Senat: PEDEAPSĂ SERIOASĂ pentru persoanele care minimalizează în public HOLOCAUSTUL

2 1.164

Senatorii au adoptat, marţi, o iniţiativă legislativă care prevede ca persoanele care minimalizează în mod evident, prin orice mijloace, în public, Holocaustul ori efectele sale să fie pedepsite cu închisoare de la 6 luni la trei ani sau cu amendă, propunerea fiind iniţiată de Crin Antonescu.

Prin proiectul de lege se mai propunea ca persoanele care participă la constituirea unei organizaţii cu caracter legionar sau aderă la o astfel de organizaţie să fie pedepsite cu închisoare de la 3 la 15 ani, însă această prevedere a fost eliminată de Comisia juridică, membrii acestei comisii invocând intrarea în vigoare a noului Cod Penal.

Proiectul de lege a fost semnat, alături de Antonescu, de deputaţii liberali Andrei Gerea şi George Scutaru.

Potrivit iniţiativei legislative, confecţionarea, vânzarea, răspândirea, precum şi deţinerea în vederea răspândirii de simboluri legionare se pedepsesc cu închisoarea de la 3 luni la trei ani.

Cu aceeaşi pedeapsă se va sancţiona şi utilizarea în public a simbolurilor legionare – drapele, insigne, uniforme, sloganuri, formule de salut, precum şi orice alte asemenea însemne. Acestea nu constituie infracţiune dacă fapta este săvârşită în interesul artei sau ştiinţei, cercetării ori educaţiei şi interesul este exprimat în sensul protecţiei drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale şi al prevenirii şi combaterii incitării la ură naţională, rasială sau religioasă, la discriminare şi la săvârşirea de infracţiuni contra păcii şi omenirii.

Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii.

hitler-mussolini-ponta-crin

sursa: Realitatea.net

 

2 Comments
  1. […] Senatul a dezbătut în calitate de primă Cameră sesizată propunerea legislativă pentru modificarea Ordonanţei de Urgenţă 31/2002 privind interzicerea organizaţiilor şi simbolurilor cu caracter fascist, rasist sau xenofob şi a promovării cultului unor persoane vinovate de săvârşirea unor infracţiuni contra păcii şi omenirii. – Sursa: Buciumul […]

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php