SCRISOARE DESCHISĂ către CNA: Lăsați părinții să își educe copiii potrivit propriilor valori!

0 607

În atenția membrilor CONSILIULUI NAȚIONAL AL AUDIOVIZUALULUI 

Stimată doamnă președintă Laura Georgescu,

Stimați membri CNA,

Coaliția pentru Familie și Constituție, for civic constituit din organizații nonguvernamentale, ce are ca scop protejarea familiei și a valorilor sale, a primit în aceste zile informații de la unii părinți, conform cărora în timpul serialului ”Good Luck Chuck”, produs de postul de televiziune pentru copii Disney Channel, într-unul dintre episoadele difuzate recent în SUA, se face propagandă cuplurilor homosexuale, în cazul de față unui cuplu de lesbiene.

Concret, este vorba despre episodul difuzat în SUA în data de 26 ianuarie[1], episod în care părinții Amy și Bob Duncan aranjează o întâlnire pentru fiica lor, de vârstă preșcolară, Charlie, cu una dintre prietenele acesteia, prietenă care are „două mame”. Întregul scenariu durează 7 minute și are rolul de a ilustra faptul că familia naturală este identică celei„homosexuale”, că ambele se confruntă cu aceleași gen de probleme și că amândouă țin de sfera normalității.

Se pare că introducerea acestui scenariu în serialul pentru copii „Good Luck Charlie!”, difuzat în mai multe țări, printre care și România, vine în urma unei campanii prin care Disney Channel și-a propus ca programele pe care le difuzează să fie „relevante pentru copiii și familiile din întreaga lume și să ilustreze teme ca diversitatea și incluziunea”. Potrivit site-ului tvguide.com [2], Disney Channel a anunțat încă din vara anului 2013 că urmează ca într-unul dintre ultimele episoade ale serialului ”Good Luck Charlie!” să introducă un cuplu format din persoane de același sex. Mai mult, potrivit hollywoodlife.com [3], Disney Channel susține că „apariția în serial a unei familii formate din persoane de același sex are rolul de a ilustra realitățile lumii contemporane, în contextul în care mulți dintre cei care vizionează serialul sunt copii care au părinți de același sex”.

Părinții care au contactat asociațiile semnatare sunt îngrijorați din cauza faptului că serialul”Good Luck Charlie!” este difuzat și în România, sub numele de ”Baftă Charlie!”existând riscul ca și copiii români să vizioneze acest material care face propagandă ideologiei homosexuale.

Potrivit legislației românești, mai exact Codul Civil, în Art. 258, alin. (1) este prevăzut faptul că „Familia se întemeiază pe căsătoria liber consimțită între soți, pe egalitatea acestora, precum și pe dreptul și îndatorirea părinților de a asigura creșterea și educarea copiilor lor.”, alin. (4) al aceluiași articol specificând faptul că „prin soți se înțelege bărbatul și femeia uniți prin căsătorie”.

Este evident faptul că promovarea ideologiei homosexuale prin mass-media, în cazul de față popularizarea unei „familii” formate din persoane de același sex, contravine atât valorilor culturale și sociale ale românilor cât și legislației în vigoare.

Având în vedere că legislația românească întărește definiția naturală, tradițională a familiei, și anume ca fiind întemeiată pe căsătoria dintre bărbat și femeie și pe dreptul și obligația părinților de a-și crește și educa copiii, și că scenarii similare celui introdus în serialulpentru copiii „Good Luck Charlie!” sunt instrumente ideologice care servesc unui comportament contra firii și naturii umane, și deci profund dăunător copiilor, vă solicităm să luați toate măsurile care se impun astfel încât episodul din serialul ”Baftă Charlie!”, și celelalte materiale vehiculate în media care fac apologia homosexualității și a altor comportamente imorale, să fie oprite de la difuzare.

În încheiere, rugăm membrii Consiliului Național al Audiovizualului să colaboreze cu părinții români pentru ca aceștia, în exercitarea drepturilor conferite de Constituție și de celelalte legi, să își crească și să își educe copiii potrivit valorilor culturale românești și potrivit propriilor convingeri.

De asemenea, vă rugăm să luați măsurile necesare astfel încât mass-media românească să contribuie la menținerea unui climat moral și sănătos necesar dezvoltării armonioase a copiilor noștri și nu la pervertirea lor.

Vă mulțumim!

Semnatari:

  1. Asociația Părinților pentru o Educație Sănătoasă
  2. Alianța Familiilor din România
  3. Asociația PRO VITA – Filiala București
  4. Liga de Utilitate Publică
  5. Asociația Rost
  6. Asociația pentru Revigorarea Tradiției (ART), București
  7. Alianța pentru Demnitate Națională
  8. Asociația ”Basarabii”
  9. Asociația ”Sfântul Împărat Constantin cel Mare”
  10. Asociația pentru Libertatea Românilor
  11. Asociația Dascălilor din România
  12. Asociația ”Părintele Galeriu”, București
  13. Asociația Artă și Tradiții Meșteșugărești din județul Alba
  14. Asociația Meșterilor Populari din Moldova, Iași
  15. Asociația ”Familia Ortodoxă”
  16.  Asociația ”Civic Media”
  17.  Asociația ”Ortodoxia Tinerilor”
  18. Fundația ”Sfânta Irina”
  19. Asociația ”Prietenii de Familie”
  20. Grupul ”Ioan Alexandru”
  21. Asociația pentru Cultură și Educație ”Sfântul Daniil Sihastrul”
  22. Liga Distributistă Română ”Ion Mihalache”
  23. Asociația Prologos
  24. Asociația ”Copil dorit”
  25. Asociația ”Casa Gratis Pro Deo”
  26. Asociația ”Triada”
  27. Asociația ”Prietenii Sfântului Efrem cel Nou”
  28. Asociația Hrisdoria
  29. Asociația Tinerii Creștini Ortodocși
  30. Asociația Civică a Tinerilor Ortodocși Români

[1] Good Luck Charlie – fragment din episodul difuzat în SUA pe 26 ianuarie:https://docs.google.com/file/d/0B71r2Jf-uq-VTTRad0xZNldVR1k/edit
[2] Disney Channel sparge gheața cu un nou episod din ”Good Luck Charlie!” –http://www.tvguide.com/news/disney-channel-same-sex-couple-1066972.aspx
[3] Good Luck Charlie! arată un cuplu format din persoane de același sex –http://hollywoodlife.com/2014/01/27/good-luck-charlie-lesbian-couple-fans-disney-same-sex/

via  Coaliția pentru Familie și Constituție

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php