Institutul ”Elie Wiesel” condamnă omagierea lui Ion Gavrilă Ogoranu

1 66

florian ataca ogoranui si bjoza 2Institutul Național pentru Studierea Holocaustului din România ”Elie Wiesel” și-a exprimat ”îngrijorarea și dezaprobarea” față de faptul că la un eveniment organizat pe cinci mai, dedicat memoriei unor reprezentanți ai Mișcării Legionare, a participat un reprezentant al statului, Florin Dobrescu, președintele executiv al Partidului Totul pentru Țară.

Astfel, Institutul a denunțat faptul că omagierea Ion Gavrilă Ogoranu și Valeriu Gafencu, ”legionari activi în timpul și după Rebeliunea din ianuarie 1941”, a avut loc într-o instituției publică.

Fundația „Ion Gavrilă Ogoranu” în colaborare cu Federația Română a Foștilor Deținuți Politici Luptători Anticomuniști a organizat la Muzeul de Istorie a Municipiului București o „seară de film în memoria partizanilor făgărășeni”. În prezidiu, alături de domnul Octav Bjoza, subsecretar de stat, s-a aflat domnul Florin Dobrescu, președinte Executiv al Partidului Totul pentru Țară, a subliniat Institutul într-un comunicat.

”Astfel de evenimente publice, care promovează valorile sau memoria unor persoane care au fost membri ai unei mișcări politice fasciste, reprezintă un risc pentru consolidarea unei democrații civice la care aspirăm.  Memoria celor care s-au opus regimului comunist nu se confundă cu memoria membrilor unei mișcări criminale și totalitare”, se arată în comunicatul citat, semnat de Alexandru Florian, directorul general al Institutului.

1 Comment
  1. marian iliescu says

    Studentul Valeriu Gafencu este Sfantul Ortodox al Inchisorilor iar Ion Gavrila Ogoranu este un patriot , un erou ;mucenici . Jidanii [ cei dupa Talmud ] idolatrii ,cand aud de crestini ortodocsi MOR !! Desi evreii [cei dupa Vechiul Testament] sunt alesi [ vezi Ap. Pavel – Epistola catre Romani ] , de 2000 de ani sunt in afara Imparatiei lui Dumnezeu . Sa va dea Domnul Duh de dezimpietrire dar lasati-ne pe noi romanii , fatarnicilor comunarzilor capitalisti . Traiasca Legiunea si Capitanul !!!

Cancel Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php