Ziua Familiei Române

1 387

 

Într-o lume în care valorile tradiţionale şi familia formată dintre un bărbat şi o femeie sunt atacate din toate părţile de stiluri de viaţă “alternative”, a venit momentul unei reîntoarceri la repere. Mai ales că astăzi este marcată “Ziua Familiei Române”, care ar trebui considerate celula de bază a societăţii şi apreciate şi sprijinite ca atare de către autorităţile statului.

“Ziua Familiei Române” este marcată teoretic în 15 mai începând din anul 1994 (Anul internaţional al familiei), printr-o hotărâre a Guvernului, la propunerea Institutului Român pentru Drepturile Omului (IRDO), la aceeaşi dată cu “Ziua Internaţională a Familiilor”, marcată de ONU. Deasemenea, Biserica Ortodoxă Română marchează “Ziua naţională a familiei” în duminica cea mai apropiată de data de 15 mai. 

Din păcate, în realitate, această zi trece neobservată, instituţiile statului fiind preocupate de cu totul altceva decât de promovarea familiei, cadrul ideal pentru creşterea şi formarea copiilor, ca soluţie naturală la  criza morală şi demografică care ameninţă însăşi existenţa fizică a naţiunii române. Sursa: FrontPress.ro

1 Comment
  1. Vasile says

    Nici o problema……Sarbatorim cu mare fast ziua travestitilor…….ziua familiei nu are nici relevanta nici importanta. Familia, se pare ca intr-un viitor nu prea indepartat va avea un singur rol: sa asigure copii cuplurilor de homosexuali si lesbiene. Nu asta promoveaza societatea occidentala intr-un mod chiar agresiv ?? Nu asa ceva isi doresc masonii ?? Am ajuns sa traim vremurile in care anormalul este normal si nefirecul este firesc…. Toate se petrec NUMAI cu voia Domnului si NUMAI cat permite el. Nu ne ramane decat sa ne rugam sa ne ierte pacatele….

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php