Marşul Roşia Montană, intimidat de Poliţia Rutieră?

0 986

Valentin Pănescu și Mircea Talpoş

Valentin Pănescu și Mircea Talpoş

Scris de Călin Corpaş – Organizatorii protestului susţin că comisarul-şef Valentin Pănescu ar fi cerut să nu se mai organizeze marşuri, ci doar mitinguri statice.

 

Mircea Talpoş, activist Ecotop, este cel care depune săptămânal cererea către autorităţi, pentru autorizarea marşului duminical, ce se opune exploatării cu cianuri la Roşia Montană, dar şi gazelor de şist. Talpoş susţine că a fost chemat la Primărie pentru a i se cere ca manisfestările să fie organizate într-un singur loc, explicându-i-se că de către şeful Poliţiei Rutiere Oradea, Valentin Pănescu, faptul că ar fi mai bine ca marşurile să nu se ţină.

Iată ce-a relatat Mircea Talpoş vineri, într-o conferinţă de presă: „Acum o săptămână, înainte de al zecelea protest împotriva exploatărilor cu cianuri, am fost chemaţi la Primărie pentru o întrevedere cu comisia care evaluează şi ne aprobă cererile pentru marşul din fiecare duminică. La acea întâlnire mi s-a explicat clar că ei nu mai sunt de acord să ni se aprobe mişcarea respectivă. Toţi au aprobat cele spuse de Valentin Pănescu. Dânsul a luat cuvântul, probabil că a vorbit în numele tuturor, şi a menţionat că ar dori ca noi să protestăm static, într-un singur punct din spaţiul public.

Am început sa le explic care e situaţia şi de ce protestăm, dar mi s-a părut că nu am fost foarte bine înţeles. Săptămâna asta a fost depusă o noua cere, am respectat cadrul legal, am anunţat Primăria şi celelalte autorităţi că vrem să facem un nou marş. Ieri dimineaţă (joi – n.r.) m-a contactat acest domn Pănescu, explicându-mi clar că eu nu am înţeles ce am discutat săptămâna trecută. Iarăşi am argumentat de ce protestăm, iar în finalul conversaţiei pot să vă spun că a venit cu injurii la adresa sa. Mi-a spus: «Domnule Talpoş, se pare ca nu aţi înţeles ce am discutat săptămâna trecută. Să înţelegeţi că nu vrem să fim de acord să vă aprobăm protestele şi în consecinţă veţi suporta atitudinea pe care aveţi. Pentru mine, sunteţi un un zero»”.

„A fost o rugăminte”

Contactat de JB, comisarul-şef Pănescu a avut o atitudine defensivă, împăciuitoare. Dar recunoaşte că deja marşul Roşia Montană nu mai e pe placul Poliţiei. „A fost o rugăminte pe care omul nu a înţeles-o. I-am rugat frumos, dacă se poate, pentru că urmează perioada de iarnă, să nu ceară marşuri. Să nu deranjeze, să nu se plimbe pe străzi. Omul a zis iniţial da, iar în următoarea cerere a cerut iar marş. Dacă vor cere 100 de marşuri, 100 le vom da. Să il facă de unde vor şi pe unde vor. A fost o rugăminte. Nu am nimic cu nimeni”, asigură Pănescu. Poliţistul se şi autovictimizează oarecum. „Dacă eu spun ceva, nimic nu e bine. Nu am fost niciodată agresiv. Dacă şi o rugăminte o întoarcem… Dar asta este. Contribuabilul nostru, stăpânul nostru”, s-a făcut mic Pănescu.

În acest context, merită amintit faptul că premierul Victor Ponta catalogase Marea Adunare a moţilor, din 19 octombrie, ca fiind una „a extremiştilor, a fasciştilor”. Coincidenţă sau nu, în acel weekend Poliţia Rutieră a întreprins o razie naţională, trăgând pe dreapta şi controlând toate aubuzele, autocarele şi microbuzele din ţară. Organizatorii manifestării de la Câmpeni au interpretat această acţiune ca o comandă politică, pentru a-i descuraja pe protestatari să se deplaseze spre Câmpeni, Pungeşti sau Bucureşti.

Viceprimarul Ovidiu Mureşan zice, la rându-i, că s-ar dori ca manifestanţii să nu mai mărşăluiască prin oraş. „Vine sezonul rece şi s-a cerut ca manifestările să se organizeze în puncte fixe. Ori manifestanţii să fie pe trotuar, nu pe carosabil, deoarece astfel e nevoie de efective în plus pentru siguranţă. Însă noi, Primăria Oradea nu o să îngrădim niciodată dreptul de manifestare al niciunui orădean”, ne-a transmis viceprimarul PSD.

Duminică este anunţat un nou marş, din Piaţa Unirii, cu începere de la ora 16. Marşul se va încheia în faţa Agenţiei de Protecţie a Mediului, situată pe Bulevardul Dacia.

sursa: bihon.ro

 
Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php