Percheziții acasă la Marian Vanghelie și la Primăria Sectorului 5 | Edilul ar putea fi dus la Parchet pentru a da explicații în fața anchetatorilor

0 368

CONFERINTA EXTRAORDINARA - PSD BUCURESTI

FOTO: Mediafax

UPDATE 10, 30 Marian Vanghelie a fost ridicat de pe stradă de polițiști și dus la casa sa, acolo unde au loc perchezițiile.

Mai multe percheziţii au loc, joi dimineaţă, la sediul Primăriei Sectorului 5 şi la locuinţa primarului Marian Vanghelie, într-un dosar instrumentat de DNA, privind atribuirea de contracte publice în mod ilegal, potrivit unor surse din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie, infromează  mediafax.ro

Sursele din cadrul Direcţiei Naţionale Anticorupţie (DNA) au precizat că percheziţiile vizează Primăria Sectorului 5 al Capitalei şi locuinţa edilului Marian Vanghelie, mai mulţi procurori deplasându-se şi la Administraţia Domeniului Public (ADP) Sector 5, precum şi la sediul firmei Calex Business.

Procurorii fac aceste percheziţii în legătură cu fapte care s-au petrecut din 2007 până în prezent, dosarul vizând lucrări publice care au fost atribuite în mod ilegal, au adăugat sursele citate.

Valoarea contractelor, spun surse din DNA, se ridică la două miliarde de lei.

Surse judiciare sustin ca Vanghelie percepea un ‘comision’ de 20% din valoarea contractului pentru atribuirea si platirea acestuia. “Comisioanele” puteau fi acordate lui Vanghelie sub diferite forme.

Perchezitii DNA sunt efectuate in acest dosar si la sediul companiei Calex Business Group care este administratorul ‘economatelor’ din sectorul 5.

Procurorii au mai făcut percheziţii, la începutul lunii septembrie 2014, la ADP Sector 5, într-un dosar de evaziune fiscală, cu un prejudiciu de 35 de milioane de lei.

Marian Vanghelie este primar al Sectorului 5 din anul 2000, el câştigând alegerile din poziţia de candidat al PSD. El a fost membru al acestui partid până în noiembrie 2014, când a fost exclus, alături de Mircea Geoană şi Dan Şova, în urma votului Comitetului Executiv Naţional al PSD.

Ulterior, în martie, Vanghelie şi Geoană au anunţat înfiinţarea unei noi formaţiuni politice, Partidul Social Românesc.

Precizările DNA / COMUNICAT

Procurori din cadrul Direcției Naționale Anticorupție, Secția de combatere a corupției, efectuează cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție și asimilate celor de corupție, comise în perioada 2007 – 2015.

În cursul zilei de 12 martie 2015, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, sunt efectuate percheziții domiciliare în 9 locații situate în municipiul București și județul Ilfov, din care două sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații, Parchetului de pe lângă Tribunalul București și a Grupului de Lucru pentru Combaterea și Documentarea Infracțiunilor de Evaziune Fiscală și Spălarea Banilor din cadrul Direcției Generale de Poliție a Municipiului București.

Raportat la actele procedurale efectuate în prezenta cauză, precizăm că, atunci când împrejurările vor permite, vom fi în măsură să oferim detalii suplimentare.

SURSA: NasulTV

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php