Noi acuze ale fraților Roncea la adresa Partidului România Unită din cauza “toleranței față de comuniști”

După publicarea articolului despre ruptura dintre frații George și Victori Roncea și Partidul România Unită, cei doi jurnaliști și activiști anticomuniști invocând eliminarea din statutul formațiunii în curs de constituire a propunerii privind principiul lustrației, pentru prevenirea accederii în funcții de conducere a foștilor activiști PCR sau cadre din fosta Securitate sau alte structuri represive ale regimului ceaușist, deputatul Bogdan Diaconu, liderul PRU, a invocat o decizie a Curții Constituționale.

Este vorba de Decizia 308 din 28 martie 2012, judecătorii decizând la vremea respectivă că principiul lustraţiei este neconstituţional. Liderul PRU a spus astfel că dacă în statutul formaţiunii s-ar fi făcut referiri la lustraţie, s-ar fi oferit practic un pretext Tribunalului Bucureşti să respingă înregistrarea partidului.

Astăzi am primit la redacție în exclusivitate o replică semnată de George și Victor Roncea, prin care cei doi combat acest argument. Redăm integral în rândurile următoare textul menționat:

”Bogdan Diaconu face uz din păcate de o retorică găunoasă și mai ales face dovada necunoașterii Legii Lustrației la care se referă, a necunoașterii hotărârii CCR cu privire la neconstituționalitatea lustrației, nu cunoaște nici definiția și sensul termenului folosit, nu cunoaște legea partidelor și nici prevederi legale în uz cu privire la discriminare. Deși este absolvent de Drept. Și dorește să conducă un partid politic.

Mai mult, în răspunsul său, după publicarea motivelor pentru care am anunțat publică ne despărțim de cei care s-au adunat într-un proiect politic teoretic de dreapta, semnalizând însă la stânga, Bogdan Diaconu face o eroare logică majoră ce pune în discuție nivelul său de (ne) cunoaștere a unor norme elementare de drept.

Pentru clarificarea deplină a situației, și a așa ziselor temeiuri juridice invocate de Bogdan Diaconu, am solicitat opinia – judecata – unui autentic judecător, o somitate în domeniul Dreptului, magistrat de o viață, ce a parcurs toate nivelele ierarhiei judecătorești până la poziția de președinte al Tribunalului Municipiului București și înalta funcție de judecător al Curții Supreme de Justiție. De asemenea fostul parlamentar Corneliu Turianu în calitate de practician al dreptului, profesor universitar, conducător de doctorat, a susținut o enormă activitate științifică, didactică și publicistică. Mai supremă autoritate în temă nu cunoaștem.

Vă oferim în exclusivitate, la finalul replicii noastre, cu acordul său desigur, observațiile sale pe această temă, deoarece a urmărit tema, care chiar nu este una derizorie, colaterală, ci una de esență, fundamentală pentru întreaga societate, chiar și așa, prilejuită de un „scandal” despre Lustrație – sau mai degrabă de neînțelegerea ei.

Prima confuzie să zicem a reprezentantului viitorului PRU provine din necitirea textului de lege invocat chiar de el prin care Curtea Constituţională s-a pronunţat asupra aspectelor de neconstituţionalitate cuprinse în Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989. Judecătorii Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie au considerat ca neconstituţionale doar dispoziţiile art.1 lit. g) din Legea lustraţiei privind limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice pentru persoanele care au făcut parte din structurile de putere şi din aparatul represiv al regimului comunist în perioada 6 martie 1945 – 22 decembrie 1989.

Deci, să subliniez încă odată ce n-a citit președintele PRU, ori s-a făcut că nu pricepe din hotărârea CCR care se referă la: „limitarea temporară a accesului la unele funcţii şi demnităţi publice” a foştilor etc şamd.

Ca parlamentar măcar ar fi trebuit să cunoască ce s-a votat în Parlament şi ce a decis Curtea Constinutionala. De când este vreodată o poziţie oarecare într-un partid politic asimilata drept o „funcţie sau demnitate publică”? De când? De niciodată.

Un partid politic nu este statul sau instituţiile acestuia, nu este nici o companie privată sau multinaţională. Un partid este o formă a exercitării de către cetăţeni a dreptului de asociere consfințită prin Constituţia României din 1991, unde se arată în Articolul 37 (1) ca: “Cetăţenii se pot asocia liber în partide politice”.

Un partid se guvernează conform dreptului la libera asociere în baza unui contract care nu contravine normelor de drept, nu e ilicit și conform acordului parţilor nu e nimeni obligat să adere.

Nu este în niciun caz o restrângere în exercitarea drepturilor cetăţeneşti instituirea unor reguli interne de funcţionare în baza unor criterii adoptate de comun acord prin statut, câtă vreme sunt respectate prevederile legii, respectiv Legea nr. 14 din 2003, Legea partidelor politice.

Termenul de Lustrație, la origine, definea un ritual roman de purificare, de curățire. Termen folosit după prăbușirea regimurilor comuniste din 1989, drept un proces constând în „măsuri administrative de care uzează regimurile post-totalitare pentru a exclude din instituţiile publice pe acele persoane care au lucrat pentru sau au colaborat cu regimul comunist”.

Cu mulți ani în urmă, în timp ce fratele meu mai mic, Victor se afla la Washington, subscrisul Roncea senior, am fost invitat în Germania, ca reprezentant al Ligii Studenților, alături de Ticu Dumitrescu ca reprezentant al foștilor deținuți politici, să vedem cum realizează Comisia Gauck Lustrația, mai întâi de toate a celor din STASI, securitatea subordonată KGB. Ni s-aexplicat, cu Convenția Drepturilor Omului în mână ce trebuie făcut (și) în România fără a încălca vreun drept fundamental. Așa s-a născut proiectul de lege ce a dus la comicăria CNSAS, deoarece la noi lucrurile nu pot fi bine făcute, ca la ei, astfel s-a ajuns în final, ca după 21 de ani de vorbăraie pe tema așa zisului proces al comunismului, să nu poată fi adoptată măcar formal și simbolic o măsură legală de oprire a cotropirii pîrghiilor statului de către comuniști și urmașii lor. Nemții și-au făcut treaba, acolo la ei, pastorul Gauck este acum președintele Germaniei, românii au ales și ei un german de origine în fruntea țării, dar în rest totul diferă. Nici măcar la nivelul unui amărât de pseudo partid naționalist n-am reușit introducerea unei prevederi minimale cu privire la fostele cadre ale Sistemului.

N-am cerut nicăieri ceva ce aduce măcar pe departe cu definiția lustrației deoarece o prevedere statutară a unei organizații politice nu este o măsură administrativă iar partidul nu este o instituție de stat. Este o opțiune de bun simț restrângerea accesului vechilor comunişti şi securişti la conducerea unei organizaţii de tineri ai noii generaţii, mai ales acum în anul 2014, când milioane de români au cerut răspicat – și au votat apăsat – ca să nu mai fie comuniști sau urmași de-ai lor în fruntea Țării. Nimeni nu le-a interzis să fie membri de orice fel ai partidului dacă vor, ci doar să nu râvnească la butoanele şi pârghiile conducerii unei organizaţii de dreapta, ce se pretinde creştină, pro familie şi Biserică. Comuniştii urăsc Biserica, urăsc credinţa, urăsc familia, iubesc doar banul şi tot ce este drăcesc în general și sunt corifei ai inversiunii ca și Vadim Tudor, cunoscut drept Tribunul homosexualilor, după o hotărâre judiciară, chiar în opoziție cu subscrisul, cel care am probat această calitate aparte a șefului PRM.

Respingerea comunismului, de către o organizaţie ce se pretinde naţionalistă, ca PRU, deci opusă internaţionalismului, o formațiune ce susține că își asumă normalitatea, adică Patria și Neamul, este implicită. Respingerea calităţii de organ deconducere a vreunui fost organ de conducere din structurile represive comuniste nu este o discriminare şi nu aduce atingere niciunui drept constituţional. Dimpotrivă este o întărire a ordinii constituţionale.

Partidul comunist fiind un curent subversiv internaţionalist cu practici conspirative ce săpa la temelia statelor şi subjuga interesul naţional unui interes supranaţional ca şi masoneria este ab inițio un atentator la ordinea de drept constituţională.

Iar partidul comunist este de facto scos în afara legii în România, fie şi dacă avem în vedere crimele comise pe parcursul atâtor ani de dominaţie.

În opinia mea, şi mă număr printre cei care am luptat cu arma în mână în decembrie 1989, comunismul a fost condamnat în stradă, cu preţul sângelui. Şi mai apoi, încă odată, comunismul a fost condamnat în veșnicie, după ce în iunie 1990, din nou, s-a tras în noi, în tinerii anticomunişti ai Pieţei Universităţii, iar cei care au scăpat de glonț au fost martelaţi cu răngile şi calcaţi în picioare de către gibonii lui Ilici. Nici eu şi nici fratele meu nu ne considerăm victime, am făcut ce trebuia să facem, n-am plecat acasă în noaptea de 13 spre 14 iunie, nu am părăsit Piaţa Universităţii şi am votat prin vot deschis, democratic, sărămânem să luăm bătaie de la mineri. Am ştiut de la bun început că va fi un preţ, pentru tot ce am făcut împotriva Haitei lui Ilici, a kaghebiștilor săi, a reţelei kominterniste care a pus mâna pe putere, prin fraudă şi datorită suportului rusesc. După atâţia ani de la acele momente cumplite nu avem niciun motiv să ne dezicem, până la sfârşitul vieţii, de acel “ceva” pentru care am fost dispuşi să plătim cu o moarte.

Acel “ceva” era un lucru simplu, de bun simţ elementar. Noi am cerut doar atât – “fără comunişti, fără securişti în fruntea ţării!”. N-am cerut Nuremberg, n-am cerut spânzurarea nimănui. Noi am venit cu o floare ei cu bâte şi topoare.Comuniştii şi nomenclaturiştii kominterniști au rămas la putere şi rezultatelese văd. Dezmăţul corupţiei de azi aparţine neociocoimii roşii, comuniştilor şi urmaşilor lor.

Ceea ce am cerut să fie introdus în Statutul PRU, şi eu şi fratele meu, acele două rânduri, erau benefice partidului. Era o prevedere de salvgardare a valorilor organizației, căreia noi doi i-am oferit o doctrină și un program naționalist autentic, cu inspirația lui Iorga nu a lui Roller, elaborată de lideri ai Pieței Universității nu ai mizeriei care a fost PRM. Noi am sperat și ne-am dorit ca PRU să fie o formațiune ce putea da un semnal de însănătoşire a societăţii româneşti, o organizație ce ar fi putut reprezenta un model de generație. O generație tânără ce are ca scop protecția reperelor fundamentale ale națiunii, ale democrației și ale statului de drept nu doar prin vorbe găunoase ci prin fapte.

Citez paragraful incriminat, cerut de noi pentru a fi introdus în Statut: „din structurile executive și de conducere a PRU nu pot face parte persoane care au activat în structuri represive și de conducere ale Statului comunist (Securitate, Miliție, PCR) sau din alte structuri similare ale fostului Bloc sovietic.” Deja Bogdan Diaconu, mai fraged pe zona spațiului ex-sovietic apucase să se afișeze public pe direcția Chișinău cu un amploaiat al vechilor structuri kaghebiste, pe post de lider PRU pe Moldova. Deja la sediul partidului încă neînființat dădea târcoale un Ilie Neacșu, cel care a patronat o publicație încă mai abjectă decât latrinele media ale lui Vadim Tudor, numită la derută “Europa”, din arcul coodonat de Măgureanu. Deja pentru Iași era ventilat de Hogea numele unui Tompea, un personaj sinistru, pesedist de frunte, indexat pe vremuri alături de răposatul Radu Timofte, slugoiul servil al infractorului Vîntu, pus de acesta șef la SRI, pentru a mina din interior Statul. Deja la nivel local au început să se bobineze traseiști ai vechilor structuri, unii cu damf penal. Moştenitorii sistemului comunist se prezumă în mod logic că după ce o viață au servit fostul regim comunist au împărtăşit şi încă mai împărtăşesc valorile specifice acestuia. Moștenitorii cu pricina s-au amorezat brusc și misterios de PRU, partid de dreapta, nu se știe de ce.

I s-a explicat prieteneşte tânărului Diaconu că singura modalitate statutară de împiedicare a invaziei trolilor ăstora ai tenebrelor vechiului Regim este acea prevedere de Statut invocată. Și alți colegi au fost de aceeași opinie. S-a dovedit însă, într-un final, că nu Bogdan Diaconu conduce partidul ci un personaj cu adevărat conectat la rețeaua vechilor structuri, cel care a decis să oblitereze prevederea statutară introdusă, invocând… Tribunalul de la Nurenberg, legea discriminării, aspectul restrictiv antiuman etc şamd… mai lipsea să invoce Codul lui Hammurabi, Codul lui Oreste (scuze Oreste), Tablele lui Moise ori Decameronul lui Boccacio în apărarea săracilor securişti, kaghebiștişi nomeclaturiști ai PCR, expuși crudei persecuții politice de către PRU.

Când așezi la temelie o impostură, când minți oamenii încă înainte să te înființezi, tot prin fraudă, ca multe alte partide, când pretinzi că ești de dreapta dar ești ambidextru se cheamă că te aşezi clar împotriva şi a Legii şi a bunului simţ.

Dacă asta e aşa zisa noua generaţie politică a secolului 21, ne bucurăm maxim că nu facem parte din ea, preferăm să rămânem alături de vechii golani ai Pieţei Universităţii, vetuşti dar oneşti cu capetele sparte, cei cu „mai bine haimana decât trădător, mai bine mort decât comunist!”…

George Roncea

Victor Roncea”

Frații Victor și George Roncea

La această declarație publică primită la redacție a fost atașată și lămurirea profesorului universitar doctor Corneliu Turianu:

”Examinând sesizarea de neconstituţionalitate a Legii Lustraţiei, Curtea Constituţională a României a decis că „Lustraţia este permisă doar cu privire la acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Precizez de la bun început că, spre deosebire de Legea Lustraţiei, Legea pentru aprobarea Ordonanţei de urgenţă a Guvernului nr. 24/2008 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii reglementează un mecanism adecvat în scopul stabilirii desfăşurării unor activităţi concrete îndreptate împotriva drepturilor şi libertăţilor fundamentale.

Din acest punct de vedere, CNSAS este instituţia chemată a sesiza instanţa de contencios administrativ, competentă a se pronunţa cu privire la calitatea de colaborator sau lucrător a persoanei care a îndeplinit acte şi fapte „care au vizat îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului” (colaborator) ori „a desfăşurat activităţi prin care a suprimat sau a îngrădit drepturi şi libertăţi fundamentale ale omului” (lucrător).

Aşa fiind, consider că în statutul unui partid se poate preciza – fără temerea că s- ar încălca vreun principiu constituţional – că „din structurile executive şi de conducere ale partidului nu pot face parte acele persoane care au luat parte efectiv, împreună cu organizaţii ale statului, la grave încălcări ale drepturilor şi libertăţilor omului”.

Cu stimă,

Prof.Univ. Dr. Corneliu Turianu” Sursa: FrontPress.ro

Prof.Corneliu Turianu