După ce Iisus i se arată în vis, un membru ISIS trece la creștinism

0 465

Potrivit unui misionar YWAM din Orientul Mijlociu, un militant al Statului Islamic s-a convertit la creștinism după ce Iisus i s-a arătat în vis.

Într-un interviu pentru The Voice of the Martyrs Radio Network, Gina Fadely, fostul director al organizației Frontier Missions, a declarat că un membru a YWAM a stat de vorbă cu un militant ISIS care omorâse numeroși creștini. Acesta a declarat chiar că i-a făcut plăcere să-i ucidă, până într-o zi, când Iisus i-a apărut în vis.

„Acesta [jihadistul] i-a mărturisit liderului YWAM că a început să aibă vise cu un om îmbrăcat în alb care s-a apropiat de el și i-a zis «îmi ucizi poporul». După aceea a început să se simtă rău și să regrete ceea ce făcuse”, a povestit Fadely.

Acesta a adăugat că odată, un creștin care urma să fie ucis de mâna lui i-a întins o Biblie pe care acesta a luat-o și a citit-o. „În alt vis, Iisus i-a cerut să Îl urmeze, cerându-i să devină ucenic al lui Hristos”, a declarat Fadely. „Așa  că nu se știe, poate omul acesta va deveni precum Saul din Biblie, care persecuta creștinii și care s-a întors către Biserică, devenind Apostolul Pavel, conducătorul ei. Dumnezeu îi poate schimba soarta”.

Kevin Sutter, actualul președinte al YWAM Frontier Missions, a declarat că aceasta a servit drept învățătură pentru ca lumea să înceteze a mai crede că militanții ISIS „sunt dincolo de slava lui Dumnezeu și a Sfântului Duh”. Acesta a povestit că un coleg din Orientul Mijlociu i-a spus că „nu a văzut niciodată o foame spirituală atât de mare în rândul poporului musulman ca cea din prezent”.

„Aceasta este fără precedent, nu s-a mai întâmplat niciodată în istorie”, a adăugat Sutter. „Mi-a povestit că există programe radio și de televiziune despre evanghelie în limba arabă și că se bucură de un mare succes”.

„Multă lume Îl slăvește acum pe Iisus, însă pe ascuns. Nu o mărturisesc public. Au până și un fel de biserică în propriile locuințe, se împărtășesc unii pe alții așa cum văd la televizor”.

În prezent, ISIS controlează fâșii mari ale Irakului și Siriei, unde încearcă să stabilească un califat. Săptămâna aceasta, Arhiepiscopul de Aleppo a făcut un apel la intervenția trupelor occidentale pentru a opri „monstruozitățile” produse de jihadiști. „ISIS, care a ucis deja mii de persoane din zonă, terorizează creștinii din Aleppo”, a scris acesta într-un mesaj către organizația Ajutor pentru Biserica în Nevoie.

„Dupa [atacuri asupra] Maloula, Mosul, Idleb și Palmyra, ce mai așteaptă Occidentul pentru a interveni? Ce mai așteaptă marile puteri, pentru a opri aceste monstruozități?”

traducere şi adaptare: Lucian Filip
sursa: christiantoday.com

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php