Sfântul Închisorilor Valeriu Gafencu – Tinereţea ca o Cruce

0 162

Ştirea de la mijlocul lunii mai (2015), prin care magistraţii Curţii de Apel Bacău au decis că retragerea titlului de cetăţean de onoare al oraşului Tg. Ocna lui Valeriu Gafencu, la presiunea Institutului „Elie Wiesel”, este ilegală şi încalcă legea în privinţa transparenţei şi caracterului de urgenţă, m-a bucurat sufleteşte şi mi-a dat satisfacţia că „s-a făcut dreptate”.

Valeriu Gafencu şi-ar putea pierde titlul onorific printr-o nouă decizie a Consiliului Local, dar sper să nu se întâmple acest lucru. Valeriu Gafencu rămâne cetăţean de onoare al oraşului Târgu Ocna, in memoriam Sfântului Închisorilor cum l-au numit chiar cei care au trecut prin iadul puşcăriilor comuniste. Judecătorii Tribunalului Bacău, cât şi cei de la Curtea de Apel, care au respins recursul Consiliului Local, au constatat că aleşii locali au încălcat legea adminstraţiei locale, atunci când pe 21 iunie 2013, în mare grabă, au retras titlul onorific. Decizia instanţei a dovedit că în România mai există judecători drepţi, curajoşi şi cu frică de Dumnezeu. Hotărârea judecătorească dă o palmă şi primarului social-democrat de Târgu Ocna, Şerban Silochi, căruia i-a fost mai frică de presiunile unui ong finanţat din taxele şi impozitele românilor şi condus azi de fiul neo-marxist al unui tată bolşevic ce a instaurat comunismul cu ajutorul tancului sovietic, decât de puterea „de dincolo de mormânt” a Sfântului Închisorilor comuniste, Valeriu Gafencu.

923089_10151392004926176_765318859_n

 

Puţină lume ştie, din păcate, de Valeriu Gafencu şi, mai ales, despre tinereţea sa excepţională, de mucenic întru Hristos, chiar înainte să treacă prin închisorile antonesciene şi comuniste. Prima oară am auzit de Valeriu Gafencu de la un bătrân „camarad”, ce trecuse prin toate puşcăriile politice, de la Carol al II-lea la cele comuniste, fiind închis 24 de ani. Se numea Nicolae Trifoiu şi a condus în anii 80/90 cenaclul de literatură „Mihai Eminescu”. Nicolae Trifoiu a trăit ultimii ani din viaţă la Cluj-Napoca, fiind un neobosit promotor al cunoaşterii istoriei interbelice. De la el am auzit prima oară, prin 1995, de numele Valeriu Gafencu, ca şi Sfânt al Închisorilor comuniste. Nicolae Trifoiu cu vocea sa tărăgănată ca după o grea suferinţă, trecut prin subterana puşcăriilor comuniste, mi-a mărturisit că a fost coleg de puşcărie la Aiud cu Valeriu Gafencu şi în 1946, un an de relaxare politică în închisori, a cules struguri păziţi de jandarmi la Galda de jos, în zona Alba. De la bătrânul Nicolae Trifoiu am cunoscut crâmpeie de istorie adevărată nu de la facultatea de istorie a UBB, patronată de fostul activist comunist Andrei Marga. Pentru prima oară am aflat că pe 23 august 1944 Regele Mihai, după lovitura de stat, a eliberat doar pe comunişti din puşcării, nu şi pe legionari sau pe cei de orientare politică de dreapta. Aceştia au rămas împreună cu Valeriu Gafencu să îndure închisorile comuniste fără şansa de a fi eliberaţi. De fapt, libertatea lui Valeriu Gafencu şi a celor din puşcăriilor comuniste a fost una de natură spirituală, nu fizică. Sfinţii Închisorilor prin suferinţă s-au eliberat de lume şi păcat şi au devenit liberi întru Hristos, mai liberi decât cei care conduceau ţara spre comunismul de tip bolşevic, mai liberi decât temnicierii înecaţi în păcate şi deveniţi unelte posedate de răul absolut.

122582_valeriu-gafencu-764891

Nu vom putea înţelege niciodată sacrificiul pentru eliberarea românilor de sub păcatul comunist fără crucificarea în temniţe întunecate şi grele, în fioroasa zarcă, a generaţiei Sfinţilor Închisorilor. Puşcăria a fost Crucea lui Valeriu Gafencu pentru eliberarea spirituală a poporului român de sub teroarea regimului materiei fără de Dumnezeu impus de către bolşevicii „străini de neam şi ţară”, vorba premierului şi generalului Nicolae Rădescu la radio, în februarie 1945. Nu am putea înţelege sacrificiul lui Valeriu Gafencu pentru eliberarea neamului de sub domnia neagră a păcatului fără a cerceta tinereţea lui ca o cruce arzândă de dragoste de patrie şi Hristos. Valeriu Gafencu s-a născut ca un predestinat, de ziua „unirii mici”, pe 24 ianuarie 1921, la Sângerei, un sat din nordul Basarabiei, azi un orăşel de vreo 15.000 de locuitori. Tata lui Valeriu Gafencu a fost învăţător, fost membru al congresului militarilor români de la 1917 din Odessa şi militant pentru unirea Basarabiei cu România. Vasile Gafencu a fost membru în Sfatul Ţării şi a votat unirea teritoriului românesc dintre Prut şi Nistru cu ţara Mamă, România, la 27 martie 1918. Pe mama lui Valeriu Gafencu o chema Elena, născută Cucoş. Tânărul basarabean a crescut în atmosfera patriotică insuflată de tatăl şi în optimismul unirii de la 1918. A urmat şcoala primară din Sângerei şi apoi cursurile secundare la Liceul „Ion Creangă” din Bălţi, între 1932 – 1940. A locuit la internat şi apoi în gazdă cu surorile sale mai mici. Avea râvnă faţă de carte şi Biserică. Evita petrecerile, cinematografele şi întrunirile cu băieţii, specifice adolescenţei. Citea mult şi se ruga. Se împrieteneşte cu Eugeniu Coşeriu, viitorul savant romanist şi lingvist, care patrona o revistă culturală, „Crenguţa”. În această publicaţie şcolară Valeriu Gafencu publică o proză „De Paşti în sat”. Tânărul i-a parte şi la lucrările Societăţii de lectură „B.P. Haşdeu”. În clasa a X-a, Valeriu Gafencu devine secretar al secţiei literare a societăţii şi publică alte bucăţi de proză. În vara lui 1940 Valeriu Gafencu absolvă liceul, dar imediat după agapa de sfârşit de an, începe uraganul istoriei. Basarabia în urma notei ultimative a sovieticilor din 28 iunie este evacuată de către Armata Română, funcţionari şi o parte a populaţiei, şi intră sub ocupaţia URSS. Valeriu Gafencu trece înot Prutul după ce se desparte de surorile sale şi tatăl, cu lacrimi în ochi, care rămân sub ocupaţia bolşevică. Agenţii sovietici îl ridică pe învăţătorul naţionalist Vasile Gafencu şi-l deportează în Siberia unde moare, fără de mormânt. Nu s-a consemnat locul şi data morţii tatălui lui Valeriu Gafencu. La Iaşi, Valeriu Gafencu marcat de tragedia familiei şi ţării întră ca student la Facultatea de Drept, unde este apreciat imediat de profesori ca un element strălucit. Constantin Angelescu, renumitul profesor de drept şi fiul politicianului liberal cu acelaşi nume, îl sprijină şi îl promovează. Valeriu Gafencu, din modestie şi pentru că dorea să nu fie influenţat politic refuză găzduirea oferită de profesor în casa sa. După aşa-zisa rebeliune legionară din 1941, Valeriu Gafencu este arestat şi judecat pentru că era liderul a două grupări ieşene ale Frăţiilor de Cruce şi organizase şi o grevă a elevilor liceelor din oraş, pentru prima dată din istoria urbei de la poalele Copoului. Deşi apărat cu martori dintre profesorii renumiţi ai facultăţii de drept, printre care şi Constantin Angelescu, tribunalul îl condamnă pe Valeriu Gafencu la şase luni de închisoare. Fiul lui A.C. Cuza, profesor de Drept la Iaşi, refuză să vină ca martor al apărării să nu se compromită politic, ca să poată obţine o sinecură în guvernul lui Mihai Antonescu. Totuşi, forţa carismatică a lui Valeriu Gafencu este foarte puternică şi reuşeşte să pună la cale un complot la liceul militar din Iaşi împotriva generalului Ion Antonescu, conducătroul statului. Un liceean trădează, iar Ion Antonescu intervine personal pentru zdrobirea rebeliunii incipiente. Valeriu Gafencu este arestat şi condamnat la 25 de ani muncă silnică. În acest proces au fost condamnaţi elevi minori ca Paul Miron (viitorul scriitor şi profesor universitar în germania) sau Mircea Burlibaşa la 15 ani detenţie grea.

descărcare

Valeriu Gafencu a pătimit pentru că, încă din anii liceului, s-a înscris în Frăţiile de Cruce, organizaţie de tineret a Mişcării Legionare, de la Liceul din Bălţi, se crede în anul 1937, când era elev în clasa a VI-a. Valeriu Gafencu cu F.D..C. Bălţi s-a implicat în campania electorală a partidului „Totul pentru Ţară”, patronat de Corneliu Zelea Codreanu. Din liceu a fost luat la ochi de jandarmerie pentru discursurile sale înflăcărate şi patriotice, pentru lipirea de afişe ilegale şi pentru conflictele cu memrii celorlalte partide. Tatăl lui Valeriu, care era membru PNŢ, nu a fost de acord cu orentarea naţionalist-creştină a fiului său. Ion Gavrilă Ogoranu, liderul partizanilor anticomunişti din Munţii Făgăraşi spunea că „Frăţia de cruce înseamnă frăţia până la moarte în jurul crucii”. De la un joc adolescentin pentru bărbăţie, din memoria seculară a tineretului român, s-a trecut la o şcoală a sacrificiului şi suferinţei pentru biruinţa creştinismului românesc. Valeriu Gafencu a transfigurat această stare juvenilă a Frăţiei de Cruce într-o luptă pentru eliberarea spiritului de sub dominaţia păcatului şi a României de sub dictatura politicanismului. Deşi organizaţie înfiinţată sub umbrela Mişcării Legionare pe 8 noiembrie 1923, de Sfinţii Mihail şi Gavriil, la închisoarea Văcăreşti, Frăţiile de Cruce au devenit şcoli ale educaţiei naţionale şi creştine în anii 30, când Valeriu Gafencu a aderat la acestea. Frăţiile de Cruce nu erau instrumente politice, ci stări şi trăiri spirituale, de educare religioasă în bătălia cruntă pentru transformarea societăţii româneşti atinse de cancerul corupţiei, păcatului şi politicianismului. Nu vom putea înţelege niciodată sacrificiul Sfântului Închisorilor de mai târziu, la Aiud sau Tîrgu Ocna, fără această perioadă de avânt şi înflăcărare naţionalistă din F.D.C. Bălţi, o şcoală a curajului şi caracterului politic creştin, care l-a oţelit apoi, nu în lupta politică, ci în cea nevăzută cu păcatul şi răul absolut pentru mântuirea neamului.

de Ionuţ Ţene NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php