Comemorare legionara la Rasnov

0 1.132

legionari

Duminică, în jurul prânzului, a avut loc comemorarea anuală de la Râşnov, dedicată amintirii a 7 eroi legionari asasinaţi în timpul prigoanei carliste. În faţa monumentului ridicat în cimitirul din localitate a fost oficiată o slujbă religoasă de pomenire a sufletelor celor ucişi.

Cei 7 legionari se aflau internaţi în stare destul de gravă la Spitalul Militar Braşov. Sănătatea lor se şubrezise în lagărele de la Miercurea Ciuc şi Vaslui şi în temniţa Râmnicu Sărat unde autorităţile îi ţinuseră internaţifără nici o bază legală mai bine de un an. În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost ridicaţi din Spital, încărcaţi într-o dubă cu care au fost duşi la Râşnov unde s-a petrecut asasinatul.

21Legionarii ucişi la Râşnov – scurtă prezentare:

Traian Cotigă – comandant legionar, avocat, preşedinte al Uniunii Naţionale a Studenţilor Creştini din România (1935), parlamentar (1937);

Emil Şiancu – comandant legionar, căpitan, cunoscut apărător al moţilor, şeful Gărzilor Naţionale din Alba Iulia (1918), parlamentar (1937);

Grigore Pihu – comandant legionar, şeful judeţului Durostor, economist al BNR (până în 1938), parlamentar (1937);

Eugen Ionică – comandant legionar, inginer-chimist şi doctor în ştiinţe al Universităţii din Paris, conferenţiar universitar, organizatorul Laboratorului de chimie al Monetăriei Statului, şeful Asociaţiei Prietenii Legiunii;

Iuliu Şuşman – funcţionar, în timpul comunismului majoritatea membrilor familiei sale au fost ucişi sau au făcut temniţă ca participanţi activi în rezistenţa anticomunistă;

Gheorghe Proca – funcţionar;

Ion Herghelegiu – comandant legionar, avocat.

0000001-350x364În noaptea de 21 spre 22 septembrie 1939 au fost asasinaţi mişeleşte, fără judecată, în lagăre şi pe tot cuprinsul ţării, din ordinul regelui călău Carol al II-lea, 252 de legionari. În zorii zilei de 22 septembrie, fiecare judeţ prezenta trecătorilor cadavrele a trei legionari, pe care poliţiştii şi jandarmii, în plină noapte, i-au ridicat din mijlocul familiilor, i-au scos în stradă şi i-au împuşcat, iar trupurile lor au fost lăsate ca lumea să le vadă vreme de trei zile. Elevii de şcoală generală şi liceu erau duşi în mod organizat să vadă cadavrele aruncate pe caldarâm şi păzite de jandarmi! Prigoana împotriva legionarilor a continuat cu sălbăticie până în toamna anului 1940, când regele Mihai a proclamat Statul Naţional Legionar.

Pretextul acestui pogrom, care a distrus o bună parte a elitei Mişcării, a fost pedepsirea premierului Armand Călinescu în 21 septembrie 1939, la Bucureşti, de către o echipă legionară. Acesta a fost împuşcat pentru responsabilitatea sa în asasinarea banditească, prin strangulare, a lui Corneliu Codreanu, fondatorul şi liderul Legiunii Arhanghelul Mihail, şi a Nicadorilor şi Decemvirilor, din ordinul lui Carol al II-lea.

Călinescu a fost membru în Partidul Național Țărănesc şi a fost ales deputat în parlament între 1926 și 1937. Atitudinea sa obsesivă față de legionari a produs căderea guvernului Vaida-Voievod, din care făcea parte, în 1933. A revenit în guvernul condus de Octavian Goga în funcția de Ministru de Interne. În 1938, a făcut posiblă arestarea lui Corneliu Zelea Codreanu, condamnat la 10 ani de muncă silnică la minele de sare, inclusiv pentru „cârdășie cu șeful unei puteri străine”. Poartă responsabilitatea comenzii asasinării ilegale şi barbare a liderilor legionari arestaţi, inclusiv a lui Codreanu, în 30 noiembrie 1938. În decembrie acelaşi an, este membru fondator al partidului regal, Frontul Renașterii Naționale. După scurte mandate ca Ministru al Sănătății, Ministru al Educației Naționale și Ministru al Apărării Naționale, la 7 martie 1939, regele Carol al II-lea îl numește Prim Ministru al României. Este pedepsit pentru crimele sale de echipa legionară denumită “Răzbunătorii“, condusă de Miti Dumitrescu.

După pedepsirea lui Călinescu, “Răzbunătorii” au intrat în clădirea Radioului, au intrat in direct, anunţând “pieirea tiranului”. Apoi s-au predat Poliţiei, fiind omorâţi a doua zi în locul atacului.

Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii

În 1940, când Miscarea Legionarã a venit la guvernare, ziua de 22 Septembrie a fost proclamatã Ziua Eroilor si Martirilor Legiunii iar cei peste 80 de fruntasi legionari asasinati în lagãrele de concentrare de la Vaslui, Miercurea Ciuc si Râmnicu Sãrat au fost dezgropati din cimitirele lagãrelor si înhumati crestineste în cimitirul Mãnãstirii Predeal, în cadrul unei mari solemnitãti la care au participat Fabricius, Ministrul Germaniei, si Ghigi, Ministrul Italiei. Sursa: FrontPress.ro

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php