Decenta sanctionata in zodia penibilului

0 696

ora-regelui

Consiliul Național al Audiovizualului a amendat TVR pentru emisiunea „Ora Regelui”. Motivul? „Prezentatoarea (n.r. – Marilena Rotaru) a făcut afirmaţii defăimătoare şi jignitoare la adresa formei de organizare statală actuală a ţării, în speţă republica, afirmând că republica a distrus familia şi valorile culturale naţionale, că este ilegitimă că niciun preşedinte nu a fost, nu este şi nu va fi legitim, că toate Constituţiile impuse după 30 decembrie 1947 sunt ilegitime şi că Republica română este o hoţie”.

marilena-rotaru-la-scuipati-aici

Te uiți și nu îți vine să crezi: televiziunea publică primește o amendă pentru faptul că realizatorul unei emisiuni și-a permis să spună un adevăr recunoscut astăzi de toată lumea, mai puțin de reprezentanții clasei politice, indiferent de partidul pe care îl reprezintă, în momentul în care dețin puterea. Aceștia sunt cei care, după 1989, s-au ferit întotdeauna să aducă lucrurile la momentul zero, și anume la status quo-ul anterior lui 30 decembrie 1947. Ne-am păcălit cu referendumuri și cu alegeri care nu au avut, de fapt, niciodată o bază legală. Pentru că ceea ce s-a întîmplat în decembrie 1947 a fost ilegal, dacă după 1989 am fi dorit să revenim la legitimitate, trebuia să pornim de la momentul anterior acelui 30 decembrie. Această afirmație nu este doar o opinie, ea rezultă dintr-un principiu juridic, respectiv principiul retroactivităţii efectelor nulităţii. Există o regulă în toate sistemele juridice din întreaga lume care spune că nulitatea produce efecte nu numai pentru viitor, ci şi pentru trecut, adică vor fi înlăturate inclusiv unui act care s-au produs între momentul încheierii acestuia şi momentul anulării sale efective, ajungându-se în situaţia în care ar fi fost lucrurile dacă nu s-ar fi încheiat acel act. Pe cale de consecință, o restabilire a legitimității în România nu poate fi făcută decât pornind de la ultima Constituție valabilă înainte de 1947, respectiv Constituția din 1923, și de la forma de guvernământ de atunci, respectiv Monarhia Constituțională.

Pentru acest lucru, doamna Marilena Rotaru ajunge să fie pusă la zid, emisiunea „Ora Regelui” denigrată iar TVR amendată. Și acest lucru se întâmplă într-o Românie în care avem patru posturi mari și late care se întrec în a ne arăta cât de tare suntem ancorați într-o zodie a penibilului, a lipsei de deontologie, și a gravelor lacune morale. Realitatea TV ne duce zilnic în direcția penibilului crinantonescian, România TV ne duce zilnic în zona penibilului victorpontist, B1 TV ne duce zilnic în zona penibilului traianbăsist, iar, ca un corolar la toate acestea, Antena 3 ne duce zilnic într-o zonă a penibilului dictată de patronul securist al postului, o zonă în care cei ridicați în slăvi astăzi sunt călcați în picioare mâine și viceversa. Toate acestea, mai mult sau mai puțin pe față, cu invitați cel puțin îndoielnici, ar putea oferi în fiecare oră de emisie suficiente motive CNA-ului pentru sancțiuni mult mai grave, mergând până la extrema aplicată OTV-ului. Și aceasta deoarece, în felul propriu, fiecare dintre aceste posturi este nimic altceva decât un soi de OTV. Stilul este același, limbajul este același, doar stăpânul diferă.

La noi, în schimb, ajunge să fie amendată o emisiune care, de-a lungul a peste 80 de ediții, ne învață, mai presus de orice, un singur lucru: decența. Este un motiv suficient să fim alături de doamna Marilena Rotaru. Căreia i se potrivește, în momentul de față, cel mai bine ceea ce spunea reverendul Peter Galloway, Capelan al Ordinului Regal Victorian, în predica sa de la Londra dedicată Familiei Regale Române: „Dacă ai integritate, nimic altceva nu contează; dacă nu ai integritate, nimic altceva nu contează”. De Flavius Boncea –Vestul

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php