Biserica Domnească din Bucureşti, la 455 de ani

0 111

În centrul Capitalei, lângă ruinele vechii curţi domneşti a voievozilor munteni, se află cea mai veche biserică din Bucureşti, o capodoperă arhitecturală plină de istorie, al cărei trecut se leagă de însăşi evoluţia Bucureştiului. Anul acesta, când Târgul lui Bucur sărbătoreşte 555 de ani de la prima atestare documentară, biserica domnească sărbătoreşte 455 de ani de la zidire.

Istoria acestei biserici este fascinantă. Aici a fost locul în care mulţi domni ai Ţării Româneşti şi-au plecat genunchii şi au cerut îndrumare când aveau de luat decizii grele, aici au cerut sfat de la duhovnicii şi slujitorii sfântului locaş şi aici au fost făcute jurăminţi de apărare a credinţei şi a fruntariilor ţării.

Şi puţini dintre cei care îi trec pragul ştiu că acelaşi prag a fost călcat cu secole în urmă de domnii Ţării Româneşti, de familiile domneşti, că aici au fost încoronaţi voievozii munteni sau că aici au fost depuşi pentru luarea de rămas-bun atunci când plecau spre veşnicie.

Aici s-au rugat Sfântul Constantin Brâncoveanu, Mihai Viteazul, Matei Basarab, Şerban Cantacuzino şi alţi iluştri domnitori.

Potrivit istoricilor Panait I. Panait şi D. Almaş, „Mulţi dintre domnii ţării, până la Gheorghe Bibescu, au primit ungerea în scaunul bătrânilor Basarabi în acest locaş. Fiind biserica principală a Curţii, aici erau primiţi marii prelaţi ai Ortodoxiei răsăritene, unii din solii popoarelor şi statelor vecine“.

Istoria slujirii în acest loc binecuvântat este mult mai veche, au existat cu siguranţă şi alte biserici înaintea celei de astăzi, pentru că existenţa unui Altar de rugăciune era firească într-o reşedinţă domnească, însă despre actuala biserică ştim cu siguranţă că împlineşte 455 de ani, izvoarele istorice arătându-ne acest lucru. Primul dintre ele este pisania sfântului locaş pusă de Ştefan Cantacuzino deasupra uşii de la intrare, pisanie ce a înlocuit-o pe cea veche de secol XVI. În aceasta se spune: „Această sfântă şi dumnezeiască beserică, unde se cinsteşte hramul Blagoveştenia (Buna Vestire) preaslăvitei Născătoarii de Dumnezeu şi pururea Fecioarii Mariei, din temelia ei iastă zidită de bătrânul Mircea Vodă şi în urmă cu fiiu-său, Pătraşcu Vodă cu Radu şi Mircea cel Tânăr, o au înfrumuseţat şi o au zugrăvit“.

Având în vedere că Mircea Vodă a murit în 1559, în luna septembrie, şi că a fost înmormântat aici, este clar că biserica era deja construită. Nu era pictată, acest lucru fiind făcut ulterior de fiul său, Petru cel Tânăr.

Cronica ţării – redactată la mijlocul sec. al XVII-lea pe baza unor însemnări mai vechi – afirmă şi ea că Mircea Ciobanul a făcut „biserica cea domnească din Bucureşti“, unde a fost îngropat la 21 septembrie, dată acceptată în general pentru terminarea construcţiei locaşului.

După construirea ei, noua curte domnească a devenit centrul economic al oraşului: pe lângă ea trecea Uliţa Mare (menţionată la 24 iulie 1587); în jurul şi în apropierea ei s-au aşezat meşteşugarii şi negustorii din Capitală; uliţele unde s-au stabilit aceştia – numite mai târziu Blănari, Şelari, Mămulari, Boiangii, Bărbieri, Lipscani etc. – se găseau în preajma Curţii Domneşti; tot lângă curtea domnească exista şi „pazarul“ (piaţa) oraşului, amintit prima oară la 13 mai 1563, în acelaşi document cu biserica domnească.

Numeroase încercări de-a lungul istoriei

Istoria sfântului locaş, însă, la fel ca a multor alte clădiri din Bucureşti, nu a fost una lipsită de evenimente mai puţin plăcute. La puţin timp după ce a fost zidită şi pictată, biserica a cunoscut o grea cumpănă în vremea domniei lui Mihai Viteazul, când oştile lui Sinan Paşa au pârjolit Bucureştiul. Apoi a fost prădată de turci şi tătari, dar şi afectată de numeroasele incendii care s-au abătut asupra Curţii Domneşti.

De fiecare dată, prin daniile domnitorilor care se îndreptau spre biserică suficient de des, a fost restaurată.

O intervenţie majoră în ceea ce priveşte înfăţişarea s-a produs în secolul al XVIII-lea, când Constantin Mavrocordat a poruncit adăugarea a două paraclise ce comunicau cu biserica mare prin intermediul unor arcade mari. După incendiul din 1847, cele două capele au fost demolate.

După desfiinţarea reşedinţei domneşti şi mutarea ei în noua curte de lângă Mănăstirea Mihai Vodă, în vremea domniei lui Alexandru Ipsilanti, Biserica Domnească a rămas singura clădire din complexul de construcţii de la Curtea Veche.

Lucrările executate după incendiul din 1847 au schimbat aspectul exterior al monumentului, devenit neogotic, stil la modă pentru acea vreme, promovat de arhitecţii germani şi austrieci. S-a făcut o nouă turlă de zid, s-a adăugat un mic pridvor în faţa intrării, ferestrele au fost mult mărite, au fost micşorate proscomidiarul şi diaconiconul.

Întrucât fresca din 1715 era în bună parte distrusă de incendiu, s-a hotărât pictarea din nou a bisericii, operaţie pentru care a fost angajat profesorul C. Lecca cu suma de 600 de galbeni. Biserica şi-a păstrat aspectul neogotic până la începutul secolului nostru, când şi-a recăpătat treptat frumoasa înfăţişare de odinioară.

O restaurare supravegheată de Nicolae Iorga

O restaurare majoră a bisericii a fost începută în 1914 de arhitectul Gh. Lupu, ocazie cu care a fost demolată turla adăugată în secolul al XIX-lea.

O altă restaurare a fost executată între anii 1928 şi 1935 de arhitectul Horia Teodora, care a redus planul iniţial, a subliniat mai pregnant elementele decorative şi a marcat eşantioanele picturii vechi.

Aceste lucrări de restaurare – supravegheate de ilustrul istoric Nicolae Iorga – au avut marele merit de a fi redat monumentului aproape întru totul înfăţişarea şi strălucirea de la început.

După cutremurul din 1977, biserica a fost reparată din nou. S-au consolidat turla şi clopotniţa, s-a reînnoit în parte portalul şi s-au schimbat treptele de la intrare. La interior, a fost restaurată pictura din 1852 a lui C. Lecca de către pictoriţa Virginia Videa.

Reînnoire în zilele noastre

În zilele noastre, mai precis în 2007, a fost restaurată pictura bisericii, iar un an mai târziu a fost reînnoită catapeteasma. În 2009, locaşul de cult a fost dotat cu mobilier nou şi s-a realizat Muzeul parohial – primul din Bucureşti -, sfinţit de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel la 2 februarie 2010. În anul 2009, la sărbătoarea Sfântului Antonie cel Mare, la 17 ianuarie, au fost marcaţi cei 450 de ani de existenţă ai sfântului locaş prin lansarea unui volum aniversar.

În cursul anului 2010 şi la începutul anului 2011 s-a realizat lucrarea de refacere exterioară a bisericii şi au început ample lucrări de consolidare şi refacere a clopotniţei, anexelor ei, dar şi refacerea exterioară a Muzeului parohial. Slujba de sfinţire a fost săvârşită la 16 iunie 2013 de Preafericitul Părinte Patriarh Daniel.

Şi astăzi, pragul sfintei biserici este trecut cu evlavie de numeroşi credincioşi care vin să se închine Maicii Domnului şi Sfântului Antonie, cerând ajutor, milă şi iertare de păcate. Locul deosebit pe care este aşezat sfântul locaş, frumuseţea din jur şi atmosfera de epocă ce o înconjoară fac din Biserica Domnească un loc râvnit de mulţi credincioşi aflaţi în căutarea liniştii sufleteşti.

de Silviu Dascălu Ziarul Lumina

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php