Gavrila-Ogoranu, voievodul rezistentei anticomuniste

0 63

România nepasatoare si-a mai îngropat un simbol: Ion Gavrila – Ogoranu. Unul dintre ultimii sefi de grupuri de luptatori anticomunisti din munti a murit pe 1 mai, la ora 21.00, în casa lui din Galtiu – Alba, dupa mai multe luni de grea suferinta. Avea 83 de ani.

 

Ion Gavrila a fost cosmarul Securitatii pentru aproape 30 de ani. Student la Agronomie în Cluj si la Stiinte Economice în Brasov, Gavrila s-a aruncat în lupta anticomunista înca din 1946. A fost unul dintre liderii grevei studentesti de la Cluj, din 1946, apoi a lucrat la constituirea unor nuclee de rezistenta împotriva regimului de ocupatie sovietica.

Înainte de a-si lua licenta în Agronomie, în primavara lui 1948, cînd au început marile arestari, Gavrila s-a refugiat în Muntii Fagarasului, împreuna cu alti cîtiva camarazi din organizatia „Fratia de Cruce”, din care a facut parte. Ei au constituit „Grupul Carpatin de Rezistenta Nationala Armata”, condus de Gavrila – om cu experienta razboiului, în care participase în 1944 ca voluntar.

Grupul Gavrila, care nu a numarat niciodata mai mult de 30 de barbati, a avut zeci de lupte cu trupele de Securitate pîna în 1955, cînd a fost lichidat. Dupa cum o arata documentele Securitatii, împotriva „bandei Gavrila” au fost declansate peste 100 de atacuri. Soldatii Securitatii nu au dat însa piept cu „partizanii” de fiecare data, caci acestia reuseau sa se retraga din zona la timp.

 

Condamnat la moarte

În 1951, Tribunalul Militar din orasul Stalin (Brasov) l-a condamnat la moarte pe Ion Gavrila în lipsa.

„Asteptam sa vina americanii, sa înceapa un razboi pentru eliberarea tarilor din sfera de influenta sovietica. Rostul nostru era sa sprijinim ofensiva americana din interior”, ne-a povestit, în urma cu cîtava vreme, Ion Gavrila.

Americanii n-au venit, iar grupul lui Gavrila a fost distrus: unii dintre membri au fost ucisi în lupta, altii au fost prinsi si condamnati la moarte. Gavrila a scapat miraculos, iar, în 1956, a coborît din munti si s-a ascuns în Galtiu – Alba, la vaduva unui fost coleg de liceu, Ana Sabadus. S-au casatorit în secret. Securitatea l-a prins abia în 1976, în urma unei tradari, pe cînd se afla la Cluj.

 

Eliberat de Nixon

Anchetat 6 luni de Securitate, Gavrila a fost eliberat la interventia presedintelui american Richard Nixon, beneficiind si de prescrierea faptelor sale. Pus în libertate, Gavrila a fost în continuare urmarit de Securitate pîna la caderea lui Ceausescu. A lucrat ca muncitor si apoi tehnician la IAS Miercurea Sibiului pîna la pensionare.

Gavrila a participat la revolutia din decembrie 1989, dar nu a solicitat certificat de revolutionar, pentru ca nu a vrut vreun avantaj din asta.

 

Datoria de a marturisi

Dupa 1989, Ion Gavrila s-a dedicat „datoriei de a marturisi despre raul comunist”. A înfiintat si condus Fundatia „Luptatorii din Rezistenta Armata Anticomunista din România”, a facut parte din Academia Civica, AFDPR si din Partidul „Pentru Patrie” – al carui presedinte a fost ales în noiembrie anul trecut.

Ion Gavrila – Ogoranu si-a scris povestea vietii în cartea Brazii se frîng, dar nu se îndoiesc. Doua dintre cele 5 volume ale cartii (ultimul aflîndu-se înca sub tipar) contin documente selectate din dosarul de urmarire informativa al „bandei Gavrila”, aflat acum în arhiva CNSAS. Securitatea a adunat 100.000 de file, în 124 de volume, referitoare la activitatea Grupului Gavrila.

Gavrila a mai publicat cartile Amintiri din copilarieÎntîmplari din lumea lui Dumnezeu si Episcopul Ioan Suciu în fata furtunii – în care evoca, prin prisma documentelor din arhiva CNSAS, lupta si martiriul episcopului greco-catolic Ioan Suciu.

Scrierile si le-a semnat Ion Gavrila – Ogoranu, adaugîndu-si la numele sau, cu smerenie, un cognomen despre care credea ca-l reprezinta. Caci, spunea, zîmbind cald: „Eu mi-s plugar. Traiesc din trudirea pamîntului”.

În urma cu o luna, pe baza lucrarii sale de diploma întocmite din 1948, „Agricultura la munte”, a primit titlul de inginer agronom onorific din partea Senatului Universitatii de Stiinte Agronomice si Medicina Veterinara din Cluj.

 

Lipsa de recunostinta a autoritatilor

În ultimii ani, badia Gavrila a facut eforturi majore pentru a obtine recunoasterea publica a jertfei luptatorilor din munti. Prin Fundatia pe care a condus-o, a cerut ca „partizanii” sa fie recunoscuti drept soldati ai Armatei române. „Cînd întregul popor era încatusat, ocupat de sovietici si prigonit, noi ne-am considerat adevarata armata a tarii. Si ne-am purtat ca atare”, ne-a împartasea Ion Gavrila nu de mult.

El a initiat si un proiect de lege în acest sens, în 1999, dar toate partidele aflate de atunci la putere l-au tradat. Desi politicienii erau de acord la modul declarativ, proiectul nu a trecut prin Parlament.

În urma cu 5 ani, Ana Gavrila, sotia lui Ion Gavrila – Ogoranu, a solicitat unei Comisii speciale, îndrituite de lege, sa i se acorde calitatea de luptator în rezistenta anticomunista. La sfîrsitul lui februarie a.c., a fost înstiintata ca i se respinge cererea, întrucît cazul sau nu era prevazut de lege. Atunci, sotii Gavrila au trimis Monicai Macovei, ministrul Justitiei – caruia i se subordoneaza Comisia speciala pentru acordarea calitatii de luptator –, o scrisoare deschisa, în care si-au manifestat mînhnirea. Ministrul nu a raspuns.

 

Fara funeralii nationale

Chiar si fara sa fie recunoscut ca un mare comandant al rezistentei armate, asa cum a fost, Gavrila – Ogoranu merita însa sa fie înmormîntat cu funeralii nationale. Autoritatile putea astfel, fie si în ceasul al 13-lea, sa se plece cu gratitudine în fata acestui monument al demnitatii românesti. N-au facut-o.

A fost îngropat joi, 4 mai, în strîmtul cimitir al satului Galtiu din judetul Alba, în prezenta celor care l-au pretuit cu adevarat.

Trupul neînsufletit al lui Ogoranu a fost depus timp de trei zile în biserica din sat, în care slujesc deopotriva ortodocsi si greco – catolici. La sicriul sau au facut de garda, în schimburi de cîte 20 de minute, fosti detinuti politici, urmasi ai luptatorilor din munti si tineri care l-au cunoscut pe badia Gavrila. La intrarea în biserica au fost arborate doua drapele tricolore, asa cum si-ar fi dorit si Ion Gavrila, care a facut proba patriotismului cu arma în mîna.

Personalitatea sa marcanta a fost omagiata de liderii locali si nationali ai mai multor partide si organizatii civice, care si-au exprimat regretul pentru trecerea la cele vesnice a lui Gavrila-Ogoranu prin necroloage în presa si prin depunerea unor coroane de flori la mormîntul sau. Asociatia ROST, în Senatul careia Ion Gavrila era membru, a fost reprezentata de Marcel Petrisor (presedintele Senatului), Razvan Codrescu (vicepresedinte al gruparii) si subsemnatul (presedinte al organizatiei).

Slujba de înmormîntare a fost oficiata de un sobor de preoti greco-catolici si ortodocsi. Iar înainte de a scoate sicriul din biserica, un preot a dat citire unui mesaj din partea lui Lucian Muresan, Arhiepiscopul Major al Bisericii Greco-Catolice din România – confesiune careia îi apartinea si Ion Gavrila.

Peste 200 de persoane, majoritatea venite din toate colturile tarii, l-au însotit pe Gavrila-Ogoranu pe ultimul drum. Dintre cuvîntarile tinute la mormînt s-a distins cea a prof.univ. dr. Radu Munteanu, rectorul Universitati Tehnice din Cluj-Napoca. „Ion Gavrila a fost o legenda, dar, din pacate, istoria si viata nu-si respecta legendele.(…) Pe acest pamînt fiecare valoreaa atît cît a daruit. Ion Gavrila s-a daruit pe sine” – a spus, printre altele, profesorul Munteanu.

În preziua înmormîntarii, circulau zvonuri ca vor participa la ceremonie Majestatea Sa Regele Mihai I al României, premierul Tariceanu si alti oficiali. N-au venit.

 

Memorialul „Ion Gavrila Ogoranu”

Înhumarea lui Ion Gavrila-Ogoranu nu înseamna si îngroparea în uitare.

Asociatia „15 Noiembrie 1987” a organiza, pe 8 mai, la Brasov, cea de-a patra întrunire a Rezistentei Românesti Anticomuniste. Cu acest prilej, a propus fondarea la Brasov a unui memorial al rezistentei numit „Ion Gavrila Ogoranu”.

De asemenea, badia Gavrila va fi pomenit de noi toti în fiecare an, în prima duminica dupa Sf. Ilie (20 iulie), la Manastirea Brîncoveanu din Sîmbata de Sus – Brasov, unde are loc comemorarea „partizanilor” ucisi în munti sau în închisori.

Parintele Nicolae Ciolacu si Ion Gavrila Ogoranu

Vreme de 15 ani, ceremonia a fost organizata de Ion Gavrila – Ogoranu, supravietuitor al luptelor din munti. Din acest an, dificila sarcina a fost asumata de de Coriolan Baciu, nepot al liderului anticomunist.

Ion Gavrila a fost initiatorul pomenirii de la Sîmbata, împlinindu-si astfel, în parte, un legamînt facut cu camarazii sai, în prima zi de Pasti a anului 1952, la manastirea Brîncoveanu. Atunci, au jurat ca acei care vor supravietui le vor aduna ramasitele pamîntesti celor ucisi de comunisti si le vor îngropa la manastire, pentru a le cinsti cum se cuvine. Dupa 1990, lînga manastire, Gavrila, ajutat de alti fosti detinuti politici, a ridicat o cruce înalta de marmora alba pe care a scris numele celor care s-au jertfit în munti. Oasele camarzilor sai nu le-a mai gasit.

 

Claudiu Târziu


Eroii uitati ai unui popor ingrat

 

Moartea lui Ion Gavrila-Ogoranu a atras, în sfîrsit, atentia asupra tuturor celor care, asemeni lui, desi s-au jertfit pentru tara, sînt ignorati de compatrioti.

Episodul luptelor din munti lipseste din memoria colectiva a românilor. Si iata de ce. Marturiile unor fosti luptatori au fost tiparite în tiraje nesemnificative, iar manualele scolare expediaza rezistenta în cîteva fraze. Putinele lucrari ale unor istorici sînt cunoscute numai de initiati. Aparent inexplicabila „discretie” care învaluie subiectul ar putea fi motivata de apartenenta majoritatii „partizanilor” la Miscarea Legionara. Prea multi sînt cei care gîndesc ca istoricul american Tony Judt – critic al Memorialului Sighet, sub cuvînt ca acolo „legionari, antonescieni si antisemiti sînt recilati ca martiri ai prigoanei comuniste” (Postwar, 2005).

De altfel, si legislatia româneasca privitoare la fostii detinuti politici opereaza discriminatoriu nerecunoscîndu-i pe legionari drept luptatori anticomunisti. Chiar daca hotarîrea de a lupta în munti nu a fost determinata de apartenenta politica, ci de constientizarea pericolului comunist.

Specialistii CNSAS au identificat 19 centre de rezistenta, din Obcinile Bucovinei pîna în Banat si din Maramures pîna în Padurea Babadag. Între anii 1945 si 1959, au actionat cel putin 1.196 de grupuri de „banditi” – cu efective de la 20 la 120 de luptatori –, ajutate de mii de persoane, organizate în retele în jurul muntilor. Cu unele exceptii, grupurile nu aveau un program politic articulat, ci erau contra regimului comunist si a URSS. N-au avut o conducere comuna, lipsa de unitate fiind deopotriva o slabiciune, dar si un punct forte – au fost mai greu de distrus. Luptatorii nu-si spuneau „partizani” – caci nu aparau vreun partid –, ci „haiduci”, fiindca luptau împotriva sistemului. Scopul lor era sa reziste pîna la izbucnirea unui nou razboi mondial, considerat iminent, între anglo-americani si rusi. Atunci ar fi ajutat ofensiva anglo-americana la eliberarea tarii.

Posturile de radio occidentale au încurajat rezistenta, iar SUA a antrenat exilati români pe care i-a parasutat în tara. Asa a fost alimentata speranta ca va izbucni un razboi izbavitor. Din pacate, fuseseram demult abandonati.

 

Claudiu Târziu RostOnline

 

 

 

 

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php