SANZIENELE sau Dragaica. Straveche sarbatoare romaneasca a iubirii si fertilitatii, urmata de o noapte magica.

1 117

sanziene_001-2sanziene_001-2Obiceiurile legate de Sanziene se pierd in negura timpurilor.

sanziene-mediafax-foto-catalina-constantinSunt datini autohtone, al caror nume originar dac s-a pierdut. S-a pastrat cel roman Sanziana, de la Sancta Diana (care circula si azi in Ardeal) si cel slav Dragaica (care a venit mai tarziu si care circula in Muntenia si Oltenia).

Sanzienele ies la dans si cine le vede ramane mut

Sanzienele sau Dragaica, cum mai este denumita in popor, (sarbatorite pe 24 iunie, de ziua nasterii lui Ioan Botezatorul) este o sarbatoare in care se celebreaza dragostea si fertilitatea, se culeg plante de leac si pentru descantece.

In noaptea magica de Sanziene (23-24 iunie) se spune ca ielele ies la dans, in padure, iar cine le vede ramane mut sau innebuneste.

Cine vede ielele dansand in padure ramane mut

10304701_686886061346438_1264846235127384768_nIelele sunt niste fecioare cu mare putere de seductie si outeri magice. Se crede ca locuiesc in vazduh, in paduri sau in pesteri, pe maluri de ape sau la raspantii si apar noaptea la lumina lunii, rotindu-se in hora, in locuri retrase, dansand goale, cu parul despletit si clopotei la picioare. Se spune ca locul pe care au dansat fetele ramane ca ars de foc, si nimic nu mai creste pe acel loc.

Sanzienele sunt niste zane foarte frumoase, care traiesc prin paduri sau pe campii, se prind in hora si dau puteri magice plantelor.

Sanzienele sunt plante cu puteri magice

Daca sunt sarbatorite cum se cuvine, ele fac culturile sa rodeasca, dau prunci sanatosi femeilor casatorite, inmultesc pasarile si animalele si tamaduiesc bolnavii. In schimb, daca oamenii nu le sarbatoresc cum se cuvine, ele se supara si devin asemenea zanelor rele cunoscute in popor drept iele sau rusalii.

Sanzienele sunt plante cu flori galbene-aurii si placut mirositoare.

sanziene_001-2Cresc prin livezi, pasuni, margini de paduri si poienite. Insotite de muzica si chiuiturile flacailor, fetele aduna „florile de Sanziene” sau „iarba Sfantului Ion” in buchete, fac colane si impletesc cununi circulare si cruciforme sau le strang in buchetele. Aceste coronite si buchete sunt aduse in sat, unde sunt asezate pe porti, usi, ferestre, pe suri, pe stupi si chiar in straturile de legume, in credinta ca ele vor ocroti casa si gospodaria de puterea fortelor malefice, aducand totodata noroc, sanatate si belsug oamenilor, animalelor si semanaturilor (vor inflori ca Sanzienele).

Aflarea ursitului

Sanzienele erau socotite uneori de tinerele fete si un mijloc de a-ti afla ursitul, cat si timpul cand se vor marita.

Cununile barbatilor, impletite in forma de cruce, iar cele ale fetelor in forma de cerc, sunt aruncate pe casa. Daca jerbele se opresc pe acoperis, e semn de nunta, iar daca nu, ursitul sau ursita mai trebuie asteptati.

Fetele isi pun flori de Sanziene neimpletite sub capatai. In acea noapte, ele isi vor visa ursitul. Daca va fi purtata in par sau in san de fecioare sau tinere neveste, acestea vor deveni atragatoare si dragastoase. Inainte de rasaritul Soarelui, fetele si flacaii se apropie de ocolul vitelor. Cununile sunt aruncate in coarnele vitelor. Daca gingasa coronita se opreste in cornul unei vite tinere, fata se va marita dupa un tanar, iar daca se opreste in cornul vitei batrane, ursitul va fi om in varsta.

Traditia mai spune ca atunci cand doi tineri se iubesc si vor sa nu se mai desparta in veci, trebuie sa faca baie-n mare, in aceasta noapte, chiar si cateva clipe, si pot fi siguri ca dragostea lor ii va lega toata viata.

Data de desfasurare a Dragaicei (jocul este atestat in sudul si estul tarii unde Sanzienele se numesc Dragaice) este fixa, 24 iunie, in imediata apropiere a solstitiului de vara, cand, dupa credinta populara, soarele joaca de bucurie in momentul rasaritului.

De la preotesele romane ne-au ramas sarbatorile agrare, de solstitiu, si credintele legate de plantele numite sanziene, cu care isi impodobeau templele sau le foloseau in ritualurile pentru dragoste. Caci aduceau prosperitate in camp, in casa sau omului ce le purta; exact aceelasi credinte le-am preluat si noi. Biserica crestina le-a combatut, fiind pagane, dar apoi le-a acceptat (oamenii nu renuntau nici la sarbatoare, nici la magiile care o insoteau) si le-a mutat in ziua de 24, pentru a o asocia Sfantului Ioan Botezatorul.

ÎNFIINŢAREA LEGIUNII ARHANGHELUL MIHAIL

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Zelea Codreanu

– See more at: http://roncea.ro/2011/06/24/un-moment-istoric-24-iunie-1927-sf-ion-botezatorul-ora-zece-seara-se-infiinteaza-legiunea-arhanghelului-mihail/#sthash.nhrJSSpV.dpuf

 

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Zelea Codreanu

– See more at: http://roncea.ro/2011/06/24/un-moment-istoric-24-iunie-1927-sf-ion-botezatorul-ora-zece-seara-se-infiinteaza-legiunea-arhanghelului-mihail/#sthash.nhrJSSpV.dpuf

“In fata situatiei de mai sus, m-am hotarat sa nu merg nici cu o tabara, nici cu cealalta. Nici sa ma resemnez, ci sa incep organizarea tineretului pe raspunderea mea, dupa sufletul si capul meu si sa continui lupta, iar nu sa capitulez. In mijlocul acestor framantari si ceasuri de rascruce ne-am adus aminte de icoana care ne-a ocrotit in inchisoarea Vacaresti. Ne-am hotarat sa strangem randurile si sa continuam lupta sub protectia aceleiasi Sfinte Icoane. In acest scop, ea a fost adusa la caminul nostru din Iasi, din altarul bisericii Sfantul Spiridon, unde o lasasem cu trei ani in urma. La aceste ganduri, grupul “Vacaresti” s-a alaturat imediat. Peste cateva zile am convocat la Iasi, pentru Vineri, 24 Iunie 1927, ora zece, in camera mea din str. Florilor No. 20, pe Vacaresteni si pe putinii studenti care mai ramasesera legati de noi. Intr-o condica, cu cateva minute inainte, scrisesem urmatorul ordin de zi, numerorat cu No. 1:

“Astazi, Vineri, 24 Iunie 1927 (Sf. Ion Botezatorul), ora zece seara, se infiinteaza: Legiunea Arhanghelului Mihail, sub conducerea mea. Sa vina in aceste randuri cel ce crede nelimitat. Sa ramana in afara cel ce are indoieli. Fixez ca sef al garzii de la Icoana pe Radu Mironovici”.

Aceasta prima sedinta a durat un minut, adica atat cat am citit ordinul de mai sus, dupa care cei prezenti s-au retras, ramanand ca sa cugete daca se simt destul de hotarati si tari sufleteste, pentru a pasi intr-o asemenea organizatie unde nu era nici un program, singurul program fiind viata mea de lupte de pana atunci si a camarazilor din inchisoare. Chiar si pentru cei din grupul “Vacaresti” am lasat timp de gandire si de cercetare a constiintei lor, pentru a vedea daca nu au vreo indoiala sau rezerva deoarece pasind aici vor trebui toata viata lor sa mearga inainte fara nici o sovaire.

Intima noastra stare sufleteasca din care s-a nascut Legiunea a fost aceasta: nu ne intereseaza daca vom birui, daca vom cadea infranti sau daca vom muri. Scopul nostru este altul: de a merge inainte, uniti. Mergand impreuna, uniti, cu Dumnezeu inainte si cu dreptatea neamului romanesc, orice soarta ne-ar fi daruita, infrangerea sau moartea, ea va fi binecuvantata si va da roade pentru neamul nostru. Sunt infrangeri si sunt morti care trezesc un neam la viata, dupa cum sunt si biruinte dintre acelea care-l adorm, spunea profesorul Iorga, odata. Ne-am strans si mai mult in jurul icoanei.

Si cu cat greutatile ne vor asalta si loviturile vor curge mai grele peste noi, cu atat vom sta mai mult sub scutul Arhanghelului Mihail si la umbra sabiei lui. El nu mai era pentru noi o fotografie pe o icoana, ci il simteam viu. Acolo la icoana, faceam de garda cu schimbul, zi si noapte, cu candela aprinsa.”

Corneliu Zelea Codreanu, „Pentru legionari”, Ed. Vestemean, Sibiu, 1936

Revista Sânziana… şi un proiect mai recent

In toamna anului 1940, un grup de tineri tipografi bucuresteni realizau, in cladirea tipografiei Capitala, de pe strada Sarindar, formatul tehnic al revistei literare „Sanziana”. Infiintata in 1937 si condusa cu pasiune de profesorul si scriitorul Constantin Gane, autor, printre alte lucrari, si al monumentalei opere in 3 volume „Trecute vieti de doamne si domnite”, „Sanziana” a reprezentat in epoca o publicatie culturala prestigioasa, care s-a bucurat de colaborarea permanenta a unor condeie marca din epoca, precum Mircea Eliade, Aron Cotrus, Radu Gyr, Mihail Polihroniade, Cezar Flamura (Vasile Blanaru), Valeriu Cardu s.a..

In cate o pauza de lucru, tinerii tipografi ascultau cate o cuvantare ad-hoc a profesorului Costica Gane, vorbe inaltatoare despre notiuni sfinte precum Dumnezeu, Tara, Neam, Mama, Familie.

Valtoarea vremurilor a trecut peste toti, cu restristile si nenorocirile acelui veac de foc si sange.

In ciuda varstei inaintate, consecvent convingerilor sale, profesorul Gane avea sa ia drumul muntilor cu arma in mana, alaturandu-se acelui fenomen al Demnitatii romanesti care a fost Rezistenta armata anticomunista. Astfel, prin 1946, il gasim la poalele Muntilor Fagarasului, in preajma Manastirii Sambata de Sus, intr-un grup de rezistenta, pentru ca mai tarziu sa cada in mainile Securitatii in cadrul luptelor de la manastirea Arnota. In inchisorile comuniste s-a remarcat printr-o tinuta morala exemplara.

Bunicul imi povestea toate acestea in taina infiorata a unei seri de Gerar, cand amintirile tainute pret de jumatate de secol fusesera scoase din lanturile tacerii, asa precum tara intreaga se trezea din lanturile robiei de o jumatate de secol. Asa am aflat si eu povestea “Sanzienei” de la cumpana veacului XX.

Bunicul meu, unul din acei tineri tipografi bucuresteni avea sa afle, dupa 1990, ca profesorul Constantin Gane se stinsese in 1962, in temnita Aiudului, in urma bolilor grave acumulate in urma conditiilor inumane de detentie.

De aici a incoltit, in alte nopti, tarzii, de Ciresar, ideea reinvierii acestui demers cultural:

Sanziana.

Editura Sanziana
http://sanziana2007.blogspot.com/

1 Comment
  1. […] În ciuda vârstei înaintate, consecvent convingerilor sale, profesorul Gane avea să ia drumul munţilor cu arma în mână, alaturându-se acelui fenomen al Demnităţii româneşti care a fost Rezistenţa armată anticomunistă. Astfel, prin 1946, îl gasim la poalele Munţilor Făgăraşului, în preajma Mănăstirii Sâmbătă de Sus, într-un grup de rezistenţă, pentru ca mai târziu să cadă în mâinile Securităţii în cadrul luptelor de la mănăstirea Arnota. în închisorile comuniste s-a remarcat printr-o ţinută morală exemplară. Buciumul […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php