„Poarta Albă” – un film profetic despre Arsenie Boca şi suferinţele Canalului

2 150

Am vizionat zilele acestea filmul „Poarta Albă” în regia lui Nicolae Mărgineanu, cu un scenariu remarcabil scris împreună cu Oana Cajal, după cartea „Vărul Alexandru” de Adrian Oprescu, dar şi după memorialistica unor foşti deţinuţi politici precum „Pe muntele Ebal” de clujeanul Teohar Mihadaş, mentorul meu poetic din anii 90. Nicolae Mărgineau e regizorul filmului „Undeva în Est”, realizat în 1991, după un roman de Augustin Buzura.

Poarta Alba DVD

Filmul „Poarta Albă” e zguduitor şi te prinde în braţele artei profunde şi cu mesaj din primele secunde. Scenariul e „rotund” şi începe cu o imagine color cu icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus îmbrăcat în zeghe din altarul Bisericii Elefterie din Centrul Vechi al Bucureştiului. Paradoxal icoana e descoperită de un student la Filosofie, Alexandru Crăciun Valentin, abia în anul 2007, care în urma unui articol publicat în „Lumea Credinţei”, aduce opiniei publice informaţia că aceasta e pictată de părintele Arsenie Boca, între anii 1959 – 1967, după ce s-a întors de la Canalul Dunăre – Marea Neagră, unde au murit peste 2000 de deţinuţi politici. Icoana Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în zeghe pictată într-o biserică din buricul Bucureştiului în plin comunism e profetică şi un leit motiv al filmului lui Nicolae Mărgineanu, bazat pe fapte şi întâmplări reale. După imaginea color a icoanei începe trama filmului în alb-negru şi cuprinde în imagini şi scene sfâşietoare drama deţinuţilor politici din închisorile comuniste şi de la Canal. Povestea filmului se găseşte pe toate site-urile de promovare: “Adrian şi Ninel se numără printre deţinuţii înghesuiţi în vagoanele de marfă care tocmai au sosit într-unul din lagărele de muncă silnică de la Canalul Dunăre-Marea Neagră. În lagăr, periplul lor este dramatic. Printre cei condamnaţi alături de ei se găsesc profesori, avocaţi, poeţi, filozofi, ţărani, artişti, oameni de ştiinţă. Cu toţii îşi dau seama treptat că munca forţată la Canal nu are scopul construirii unei căi de transport între Dunăre şi Marea Neagră, ci crearea unui loc al suferinţei organizate unde cei indezirabili regimului comunist trebuie exterminaţi.”

Filmul nu poate fi povestit, acesta trebuie neapărat vizionat de cât mai mulţi români. Scenele sunt de un dramatism dus până la lacrimi. De reţinut scena cu „vorbitorul”, când mamele şi surorile încercau să vorbească cu deţinuţii de la distanţă. Reiese autismul şi absurdul unui regim comunist exterminator. Bătaia pentru cei care nu-şi făceau norma de lucru în faţa soldaţilor râzând şi amuzându-se de situaţie e parcă o copie generală decupată din „distracţia” eternă a soldaţilor romani la biciuirea şi batjocorirea lui Iisus la judecata lui Pilat din Pont. Grobianismul gardienilor şi gradaţilor e sublinat de regizor cu subtilităţi sataniste pentru că aceştia se cred Dumnezeu în gulag pentru deţinuţi: „Eu sunt Dumnezeul vostru” le spune un colonel deţinuţilor maltrataţi şi înfometaţi, care mâncau şerpi prăjiţi, o alegorie a căderii. Imaginea deţinuţilor cu capetele de vită pentru supa de la masa comună trecând peste dealuri, ca într-o scenă mitologică cu centauri, e mai degrabă percepţia deţinuţilor politici ca vite de povară, surprinsă genial de Nicolae Mărgineanu. Pâinea oferită de un deţinut unui fost procuror comunist din Timişoara care şi el căzuse pradă represiunii, pentru că în regimul totalitar, ca-n Orwell, nimeni nu scapă de Moloh, e cu morală: procurorul mănâncă înfometat pâinea şi deţinutul îi mărturiseşte că el i-a dat şapte ani de puşcărie că a oferit o pâine unui fugar prins că încerca să treacă peste Dunăre în Iugoslavia. În argoul puşcăriei, frontieriştii erau cocori, iar deţinuţii politici fazani.

poarta-alba-207467l

Luminoasă e surprinsă în fim imaginea părintelui Arsenie Boca, care e un stâlp al credinţei şi un liman de lumină în întunericul universului carceral. Gardienii se temeau de puternica credinţă a acestuia. Unii îi cereau să se roage pentru familie, iar alţii o luau la fugă când îi săgeta cu ochii săi ca şi cărbunii. Nicolae Mărgineanu prezintă în film dipariţia lui Arsenie Boca din penitenciarul de la Poarta Albă în ziua când a fost la înmormântarea mamei sale într-un sat din Munţii Apuseni. Dispariţie e inexplicabilă pentru soldaţi, gardieni şi deţinuţi care nu înţeleg cum a putut a se „volatiliza” părintele Arsenie Boca dintr-un loc din care nimeni nu poate pleca. La apelul de seară Arsenie Boca reapare în mijlocul brigăzii inexplicabil pentru mintea oamenilor obişnuiţi spre stupefacţia tuturor. În documentele CNSAS, directorul coloniei de la Poarta Albă spunea că Arsenie Boca era în penitenciar, şeful de post de la Brad afirma că l-a văzut pe Arsenie Boca la înmormântarea mamei sale. Unde este adevărul? Documentele istorice nici astăzi nu pot desluşi această întâmplare/minune, depinde cum o interpretăm. Până la urmă Ninel moare răpus de boală, Adrian îi i-a cruciuliţa sculptată din mâna rece încleştată şi merge la Arsenie Boca să-i dea o lumânare ca să o aprindă la căpătâiul mortului. În magazia de unelte, părintele Arsenie Boca îi arată lui Adrian un prunc de o frumuseţe îngerească care dormea la el pe laviţă, în zeghe. Toţi deţinuţii vin pe rând să vadă minunea copilului angelic, la fel şi gardienii care rămân fără grai. Doar Adrian înţelege mesajul hristic şi aprinde în palmă sa lumânarea, iar lacrimile cei curg pe obraji confirmă că a înţeles că ei trebuie să fie martori ai suferinţei poporului român în comunism, la fel cum „poetul Petre”, ce-l simboliza pe Radu Gyr şi scria poeziile tricotând veste cu noduri în alfabetul morse. Prin suferinţă, umilinţă şi doar prin calea Crucii cei ca Adrian pot să vadă Lumina mântuitoare şi înţeleg că prin trecerea prin iadul gulagului comunist s-au curăţit -, ei o generaţie -, şi au devenit Sfinţi ai Închisorilor.

Arsenie-Boca-Iisus-in-Zeghe-Biserica-Elefterie

 

Filmul se încheie profetic, din nou cu imaginea color a icoanei Maicii Domnului cu Pruncul Iisus în zeghe picată de Arsenie Boca în altarul bisericii Elefterie din Bucureşti între anii 1959 – 1967 şi descoperită, pentru cine a avut ochii duhovniceşti să o vadă „întâmplător” de un tânăr student, abia în anul 2007. Filmul „Poarta Albă” al regizorului Nicloae Mărgineanu este şi o chemare artistică la canonizarea Sfinţilor Închisorilor, pentru că „timpul nu mai are răbdare” cu teologii bursieri sinodali făcuţi doar din cărţi ecumenice ca să hotărască dacă şi poate, cu îndelungă şi nesigură nehotărâre să confirme oficial ceea ce poporul român îi venerează de mult ca „sfinţi populari” pe cei care s-au sfinţit prin durere, umilinţă şi suferinţă în iadul gulagului comunist, în lupta cu răul şi păcatul.

de Ionuţ Ţene NapocaNews

2 Comments
  1. sarmis says

    stie cineva daca se mai vede in cinematografe si/sau unde?!

  2. calin eugen says

    Multumim mult ptr. recomandare.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php