Legionarii nu au agresat protestatari. Declaraţiile dlui Florin Dobrescu despre o diversiune menită să spargă protestele.

4 1.341

83În ultimile 10 zile, o nouă diversiune încearcă să spargă protestele Roşia Montană, de astă dată sub pretextul antagonismului dintre naţionalişti şi stângişti.

Câţiva tineri aparţinând stângii radicale au reclamat faptul că ar fi fost agresaţi de indivizi aparţinând grupărilor legionare la marşul din 20 octombrie a.c.. Unul din ei ar fi fost rănit – fapt susţinut prin fotografiile care circulă pe net – şi anunţă ruperea mişcării protestatare Uniţi-Salvăm ca urmare a acestor confruntări între dreapta şi stânga radicală, acuzând pe legionari că încearcă să monopolizeze piaţa şi chiar că ar impune traseele duminicale ale marşurilor.

Domnule Florin Dobrescu, în calitate de preşedinte executiv al Partidului „Totul pentru Ţară”, vă rugăm să ne precizaţi care este poziţia dvs în acest context.

Din capul locului vrau să clarificăm. Cei care au lovit pe protestatarii de stânga nu sunt legionari, nici măcar simpatizanţi ai acestora. Şi vreau să precizez că avem de a face cu încă o diversiune în scopul destructurării mişcării protestatare.

Şi este foarte interesant că această diversiune vine practic pe fondul scandalului creat de aşa zisa agresare a ministrului Barbu, care identifică pe agresori ca legionari. Şi în acelaşi timp, nişte indivizi crează violenţe şi asupra protestatarilor, tot în calitate de legionari. Mie asta mi se pare cusută cu aţă albă.

Mai mult decât atât. Din informaţiile culese de noi de la protestatari, cei în cauză – i-am identificat deja – aparţin unei grupări nelegitime, dezavuate de Senatul Mişcării Legionare – alcătuit din veteranii legionari, aşa cum reiese dintr-o precizare aflată pe site-ul Totul-pentru-tara.ro. Nu putem avea nimic comun cu adepţi ai stilului skin-head, care poartă tatuată zvastica pe pielea capului. În anii războiului, bătrânii noştri au putrezit în lagărele lui Hitler şi închisorile lui Antonescu, nu avem nici o filiaţie cu nazismul.

Dar ceea ce vrem să reţină toţi protestatarii: legionarii, care au participat la proteste încă din 3 septembrie, vin acolo ca simpli cetăţeni, ca români care vor să salveze Roşia Montană. Am comunicat vârfurilor Pieţei încă din prima zi că noi în stradă nu promovăm sub nici o formă ideologia noastră, însemnele, şi nu vom avea animozităţi cu cei de alte ideologii.

ACEST LUCRU VREAU SĂ FIE CUNOSCUT DE TOŢI PROTESTATARII!

Suntem adepţii ideii că protestele sunt deschise tuturor românilor, iar singurul scop la proteste este salvarea Roşiei Montane. În restul timpului, fiecare îşi promovează ideologia şi scopurile lui, dar acolo avem un singur scop: Roşia Montană.

Buciumul: Şi atunci, s-au spart protestele sau nu?

Cine vine săptămânal la proteste, a văzut că nu s-a spart nimic. Toate grupările participante vin în continuare, dar ceea ce este mai important, vin miile de tineri de bună calitate care practic reprezintă masa protestelor, fără lideri, fără organizare, fără structuri.

Articolele care circulă pe net cum că protestele s-au spart sunt încă o diversiune în scopul disipării mişcării protestatare. Dar nu va reuşi.

Bucumul: Cum puteţi convinge opinia publică de faptul că aceia care se recomandă legionari şi procedează violent nu sunt de fapt legionari?

Este simplu.

În România de după 1990, legionarii au activat exclusiv în cadru legal, conform principiilor statului de drept, manifestându-se în forme democratice – Partidul „Totul pentru Ţară” (Pentru Patrie) şi civice – Fundaţiile „Buna Vestire”  şi „George Manu”. Ca să fiu scurt, Horia Sima a stabilit în 1992, la Budapesta, ca legionarii din România să fie conduşi de un Grup de Comandă având în frunte pe comandantul legionar Nistor Chioreanu, acesta hotărând reînfiinţarea partidului în cadrul căruia legionarii activaseră şi în democraţia dinainte de 1938.

Avem documente în acest sens.

Orice alte iniţiative în afara acestor structuri – repet, legale! – chiar dacă se revendică de la legionarism, nu pot reprezenta Mişcarea Legionară.

Şi linia trasată prin Declaraţia din 1990 a Mişcării Legionare este clară: integrare totală în sistemul democratic şi statul de drept, respectarea legii, excluderea oricărei violenţe şi participarea la viaţa politică şi civică.

Buciumul: Vă mulţumim.

4 Comments
  1. Viorel says

    Faptul ca diversiunea a aparut mai intai pe dc news, apartinand posesorului de contracte cu SRI, Chireac, spune destul.

  2. Mishu says

    POATE AR FI TREBUIT SA STIE CHIRIAC SI CEILALTI DELATORI SI MOTIVUL AGRESIUNII: RAHATUL ALA MIC, DESFASURASE STEAGUL ANARHIST, DESI A FOST AVERTIZAT SA NU O FACA! OARE CE FACTIUNE DOREA SA PREIA PROTESTUL???

  3. IO../ says

    Alta arma psihologica,Dezinformarea,care detine cele mai penetrante gloante psihologice.Legionarii sant vizati inca de la aparitia lor,din anii 20-30 ai secolului trecut.

Leave A Reply

Your email address will not be published.

This website uses cookies to improve your experience. We'll assume you're ok with this, but you can opt-out if you wish. Accept Read More

css.php