Răsuflarea grea a “eliberatorului”. Avatarurile imperialismului rus.

3 78

deputat-german-daca-europa-aplica-noi-sanctiuni-rusia-ameninta-cu-invadarea-ucrainei-266531de Florin Dobrescu

Reluarea ameninţărilor la adresa statelor membre NATO, printre care şi România, dovedeşte că puterea de la Kremlin îşi poate schimba ori de câte ori , dar năravul nu.
La o recentă întâlnire dintre oficiali ruşi şi americani, reprezentanţii Kremlinului au afirmat că Rusia ar putea folosi „forţa nucleară” în cazul în care statutul de regiune anexată al Crimeii, notează The Independent. Ei au apreciat că „aceleaşi condiţii” care au determinat-o să intervină militar în Ucraina sunt valabile şi în ţările baltice şi că sunt dispuşi să utilizeze „o varietate de reacţii, de la forţa nucleară până la cea non-militară”, dacă NATO îşi sporeşte prezenţa în Lituania, Letonia şi Estonia, care, asemenea Ucrainei, găzduiesc numeroşi etnici ruşi. Sursa citată arată că intervenţiile pot consta şi în acţiuni de destabilizare, create sub auspicii care vor face dificil de stabilit cine le-a comandat, aşa cum s-a întâmplat în estul Ucrainei.
Abordarea reprezentanţilor Mosccovei vădeşte fără echivoc atitudinea imperialistă care domină în continuare gândirea conducerii Rusiei.
Admiţând, prin absurd, logica viciată a filo-ruşilor de la noi şi considerând că în cazul situaţiei din Ucraina, ar exista o palidă circumstanţă atenuantă în favoarea unei Rusii căreia îi venea greu să se obişnuiască cu schimbarea orientării geopolitice a unui fost aliat (sau mai exact, ocupat…), totuşi cum se poate explica atitudinea Moscovei în cazul ţărilor baltice? Pentru că aceste trei state sunt membre ale alianţei nord-atlantice, iar sporirea prezenţei forţelor aliate în aceste condiţii este cât se poate de legitimă. De unde deci această enervare a Moscovei faţă de hotărârile luate de nişte state suverane?
Răspunsul îl găsim tocmai în această mentalitate conform căreia Rusia consideră toate ţările care au aparţinut fostei URSS ca fiind proprietatea sa exclusivă. Zeci de ani, Moscova a considerat că are dept de viaţă şi de moare asupra popoarelor din teritoriile pe care le subjugase samavolnic. Dovadă stau politicile de genocid şi de deportare, practicate de conducerea sovietică în mai multe etape, atât pe vremea lui Stalin, cât şi a succesorului său, Hruşciov. Pentru Kremlin – indiferent că vorbim de Kremlinul ţarist, de cel sovietic sau cel putinist – toate fostele state sovietice îi aparţin de drept, ele nefiind decât vremelnic pierdute.
Şi aceeaşi gândire se aplică şi statelor care, nefăcând parte din URSS, au fost timp de 45 de ani componente ale sferei de influenţă sovietice, inclusiv România. Că este aşa, a demonstrat-o zilele trecute ambasadorul Rusiei la Bucureşti, care – într-o manieră amintind de pumnul lui Vîşinski izbit în în biroul Regelui Mihai – a cerut socoteală presei libere pentru criticile la adresa lui Putin, neuitând să dojenească România nerecunoscătoare pentru… eliberarea sa de către Armata Roşie în 1944…
Aş vrea să întreb mulţimea de „idioţii utili” de la noi (cum numea Lenin pe naivii care făceau jocul Moscovei în ţările vizate de „exportul de revoluţie”) care, cu o inconştienţă crasă, fac propagandă în favoarea politicii de forţă a Rusiei: acum este clar că actuala conducere de la Kremlin nu regretă şi nu se dezice de nimic din ceea ce conducerea de atunci a comis împotriva poporului român? Este clar pentru toată lumea că la Moscova nu s-a schimbat o iotă din gândirea de acum 70 de ani? Pentru foştii ofiţeri KGB de la Kremlin, aramata rusă este ce acare ne-a eliberat în 1944. În calitatea aceasta a staţionat pe teritoriul României până în 1958, comiţând atrocităţi împotriva populaţiei civile. În calitatea aceasta ne-au spoliat economia. În calitate de eliberatori au instaurat un regim după chipul şi asemănarea celui de la Moscova, au înfiinţat la Bucureşti o clonă a NKVD-ului, numită Securitatea, şi ne-au exterminat elitele în închisori. Şi pentru toate acestea, noi românii ar trebui să le fim recunoscători. Să le mulţumim şi să-i mai invităm pe la noi, eventual.
Pentru noi este clar ceea ce de mult ştiam: aceşti oameni nu regretă nimic din ceea ce părinţii şi bunicii lor au comis împotriva naţiunii noastre.
Şi pentru ca impertinenţa să fie dusă la paroxism, ca şi în cazul Ucrainei, este invocată existenţa în ţările baltice a unor importante comunităţi de ruşi, pentru protejarea intereselor cărora Moscova îşi permite în orice moment să folosească forţa armată.
Metoda este deja consacrată în fostul spaţiu sovietic. Cu doar 7 ani în urmă, în august 2008, încercarea absolut legitimă a autorităţilor georgiene de a pune capăt provocările rusofonilor din enclava etnică a Osetiei, a folosit drept pretext pentru intervenţia militară şi invadarea teritoriului Georgiei. Zile în şir, sub protecţia armatei ruse, separatiştii trecut prin foc sate şi oraşe, au ucis, au violat, au jefuit. A fost nevoie de solidaritatea energică a liderilor occidentali cu bravul popor georgian şi preşedintele său asediat la Tbilisi, pentru ca tancurile ruse să nu transforme capitala micului stat în ruine fumegânde.
Nu a contat că Osteia, ca şi Abhazia, sunt părţi componente ale teritoriului naţional georgian. Ceea ce a contat, ca şi în cazul Ucrainei, a fost „protejarea” populaţiei ruse.
Acelaşi scenariu, tras la indigo, a fost folosit şi în 1992 împotriva Republicii Moldova. Atunci, armata rusă împreună şi hoardele cazacilor separatişti au terorizat şi decimat populaţia din mica enclavă aflată pe râul Nistru. Şi atunci pretextul intervenţiei armate a fost tot apărarea intereselor etnicilor ruşi din Republica Moldova, aflaţi, chipurile, în pericol.
Adevărul era cu totul altul. Pe ambele maluri ale Prutului luase amploare un nemaiîntâlnit curent prounionist. Un fenomen cât se poate de firesc, pentru un popor despărţit samavolnic, timp de 45 de ani. Recenta unificare a Germaniei, după tot atâta vreme, funcţiona ca un precedent a cărui forţă ameninţa să transforme în curând podurile de flori de peste Prut într-o realitate politică de neevitat.
Şi atunci a intrat în funcţiune vechea tehnică a diversiunii sângeroase, care în limbajul serviciilor secrete ruse poartă numele de „Maskirovka”. Veniturile cu ochi oblici, aduse de Stalin din străfundurile Asiei, coordonate de KGB-ul care tocmai se revopsea în FSB, au organizat diversiuni care să ofere pretextul intervenţiei Armatei a 14-a Rusă. Practic, o armată de ocupaţie care refuză, în dispreţul tratatelor internaţionale, să se retragă de pe teritoriul unui stat suveran.
Dar cine sunt aceşti etnici ruşi, în numele intereselor cărora intervin forţele armate moscovite ori de câte ori Kremlinul simte că una din ţările subjugate zeci de ani, intenţionează să aleagă un alt destin? Sunt pleava stepelor şi a Siberiei, adusă în locul autohtonilor exterminaţi sau risipiţi prin pustietăţile Rusiei. Ei au fost aduşi fără ca popoarele autohtone să fie întrebate, tocmai în scopul de a fi folosiţi atunci când ultimul imperiu din istorie va fi în pericol de dezagregare.
Diabolică viziune – atât la Stalin, cât şi la Hrusciov. Într-adevăr, după zeci de ani de la moartea lor, pe fondul dezmembrării URSS, ca urmare a colapsului economic şi incapacităţii politice de a-şi mai exercita tirania asupra atâtor popoare, aceste enclave, veritabile „cuie ale lui Pepelea”, au fost utilizate ca zone de conflict îngheţat şi reactivate pentru a bloca desprinderea naţiunilor captive de sub dominaţia moscovită.
Reţeta care de mai bine de un an se aplică Ucrainei, va fi aplicată, pentru a doua oară, Basarabiei. Este doar o chestiune de timp până când cazacii de pe Nistru, găgăuzii din sud şi agresivii rusofoni de la Bălţi vor aprinde vâlvătaia, pentru a oferi Armatei a 14-a pretextul atingerii gurilor Dunării, deziderat strategic esenţial pentru planurile imperialiste ale lui Putin. Dar mai mult decât asta ar trebui să ne îngrijoreze reţelele propagandiştilor Moscovei de la noi, parte plătiţi, parte naivi, care devin tot mai active. News-urile site-urilor lor de presă şi incisivitatea de pe reţelele de socializare mă fac să mă întreb cine sunt mai periculoşi: strategii de la Kremlin ori „omuleţi verzi” din România?
Florin Dobrescu

3 Comments
  1. Moraru says

    Pana in 89 am romanii au asteptat americanii. Dupa 20 de ani de asazisi americani, unii romani zic ca era mai bine inainte de 89.
    Dar mai bine de ce nu? Cum ati spus, intelectualii au fost aproape exterminati, iar mediocritatea se gaseste la ea acasa in Romania.
    Vrei sa faci ceva benefic pt aceasta tara esti vazut ca un deviat social, majoritatea traiesc din ajutoare sociale, iar cei care muncesc sunt sclavii acestei tari, studii superioare care sunt platite la acelasi nivel cu muncitorii necalificati.
    Domnul presedinte Iohanis a inceput cu dreptul activitatea sa, dar sa nu repete greseala de a da in continuare pomeni sociale zise ajutoare sociale trantorilor care nu vor sa munceasca.
    Sa ne dea locuri de munca, si cine nu vrea sa munceasca, sa nu mai primeasca pomeni-ajutoare sociale.
    Iar cu rusii, ei sunt imperialisti, dar sa nu credem ca vor sa se schimbe de naravul lor, sa se dezica de comunism si om mai vedea.

  2. Moraru says

    Iar acum americanii trebuie sa faca curat in Romania, sa fie o tara functionala pt a nu da rusului sanse prea mari la visele sale.

  3. Moraru says

    Pt ca romanul sa mearga la razboi la nevoie, trebuie sa stie pt ce sa mearga, pentru Basescu, Ponta , Udrea etc, nu merge nimeni, dar daca americanii pun Romania pe roti, iar romanii vad ca merita sa lupti pt a apara ceva, atunci se schimba treaba, si o sa luptam ca in 44.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php