VIDEO. Jurnalistul Codruț Burdujan agresat de un director PSD-ist din Primăria Eforie

0 495

UntitledAcuzaţii grave la Eforie. Un director din cadrul Primăriei Eforie a fost filmat în timp ce agresa un jurnalist de investigaţii din Constanţa. Incidentul a avut loc în faţa Biobazei de la Eforie.

Burdujan făcea o anchetă referitoare la modul în care oamenii legii tratează sesizările legate de centrele de ecarisaj din Mangalia şi Eforie. Jurnalistul a ajuns la Biobaza din Eforie şi spune că acolo a fost întâmpinat cu ostilitate.

Codruţ Burdujan a fost oprit mai întâi de o femeie care părea angajată a centrului, după care a apărut un medic veterinar şi un alt bărbat. Jurnalistul spune că se afla pe domeniul public şi atunci când a vrut să iasă din maşină un bărbat cu ochelari de soare şi şapcă a devenit agresiv şi i-a prins piciorul între portieră şi cadrul uşii.

Burdujan a declarat ulterior că „tupeul cu care au fost atacaţi nişte jurnalişti nu are nevoie de niciun comentariu. Urmează să sesizez nu numai poliţia şi să-l aduc în instanţă, dar voi sesiza şi organizaţiile internaţionale ale jurnaliştilor pentru că este vorba de un abuz grav. Dacă noi ajungem să fim bătuţi în spaţiul public, consider că trebuie schimbată legislaţia care priveşte libertatea de expresie în România.

În toate instituţiile din Constanţa nu intrăm decât cu intervenţii, intră doar presa pesedistă, iar ceilalţi sunt călcaţi în picioare în faţa instituţiilor. Este vorba de o golănie tipic pesedistă pe care o întâlnim în fiecare colţ din ţară. Nu avem de a face cu politicieni, ci cu nişte golani”, susţine Codruţ Burdujan.

Jurnalistul constănţean spune că a aflat ulterior că bărbatul care l-a agresat este Iulian Brangă, directorul tehnic al Efopubliserv, firmă a Primăriei Eforie.

Iulian Brangă are varianta lui dar recunoaște agresiunea:

„Au venit în faţa instituţiei, au intrat în curte fără să se prezinte sau să ceară voie după care au început să spună că suntem criminali şi să înjure. Eu, aflându-mă în zonă, m-am apropiat şi i-am întrebat din ce cauză ne fac criminali”, spune Brangă.

„Era o dubiţă şi eu eram între ea şi maşina lor. A încercat să mă lovească şi cu uşa şi eu m-am ferit ca să blochez portiera. Eu mă feream de violenţa dânşilor. E dreptul lui să facă o plângere la poliţie. O să fac şi eu una pentru că eu consider că trebuiau să se prezinte şi să spună de ce au venit”, a încheiat Iulian Brangă.

Să vedem acum ce va spune poliția: că Brangă s-a autoapărat pentru că jurnalistul nu și-ar fi declinat identitatea?

SURSA: CURENTUL

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php