism”, cum spunea dl. Radu Preda, poate duce la o gravă distorsionare a politicilor publice, inclusiv prin prevederi ca aceea care pedepseşte întrunirea în număr mai mare de trei persoane care proclamă crezuri prohibite.
Prin această lege asistăm şi la impunerea unei cenzuri asupra asupra cercetării istorice şi în general asupra discursului public.
Mai rămîne o condamnare similară a mişcării monarhice (care după cum se ştie asumă înlocuirea republicii cu monarhia), pe motiv că aceasta încalcă ordinea constituţională şi legiferarea acestei condamnări de către Parlament, aşa cum s-a întîmplat cu legea antilegionară, cu o largă majoritate şi doar cu două-trei abţineri. Aşa Parlamentul ar redevenii Mare Adunare Naţională, cu un birou de traduceri ale legilor scrise în afară (de astă dată nu din rusă) şi aplicate cu zel de statul din ce în ce mai „politically correct” de la poalele Carpaţilor, cîndva numit România, cu un singur „r”.
O Rromânie liberă, eliberată de tot trecutul ei.