Interviu cu Coriolan Baciu în revista Memoria. Realizator, Tudor Petcu

0 116

Interviu realizat de Tudor PETCU, publicat în revista Memoria nr. 1 / 2015, pag 71

Înainte de toate v-aş ruga să vorbiţi despre contextul în care l-aţi cunoscut pe Ion Gavrilă Ogoranu şi nu ultimul rând să îmi spuneţi ce anume v-a impresionat mai mult la personalitatea sa.

Ion Gavrilă a intrat în curtea casei unde locuiam, la marginea municipiului Alba Iulia, într-o zi frumoasă de iarnă a anului 1990, la câteva săptămâni după evenimentele din decembrie ’89. Satul unde locuia, Galtiu, comuna Sântimbru, era la aproximativ 10 km distanță. Cel căutat de Ion Gavrilă era tatăl meu, avocatul Grigore Baciu, fost prefect legionar al județului Alba, fost deținut politic cu peste 16 ani de închisoare politică sub trei regimuri dictatoriale, și personalitate recunoscută în lumea rezistenței anticomuniste pentru caracterul său hotărât și fără compromisuri cu regimul comunist. Nu se cunoscuseră în mod direct înainte, dar au fost deajuns câteva cuvinte și privirile clare și luminoase ale celor doi, pentru a stabili în mod definitiv o prietenie care a cuprins, pentru tot timpul care a urmat, nu doar pe cei doi, ci pe toți membrii familiilor noastre. Știam din familie ce a însemnat represiunea regimului comunist și „vigilența partinică” care asigura prin delațiunea informatorilor și prezența sufocantă a securității „controlul social” al maselor. Și am realizat din primele povestiri ale „Moșului” că povestea sa de viață era fabuloasă iar caracterul său era în mod necesar excepțional, căci doar astfel ar fi fost în măsură să realizeze toate cele ce ni le-a povestit. Și mai era ceva. Atât Ion Gavrilă cât și tatăl meu aveau conștiința că existența și faptele lor erau puncte de reper fundamentale pentru viitorul neamului românesc, pentru a da exemple de viața publică și privată fără reproș, în perspectiva unei reconstrucții a societății românești în adevăr și demnitate.

Dvs. aţi fost unul din discipolii lui Ion Gavrilă Ogoranu, ceea v-a ajutat să îl cunoaşteţi şi să îl înţelegeţi mai bine. Care erau temele sale preferate în cadrul discutţiilor pe care le avea cu dvs., la ce fel de aspecte culturale şi socio-politice obişnuia să se raporteze cel mai des?

Nu mă definesc în structura mea interioară ca „discipol” a lui Ion Gavrilă. La data la care l-am întâlnit pe Ion Gavrilă, aveam deja 28 de ani și o personalitate formată, în special prin discuții nesfârșite cu tatăl meu pe toate temele de cultură socială, de la istorie la filozofie, de la politică la drept și administrație și câte altele. Ion Gavrilă m-a considerat prieten și colaborator mai tânăr iar eu am făcut tot efortul personal pe care mi l-am permis pentru a ajuta la cunoașterea și recunoașterea personalității sale și mai mult decât atât, la recunoașterea luptei a mii și mii de români impotriva silniciei regimurilor dictatoriale care au însângerat această națiune, începând cu regimul de dictatură al regelui Carol al II-lea , continuând cu dictatura antonesciană și culminând cu represiunea înfiorătoare ca număr de victime și ca durată a regimului comunist.
O caracteristică a spiritului acestor luptători era permanenta preocupare pentru viitor și dorința de a face utile experiențele lor și cunoștințele adânci ale felului cum s-au comportat oamenii în cele mai diferite circumstanțe, unele la limita supraviețuirii sau chiar a jerfei. Ceea ce impresiona era modestia și înțelepciunea gândirii lor, renunțând la o recunoaștere personală și dorind în mult mai mare măsură o șansă de succes a afirmării neamului românesc prin valorile sale autentice.
Ion Gavrilă era fundamental țăran și ne împărtășea dragostea de pământ și de natură iar talentul literar și o cultură foarte solidă, ancorată în acel amestec de tradiționalism și modernitate care a marcat elita culturală românească din perioada interbelică i-a permis să scrie cele 10 volume de mărturisiri, dar și de povestiri, care formează moștenirea sa literară. Preocupările sale culturale erau foarte largi, de la istoria națională, unde avea cunoștințe surprinzătoare privind fapte și evenimente precise, care nu se regăseau în manual, dar care evidențiau de fiecare dată aspecte inedite sau tragice, legate adesea de trădarea unora sau de comportamentul ireproșabil al altora, la literatură unde vorbea cu multă căldură despre cărturari mai puțin cunoscuți cum ar fi Gheorghe Lazăr sau Episcopul Ioan Suciu, care au exercitat o influența considerabilă, în momente importante ale devenirii naționale.
În alt plan istoric și cultural, Ion Gavrilă cunoștea foarte bine fenomenul legionar, fiind implicat foarte serios în special în pregătirea Mișcării Naționale de Rezistență împotriva comunismului și evoca cu multă căldură personalitățile legionare pe care le-a cunoscut personal sau despre care citise și tragismul existenței multora dintre aceștia.

Una din trăsăturile fundamentale ale personalităţii lui Ion Gavrilă Ogoranu era fără îndoială spiritul său dinamic şi plin de speranţă. Credeţi că o asemenea trăsătură de caracter a fost într-un fel şi o consecinţă a vieţii sale marcată de luptă?

Spiritul care-l anima pe Ion Gavrilă era în primul rând religios. Avea o credință adâncă și liniștită în puterea divină, care l-a ocrotit de-a lungul unei existențe aflate permanent sub amenințarea morții. În plus credința sa era într-o complementaritate absolut specială cu cea a Domnei Ana Gavrilă, soția sa, care timp de 50 de ani s-a rugat aproape continuu pentru ca Dumnezeu să îi ajute să nu-și piardă acest al doilea bărbat, pe care tot Dumnezeu i l-a trimis pentru a-i ține locul primului soț ucis în închisoarea Gherlei.
Speranța într-o lume mai bună și mai dreaptă s-a consolidat în mod evident în urma supraviețuirii miraculoase din toate capcanele care l-au urmărit în anii de rezistență iar faptul că nu a putut fi capturat și distrus a pus-o pe seama planului divin de a permite măcar unuia dintre luptătorii din munți de a mărturisi adevărul despre lupta și jertfă camarazilor uciși.

Date fiind scrierile ce poartă semnătura lui Ion Gavrilă Ogoranu, care dintre ele v-a atras atenţia în mod deosebit?

Vă voi răspunde la această întrebare cu un fragment dintr-o conferință pe care am prezentat-o în Aulă Universității „1 Decembrie 1918” din Alba Iulia cu ocazia Festivalului „Lucian Blaga” din anul 2008:
…”Cu cele 10 volume scrise într-o perioadă de cca. 15 ani, Ion Gavrilă Ogoranu s-ar putea înscrie între cei mai prolifici scriitori. Și dacă remarcăm varietatea acestei opere, de la „Amintiri din Copilărie” – o excelentă colecție de povestiri dintr-o copilărie idealizată a satului fagarasan interbelic la romanul „Iuda”, sau de la restituirile memoriale ale luptei în munți din primele 2 volume, la colecția de documente din arhivele securității din vol IV, se cuvine elogiat efortul titanic al „Moșului” cu pletele albite, care n-a ezitat să petreacă săptămâni și luni în arhivele CNSAS, pentru a studia cele peste 200 de volume de documente, pentru a descâlci, ajutat de memoria sa prodigioasă, adevărul de minciună și a restitui documentele revelatoare privind acele vremuri cumplite. Ajutat de o tânără ziaristă din Făgăraș, Lucia Baki-Nicoara, peregrinează prin satele Țării Făgărașului, strângând mărturii și povestiri de la familiile celor implicați în rezistență fagarasana, pe care le publică în volumul al III-lea. În volumul al V-lea, apărut postum, cititorul se poate lămuri cu privire la anii de formare a caracterului cu totul special al acestor tineri în Frățiile de Cruce.
Animat de generozitatea celor care nu au mai rămas în lume decât pentru a mărturisi adevărul, Ion Gavrilă nu și-a limitat efortul la restituirea istoriei eroice a Grupului Carpatin Fagarasan ci a scris încă 2 volume, unul dedicate luptei și jertfei Episcopului greco catolic Ioan Suciu, altul luptei fraților din Rezistența Anticomunistă a Munților Apuseni. Ambele volume au necesitat un efort de documentare considerabil, fiind ajutat cu devotement și prietenie de doi tineri cercetători de la CNSAS, originari din Alba Iulia, Elis Neagoe Pleșă și Liviu Pleșă. Subliniem încă o dată generozitatea autorului, care deși angajat politic încă din prima tinerețe în Mișcarea Legionară, relatează cu aceasi emoție faptele de luptă și jertfă oricărora dintre ceilalți participanți la luptă împotriva comunismului, de la militari la țărăniști sau de la liberali la chiar membri ai partidului său administrației comuniste, considerându-i pe toți devotați unui interes național care depășește partizanatele politice.
Câteva teme sunt prezente în oricare dintre cărțile lui Ion Gavrilă. Țăran în sensul cel mai nobil al acestei noțiuni, Ion Gavrilă este un îndrăgostit de pământul românesc, pe care îl evocă ca generator de energii cosmice, în aceasi tradiție rurală ardeleană cu cea a lui Lucian Blaga, pe care îl aniversăm astăzi. Povestirile sale despre satul fagarasan, despre natura în variile ei ipostaze, de la ploaia măruntă de toamnă de la munte până la explozia de verde și flori a primăverii, despre ogorul muncit cu pasiune și sudoare și despre animalele îngrijite de bunici și iubite de copii, cuceresc prin sinceritate dar și prin limba literară specială îmbogățită cu regionalisme de o expresivitate deosebită. În prelungirea naturală a acestei iubiri fără margini pentru „țară” din apropierea imediată se regăsește dragostea de țară și neam, exprimată fără emfază, dar cu cuvinte care emoționează și conving.
Libertatea și demnitatea – a neamului românesc, dar și a fiecărui om în parte – revin mereu ca un lait-motiv al operei lui Ion Gavrilă Ogoranu, de la Testamentul din Muntele Buzduganul scris pentru posteritate de luptătorii Grupului Carpatin Fagarasan și regăsit de autor în arhivele securității la soarta tinerilor uciși în luptă sau de plutoanele de execuție, sau mai grav, uciși mișelește, fără judecată și aruncați într-o groapă rămasă necunoscută până astăzi. Suferința, prezentă la fiecare pagină evocatoare, nu este o temă în sine ci doar o componentă a noțiunii de jertfă, în sensul ei creștin fundamental, ca datorie a omului față de încercările sortie.
Pentru autor –in lumina experiențelor de viață exceptionale- o altă temă revine ca o obsesie: contapusa eroismului și jertfei – tema trădării. Ion Gavrilă nu ezită să denunțe cu o virulență scriitoricească acuzatoare pe toți cei care, atât de des în istorie au trădat idealurile proprii sau și-au vândut camarazii de luptă. Veți putea citi în volumele de mărturii documente acuzatoare, găsite în arhive, care lămuresc atât perfidia organelor de represiune cât și slăbiciunile de caracter și micimea sufletească a celor care au contribuit la distrugerea grupurilor de rezistența din Munții României. Inclusiv ultima sa carte, romanul care se intitulează „Iuda” reia aceasi tema a trădării.
Din păcate, deși Ion Gavrilă a intrat în constiinta națională ca luptător și mărturisitor al luptei naționale anticomuniste, în special datorită interviurior și emisiunilor de televiziune – în mod deosebit Memorialul Durerii, editat de către D-na Lucia Hossu Longin – statura sa de scriitor nu este încă recunoscută în raport cu calitatea literară deosebită a volumelor publicate.
Poetul și criticul literar Aurel Pantea aprecia în postfața primului volum al „Brazilor” că „talentul de evocator, duhul narației și harul portretizării înscriu cartea lui Ion Gavrilă în Memorialul suferinței și demnității românești din timpul ocupației comuniste. Lectura cărții e cu atât mai pasionantă cu cât povestitorul este dublat de un înțelept. Implicat direct în evenimentele evocate, autorul este un spirit reflexiv, edificat deplin asupra scopului luptei pe care a desfășurat-o”
Receptarea deplină a acestei opera excepționale întâmpină o serie de obstacole, care vor trebui depășite, pentru a da o șansă tuturor să poată beneficia de emoția unei întâlniri cu o istorie adevărată, nefalsificată și cu destine dramatice, adesea tragice, destine care aparțin însă pe deplin trecutului nostru apropiat. Aș aminti între aceste obstacole faptul că autorul nu mai este între noi cu prezența sa cuceritoare și emoționantă, dar și faptul că și-a scris cărțile la o vârstă înaintată, nemaifiind în relații apropiate cu generațiile noi ale scriitorilor și criticilor din România. Nici posibilitățile de editare care i-au stat la îndemână nu au fost cele mai fericite, editurile alese fiind prea puțin vizibile pe piața de carte din România.
De asemenea, angajamentul sau politic în Mișcarea Legionară, nedezmințit până la moarte, face ca hallo-ul negativ care înconjoară până astăzi pe nedrept această mișcare naționalistă să se resfranga și asupra autorului, astfel ca mulți dintre comentatorii fenomenelor literare și culturale, adepți declarați sau doar mascați ai „political correctness” să refuze receptarea sa critică la nivelul pe care destinul sau excepțional, dar și munca sa creativă îl merită.
Dar așa cum particulele de aur pur se desprindeau din praful steril al minereului în șteampurile aurarilor din Munții Apuseni, evocați în acest ultim volum, așa vor lumina paginile scrise de Ion Gavrilă Ogoranu drumurile cercetătorilor istoriei românești, dar și conștiințele celor care vor fi interesați de adevăr, dreptate și demnitate, pentru o construcție mai bună a societății românești viitoare.”

Ion Gavrilă Ogoranu a fost unul din reprezentanţii de seamă ai Mişcării de Rezistenţă Anticomunistă din Munţii Făgăraş, despre care nu s-a vorbit suficient şi despre care se cunoaşte nepermis de puţin în zilele noastre. Se poate spune de fapt că Ion Gavrilă Ogoranu a reprezentat sufletul şi inima Mişcării de Rezistenţă din Munţii Făgăraş?

Ion Gavrilă nu s-a considerat pe sine decât unul dintre cei care au format Grupul Carpatin Fagarasan. Așa era caracterul său, modest și adânc închinat jertfei camarazilor săi de luptă. Dar am cunoscut alți sprijinitori ai grupului și foști colegi din periada primei tinereți din Frățiile de Cruce din Făgăraș. Cu toții păstrau o memorie specială față de activitatea din acele timpuri a lui Ion Gavrilă și l-au considerat un conducător înnăscut, care avea și hotărârea asumării luptei și înțelepciunea găsirii celor mai potrivite mijloace și căi de acțiune. De aceea l-au numit „Moșu” încă de la vârsta de 24-25 de ani și poziția sa de șef al grupului de rezistență a fost recunoscută atât de camarazi cât și de forțele de represiune, grupul de rezistența fiind denumit cel mai adesea în rapoartele securității că „Banda Gavrilă”.

Consideraţi că prin sacrficiul de care a dat dovadă Ion Gavrilă Ogoranu de-a lungul regimului comunist opresiv, ar merita propus pentru canonizare?

Am menționat mai sus că Ion Gavrilă era un spirit religios. Dar merită amintită o distincție pe care o făcea Corneliu Codreanu referitoare la linia Bisericii și linia luptei pentru valorile neamului:
„Am fost întrebat dacă activitatea noastră de până acum se află pe linia Bisericii Creștine. Răspund: facem o mare deosebire între linia pe care mergem noi și linia Bisericii Creștine. Linia Bisericii este cu mii de metri deasupra noastră. Ea atinge perfecția și sublimul. Nu putem coborî această linie pentru a explica faptele noastre. Noi, prin acțiunea noastră, prin toate faptele și gândurile noastre, tindem către această linie, ne ridicăm spre ea, atât cât ne permite greutatea păcatelor cărnii și condamnarea la care am fost sortiți prin păcatul originar. Rămâne de văzut cât am putut prin sforțările noastre pământești, a ne înălța către această linie.”
Cred că mai important pentru societatea romaneasaca este cunoașterea cât mai largă și mai substanțială a luptei și jertfei acestor luptători. Formele de recunoaștere de tipul canonizării sau a altor distincții post mortem vor veni, dacă va fi cazul, doar după ce va fi suficient cunoscută amploarea și importanță acestor evenimente ale istoriei naționale, reprezentate de luptă pentru libertatea și demnitatea neamului românesc.

Care este cel mai important sfat pe care l-aţi primit de la Ion Gavrilă Ogoranu şi pe care l-aţi transmite la rândul dvs celor ce doresc să înţeleagă în adevăratul sens al cuvântului ce a însemnat personalitatea lui Ion Gavrilă Ogoranu pentru istoria martirajului românesc?

.Atunci când a dorit să dea un sfat, un îndemn îndrumător pentru viață și călăuzitor prin lume, Ion Gavrilă a găsit de cuviință să-l pună în titlul volumelor sale de mărturisiri: „Brazii se frâng dar nu se îndoiesc”. Pentru cei care vor dori să înțeleagă sensul și tragismul luptei și jertfei luptătorilor impotriva represiunii comuniste, acest titlu este în egală măsură un îndemn la cunoaștere și un sfat pentru asumarea unei existențe demne și libere.

Alba Iulia
01.09.2014
Coriolan Baciu

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php