Mircea Vulcănescu – ”omul de o blândețe deosebită și de o omenie îngerească”

0 113

Într-o zi după-masă, între cei cu pachete [de alimente n.n] a fost și Mircea Vulcănescu. Deținuții trebuiau descuiați să meargă să-și ia pachetele. Gardianul de pe crucea celularului întrebă pe un altul:

– Care Vulcănescu? Răspunsul:

– Criminalul!

După ce și-a luat pachetul, domnul Mircea Vulcănescu mă chemă să gust ceva din pachet și-mi spuse:

– Ai auzit cum m-a strigat? ”Criminalul”.

Omul de o blândețe deosebită și de o omenie îngerească era numit criminal, desigur, după cum era calificat prin sentintă: ”criminal de război”. În ce situație ingrată ne găseam amândoi și mai toți deținuții politici de la Aiud și din alte locuri din țară. (…)

***

Între altele am aflat ce s-a întâmplat cu Mircea Vulcănescu, acest om excepțional și întru totul superior, filosof, literat, chimist, matematician, sociolog. Dar calitățile lui de inimă întreceau marile lui calități intelectuale. Am uitat să spun că, după marea foame din 1949-1950, numai pot preciza când, l-am mai întâlnit pe acest nobil om, el mi-a spus așa:

„Iată ce-a mai fost cu mine, după ce ne-am despărțit. Am fost băgat într-o anchetă. Mi-au cerut să spun niste lucruri grave împotriva unor cunoscuți ce avuseseră posturi importante. Eu le-am spus: Nu pot da ce cereți dumneavoastră. Eu am fost profesor; pe studentți mei i-am învățat să fie cinstiți si să spună totdeauna adevărul. Şi eu în viață am fost cinstit. Cum aș putea acum să mă port altfel? Atunci m-au supus la niște constrângeri atât de grele, cu foamea și cu lipsa căldurii, încât m-am îmbolnăvit de tuberculoză.

Am scăpat curat din aceste încercări, dar bolnav. Apoi mi-am revenit. M-au ajutat legionarii cu ce au putut din hrana lor. Sunt bucuros că ne revedem și-ți pot spune aceste lucruri.”

După aceasta ne-am despărțit. La despărtire eram emoționat și cu lacrimi. Iată deci ce am aflat că s-a întâmplat cu Mircea Vulcănescu după aceea. El și cu profesorul universitar Nicolae Mărgineanu țineau la Jilava unele expuneri, un fel de conferințe științifice, literare, istorice, dar fără vreun caracter politic, căci acestea erau interzise. Directorul temniței era un turc, Maromet, om foarte crud. Acesta l-a prins pe Mircea Vulcănescu ținând astfel de conferințe.

Maromet i-a luat pe toți din cameră, i-a dezbrăcat și i-a dus în niște camere foarte reci. Acolo au început să înghețe. Un student n-a mai putut sta în picioare și s-a lăsat jos, pe ciment, pe spinare. Atunci Mircea Vulcănescu a spus:

– Nu! Nu trebuie să mori, ești tânăr. Şi s-a întins el pe ciment și l-a luat pe student pe pieptul său până când Maromet i-a deschis și i-a dus să se îmbrace.

Dar în urma acestei întâmplări Mircea Vulcănescu s-a îmbolnăvit de tuberculoză și a murit. După câte știu, Mircea Vulcănescu pe când murea își termina pedeapsa sau mai avea doar un an. Deci, când zorii libertății se iveau, atunci Mircea Vulcănescu a acceptat marele sacrificiu al primirii studentului pe pieptul său – lucru ce a dus apoi la boala și moartea sa. Mă întreb câți din oameni ar putea face o astfel de jertfă pentru fratele lor? Şi Mircea Vulcănescu era născut în anul 1903, deci nu era un om care să spună: Mi-am trăit traiul, pot să mor.

Ştirea morții lui m-a impresionat. A fost mare în viață; a fost și mai mare în moartea lui. Iată o moarte de adevărat filosof.

Experiența de temniță l-a îmbogățit pe Mircea Vulcănescu. Dar eu nu știu nimic din gândurile lui din timpul din urmă. Era un filosof creștin. El mi-a atras atenția asupra Acatistului Maicii Domnului la locul unde zice: „Bucură-te baie care speli conștiința” (icosul al XI-lea) si în alt loc: „Bucură-te baie care speli mintea mea cea întinată”. Deci trebuie spălată si mintea noastră cea întinată. Spălarea se face prin rugăciune și prin Sfintele Taine. Prin golirea minții de cuvintele, gândurile și imaginile necurate și umplerea ei cu ideile, cuvintele, imaginile sfinte ale lui Hristos, cu tot duhul lui Hristos și al Maicii Domnului. Vor trebui căutați cei mai tineri ce erau cu Mircea Vulcănescu în cei doi-trei ani din urmă ai vieții lui spre a afla dacă nu au păstrat ceva din gândurile lui ultime. Acestea vor trebui adunate si adăugate la cele ce se cunosc ca să se poată alcătui chipul adevărat al omului ales și filosofului Mircea Vulcănescu.

(Pr. Nicolae Grebenea – Amintiri din întuneric) via Fericiti cei Prigoniti

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php