Gânduri din conferinţa părintelui Rafail Noica

0 98

Gândul meu este că trebuie să folosim Biserica ca o pistă de decolare. Câtăvreme trăim toate cele din Biserică doar ca o rânduială, vom rămâne numai pe pista de decolare, dar lucruri mult mai mari ne aşteaptă, să simţi vântul, să ştii ce urmăreşti. Când ajungi să trăieşti mai deplin, toare rânduielile Bisericii nu vor fi decât o trambulină din care să faci saltul către viaţa veşnică.

Cu ce gânduri am rămas eu din cuvântul părintelui Rafail.

Nimic nu e de trecut cu vederea în viaţa noastră… orice lucru, cât de mic, are valoarea lui veşnică. Părintele dădea un exemplu cum o persoană a văzut pe cineva făcându-şi cruce peste gură când căsca, gest care a dus în cele din urmă la trecerea la Ortodoxie a persoanei respective, care în cele din urmă a ajuns să fie mucenic.

Toată nevoinţa se face pentru a dobândi dragostea. Să iubeşti din tot ce ai şi din tot ce eşti.

Primul lucru care te izbea la părintele Sofrronie era acea căldură, acel simţământ de libertate. Nu înţelegeam de ce mă simt aşa liber în prezenţa lui, în mănăstirea lui. Şi tot mă întrebam, ce libertate? Să faci ce? Şi nu înţelegeam şi mă uimeam de simţământul ăsta până ce am întâlnit un monah vatopedin care mi-a spus: „El, părintele Sofronie, e un om liber”. Ăsta era simţământul, libertatea de a fi ăla care eşti.

Părintele Sofronie nu era maniersitic nici într-un fel şi nici nu tolera manierisme.

Vrei să vezi un sfânt? Uită-te în oglindă şi vei vedea un sfânt în facere.

Cum poţi să ştii valoarea unui om, dacă e mic sau mare? E cu neputinţă, trebuie să fii celpuţin la nivelul lui ca să înţelegi.

Este o calitatea a dragostei lui Dumnezeu, iubirea jertfelnică, jertfirea de sine, nu de ceilalţi.

Iadul este refuzul vreunei făpturi de a primi pe Dumnezeu. Dumnezeu este viaţa, şi dacănu-L primeşti, nu primeşti viaţa. Pronia lui Dumnezeu nu gândeşte altceva decât viaţa.

Vor fi două tabere la judecată: cei care în viaţa lor au zis lui Dumnezeu: „facă-se voia Ta” şi cei cărora le va zice Dumnezeu: „facă-se voia ta”.

Nu există om bun sau rău în ale cărui faceri sau gânduri să nu fie şi ceva intuiţiedumnezeiască.

La părintele Sofronie totul era axat pe cuvânt. A venit într-o zi cineva la el şi i-a spus: „Părinte, daţi-mi un cuvânt!” Părintele îi pune mâna pe cap, aşa, blând, stă câteva secunde, după care îi spune: „Domnul nu-mi dă niciun cuvânt”. În urma aceste întâmplări, Arhimandritul Emilianos Simonopetritul a afirmat despre părintele Sofronie: „Uite un adevărat creştin, care nu vorbeşte decât ce-i dă Duhul”.

Pe vremea când slujeam ca diacon îmi spunea să rostesc cuvintele cu luare amintespunându-mi: „Voi vă daţi seama că cuvintele Liturghiei sunt cuvintele prin care Dumnezeu a făurit cerurile şi pământurile?” Părintele era mai puţin axat pe latura ceremonială a slujbelor, fiind însetat de înţelegerea cuvintelor.

„Întru inceput era Cuvântul, şi Cuvântul era la Dumnezeu şi Dumnezeu era Cuvântul”. Era foarte axat pe acest cuvânt. Pentru părintele Sofronie cuvântul era energie făuritoare şi spunea că trebuie să trăieşti şi apoi să dai cuvânt, cuvânt pe care l-ai trăit. Trebuie sătrăieşti lângă un om care poartă în sine predania parinţilor, predania apostolilor..

Gândul omului este o energie ce străbate intreg universul.

Părintele Sofronie trăia omenirea ca pe un singur om. Cum putem noi trăi fără de păcat? Noi facem parte din arborele ăsta uriaş care se numeşte Adam şi în arborele ăsta curge sevăotrăvită. Cum putem noi trăi fără de păcat? Ştiind în sine ce place şi ce nu place, ce mângâieşi ce nu mângâie, aşa să faci celuilalt, ca unui sine. Asta este Biserica, asta este ce trebuie săaflăm noi prin Biserică, să-l trăieşti pe celălalt ca însuţi pe tine!

Gândul meu este că trebuie să folosim Biserica ca o pistă de decolare. Câtă vreme trăimtoate cele din Biserică doar ca o rânduială, vom rămâne numai pe pista de decolare, darlucruri mult mai mari ne aşteaptă, să simţi vântul, să ştii ce urmăreşti. Când ajungi să trăieşti mai deplin, toare rânduielile Bisericii nu vor fi decât o trambulină din care să faci saltul către viaţa veşnică.

Când nu ştiu să mă rog sau ce să cer, Îl întreb pe Dumnezeu: „Doamne, ce vreau?”

N-are nevoie de politeţuri Dumnezeu, are nevoie de mine, ăla care sunt. Şi dacă eu măafişez în faţa lui Dumnezeu aşa cum sunt, are cu cine sta de vorbă Dumnezeu, dar dacă pun tot felul de paravane, n-are cu cine sta de vorbă Dumnezeu.

Ortodoxia este firea omului, când zici om, ar trebui să fie de ajuns pentru a înţelege ce eOrtodoxia. Părintele Sofronie iubea foarte mult simplul şi firescul.

Fiind rugat să dea un sfat tinerilor teologi, părintele a răspuns: „Rugaţi-vă ca Domnul să vădea dreapta înţelegere în tot ce studiaţi şi în tot ce faceţi; câtă vreme ai încă întrebarea dacăpreoţia este o meserie, nici să nu te atingi de preoţie. Să nu faci teologia pentru a obţinecertificat pentru a deveni preot, aşa cum face arhitecura cineva şi obtine certificat să fie arhitect. Dacă socoteşti că ai nevoie să-ţi câştigi pâinea, dă la calculatoare, şi nu te atinge de preoţie. Dar dacă ai un dor…ceva pe linia jertfelniciei, că continui jertfa lui Hristos, atunci mai gândeşte-te.”

Întrebat fiind cum realizăm că suntem în avion ca să ştim când putem decola, părintele a răspuns: „Tu eşti avionul, sau trebuie să devii, iar avion devii atunci când ţi-e sete de tot ce înseamnă viaţa Bisericii, când ţi-e sete de post, când ţi-e sete de rugăciune, când ţi-e sete să-ţi faci pravila”.

Vlad Botez Doxologia

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php