De câte ori a fost “patriotul” Corneliu Vadim Tudor în Covasna și Harghita?

0 753


vadim prm

Am ezitat foarte mult timp să fac publică opinia mea cu privire la cel care este perceput ca lider al naționalistilor români, tribunul Corneliu Vadim Tudor. Asta pentru că am fost sfătuit să nu mă bag în troaca porcului pentru că mă voi murdări. Din păcate însă cred că a venit momentul să-mi exprim public opinia pe acest subiect. Asta și pentru că, la rândul meu, sunt perceput ca un jurnalist naționalist, deseori catalogat ca fiind vadimist.

De când a apărut Vadim pe scena politică românească toți cei care îndrăznesc să fie patrioți sunt catalogați ca ”vadimiști”. Vrei ca și românii din Covasna să fie respectați? Ești ”vadimist”! Vrei să promovezi tradițiile și istoria românilor? Ești automat catalogat ca membru al Partidului Româna Mare și ”vadimist”. Unii membri ai societății civile din Sfântu Gheorghe mi-au povestit cum în anii 90 de fiecare dată când erau prin țară și povesteau despre abuzurile administrației publice locale controlate de extemiștii moderați din UDMR erau întrebați dacă sunt membri ai partidului România Mare. Evident, nu erau.

În 25 de ani de politică, Corneliu Vadim Tudor și-a bătut joc de noțiunile de patriotism și naționalism. A flegmat unde a lins după care a lins unde a flegmat (vezi cazul Becali, cazul Victor Ponta), a răcnit, a amenințat, dar nu a făcut niciodată nimic concret. În ciuda faptului că a fost membru în Parlamentul României mai multe mandate (vreo trei dacă nu mă înșel, a fost chiar și vicepreședinte de Senat) și în Parlamentul European (cinci ani!) Corneliu Vadim Tudor nu a făcut nimic concret pentru a-și manifesta patriotismul și naționalismul. Da, sigur, a scris cărți. Dar personajul a fost parlamentar, a avut acces la informații, funcții și fonduri. A controlat un partid care a avut zeci de parlamentari (foarte mulți dintre ei securiști cu acte în regulă). Românii din Covasna și Harghita nu s-au ales cu mare lucru de pe urma prezenței PRM pe scena politică (sau poate chiar cu nimic!). Atât de lipsit de caracter este acest personaj sinistru încât nu a ezitat să se alieze chiar și cu UDMR, sprijinindu-l pe Victor Ponta în turul al doilea al prezidențialelor. Același Victor Ponta care a adus UDMR la guvernare după ce formațiunea extremiștilor moderați sprijinise toxicele guverne Emil Boc.

Întrebați-l pe Corneliu Vadim Tudor de câte ori a fost la Sfântu Gheorghe sau la Miercurea Ciuc să vobească cu românii de acolo? Sau la Toplița? Sau la Baraolt? Întrebați-l pe ”naționalistul” Corneliu Vadim Tudor câte legi a inițiat PRM (nu am pretenția să fi aprobat vreuna pentru că, nu-i așa, PRM nu a avut niciodată majoritate în Parlament) pentru a-i ajuta pe românii Covasna și Harghita? Sau pe românii din Ungaria sau Timoc? Să ne zică tribunul Corneliu Vadim Tudor câte interpelări a depus în Parlament pentru a atrage atenția asupra situației românilor din Covasna și Harghita? Sau pentru ca legile și Constituția României să fie respectate? Întrebați-l pe Vadim câți bani a donat asociațiilor de români din Covasna și Harghita? Sau câte parohii ortodoxe din Covasna și Harghita unde numărul românilor este redus a vizitat sau a ajutat? Să ne zică tribunul câte proteste a organizat pentru a ajuta ca situația românilor supuși deznaționalizării de către UDMR să fie auzită în țară?

Ca simplu cetățean am deja mai multe procese câștigate împotriva administrației controlate de extremiștii moderați de la UDMR decât are Vadim Tudor apariții la TV. În timp ce Vadim Tudor urlă ca un nebun la TV împotriva maghiarilor, eu câștig procese în instanțe împotriva CNCD și arăt cu documente cum sunt epurați etnic românii din Covasna și Harghita. Ca simplu cetățean am mai multe sesizări și petiții decât a avut sau va avea vreodată Corneliu Vadim Tudor interpelări în Parlamentul României. În timp ce Vadim urlă la TV, eu mă lupt singur să aplic legea. Și de foarte multe ori reușesc!

Dacă patriotismul și naționalismul înseamnă să răcnești ca un nebun la TV împotriva maghiarilor și evreilor (și mai nou să-i blamezi pe sași) atunci da, Vadim e un patriot și un naționalist. Din păcate însă, Corneliu Vadim Tudor a fost, este și va fi un simplu personaj sinistru de care clasa politică de după 1989 a avut nevoie pentru a balansa retorica naționalist-șovină a extremiștilor moderați de la UDMR și pentru ca ceilalți (PSD, PNL, PD, PNȚ etc.) să pară europeni și moderați. Din păcate însă, Corneliu Vadim Tudor a fost toxic pentru noțiunile de patriot și naționalist. Noțiuni cu care Vadim Tudor nu are absolut nimic în comun.

Nu rămâne mare lucru în urma carierei politicea tribunului. Rămâne însă sentimentul că a fi patriot este ceva urât, blamabil. Și asta pentru că ”patriotul” Corneliu Vadim Tudor a dus în derizoriu noțiunea de patriotism. A confiscat această noțiune de parcă ar fi moștenit-o și și-a bătut joc de ea. Din fericire însă, există deja un nou val de tineri care promovează patriotismul așa cum merită să fie promovat. De Dan Tanasa

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php