PF Daniel: Vrednic este!

0 532

Trebuie să recunosc că după trecerea la Domnul a fostului patriarh Teoctist în iulie 2007 m-am implicat jurnalistic în alegerea noului întâistătător al BOR. Împreună cu jurnalistul Victor Roncea l-am susținut pe Bartolomeu Anania, reprezentantul tradiționaliștilor din BOR, supranumit Leul Ardealului, la scaunul de patriarh.

Cu o majoritate relativ confortabilă, PF Daniel a câștigat alegerile patriarhale din adunarea bisericească a BOR în septembrie 2007. Cu toate criticile pe care i le-am adus până la momentul alegerilor, a doua zi după înscăunare în jilțul patriarhal, am încetat orice acuză la adresa lui PF Daniel. Prietenilor și colegilor jurnaliști le-am spus: – De azi, PF Daniel e patriarhul BOR și avem obligația să-l slujim ca alesul bisericii noastre. Și nu am greșit. Tot mai mult mă conving că PF Daniel este un adevărat stâlp de susținere a neamului românesc, spiritului național și, mai nou, a statului român. PF Daniel este un susținător fără nicio îndoială și, în ciuda opoziției, a ridicării Catedralei Mântuirii Neamului, această minune arhitectonică în genul Sfânta Sofia de la Constantinopol. România avea nevoie de o catedrală măreață care să canalizeze toate energiile spirituale și materiale ale enoriașilor și ca un semn, o mărturie peste timp a mântuirii noastre ca neam în fața lui Dumnezeu. Bucureștiul rămăsese singura capitală europeană fără nicio catedrală maiestuoasă.

hqdefault

PF Daniel a reușit prin postul de radio Trinitas și cel de televiziune Trinitas TV să ofere românilor o alternativă de știri, informații, documentare religioase și transmisiuni directe ale vieții liturgice a bisericii față de pornografia morală prezentată de televiziunile de știri generaliste. Implicarea PF Daniel în susținerea publică a orei de religie în școli a făcut ca peste 92% dintre elevii români să se înscrie la această materie în ciuda opoziției asociațiilor anticreștine și a presei mainstream care promovează neo-marxismul și cultura LGTB. Recenta transmisiune directă a Trinitas TV din sâmbăta de dinainte de Paști a primirii Luminii dumnezeiști de la Biserica Sfântului Mormânt din Ierusalim, a fost cea mai vizionată transmisiune TV din România, dovadă că românii se apropie de valorile promovate de BOR.

 

Într-o vreme când scena geo-politică a României se înrăutățește, Rusia se apropie de gurile Dunării, iar în Ungaria câștigă alegerile radicalii de la Jobbik, ce vor dezmembrarea Transilvaniei, conducătorii statului român arată că nu au nimic sfânt în suflet și nimic drag pentru poporul român și părăsesc țara. De Paștile ortodocșilor și greco-catolicilor, majoritatea confesională covârșitoare a românilor ce posteau și se rugau, președintele Iohannis petrece în insula exotică de lux Madeira, iar premierul Ponta pleca să ia lumina luciferică de la New York. Asta arată că acești doi demnitari ai statului român aleși nu au nici cea mai mică propensiune morală și dragoste pentru poporul român preferând distracția și depărtarea față de România într-un moment de reculegere religioasă și de sensibilitate geo-politică. Dacă erau doar primari, senatori sau deputați gafa făcută nu se observa, dar un președinte și un premier sunt chintesența simbolică a națiunii și statului, nu persoane particulare, și trebuiau să petreacă Paștele în mijlocul românilor. Dar Ponta și Iohannis de mult nu mai reprezintă fibra morală a națiunii române, ci doar sunt unelte și marionete ale unor interese străine?

 

PF Daniel a stat în mijlocul enoriașilor ortodocși români ca să ofere Lumina Paștilor, la fel și membrii Casei Regale, prințul Nicoale la Catedrala Mitropolitană din Cluj-Napoca, iar principesa Margareta la Biserica ortodoxă din Chișinău. În acest context de sărbătoare religioasă și națională pentru români putem spune fără să greșim: PF Daniel: vrednic este!

de Ionuț Țene NapocaNews

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php